Anul 1940 a reprezentat pentru România unul dintre cei mai dureroși din istorie, deoarece din cauza presiunilor externe țara a fost silită să cedeze succesiv teritorii importante, ceea ce a dus la instalarea unui climat de teroare în provinciile pierdute.
Sub presiunea Germaniei naziste și a Italiei fasciste, România a fost constrânsă, la 30 august 1940, să accepte Dictatul de la Viena prin care Transilvania de Nord intra sub administrația Ungariei care se afla în acel moment sub regimul lui Horthy. După cedarea teritoriului, trupele ungare au pătruns rapid, dar înaintarea lor nu s-a rezumat doar la ocuparea militară propriu-zisă ci și la acte de violență îndreptate împotriva românilor și evreilor. Între primele localități care au avut de suferit s-a numărat satul Trăznea, din județul Sălaj. Primele victime au fost câțiva copii aflați cu vitele la pășunat, după care atacul s-a îndreptat asupra întregului sat. Printre cei asasinați se numărau preotul ortodox, învățătorul și soția acestuia, dar și foști soldați români. O ipoteză des menționată sugerează faptul că fostul latifundiar Ferenc Bay, care își pierduse terenurile în urma reformei agrare din anii '20, ar fi instigat armata să execute represalii împotriva sătenilor.
În memoria celor uciși, în centrul satului a fost ridicat, în 1984, un monument comemorativ, iar rămășițele victimelor au fost îngropate într-un mormânt comun. Nu trebuie să uităm tragedia de la Treznea, iar an de an pe 9 septembrie, comunitatea se adună pentru a comemora victimele și a păstra vie memoria celor uciși.
Masacrul de la Treznea reflectă efectele dramatice ale tensiunilor etnice și ale disputelor teritoriale din 1940, rămânând o amintire dureroasă în memoria colectivă a comunității românești.
Bibliografie
Țurlea, Petre, Ip și Trăznea, Atrocități maghiare și acțiune diplomatică, București, Editura Enciclopedică, 1996.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
