Pe 9 septembrie 1940 Nicolae Brumar din comuna Trăznea este scos cu forța din propria sa casă și împușcat lângă o căpiță de fân alături de soția sa și cele două fiice. Ulterior rămășițele lor au fost tăiate de baionetele soldațiilor care aveau să sfârșească viețile și altor localnici ai aceleași comune. Preotul Traian Costea a ars de viu odată cu biserica ortodoxă, în timp ce învățătorii Aurelia şi Lazăr Cosma au fost împușcați. Vasile Mărgăruș, alt biet localnic, a fost desfigurat de baionete și terminat de un glonț în cap, iar viețile a 9 soldați ajunși acasă la familiile lor au fost încheiate tot din cauza acelorași gloanțe. Și ca ei mulți alții.
"Motivul? Erau români". Cel puțin așa afirmă muzicologul Octavian Lazăr Cosma în memoriile sale, fiul învățătorilor uciși în masacru alături de alți 85 de români și 6 evrei. Erau români în așezarea Treznea, sau Trăznea, de lângă orașul Zalău, municipiu ce intrase sub controlul Ungariei horthyste după Dictatul de la Viena (30 august 1940), alături de jumătate din Transilvania. Imediat după semnare dictatului, trupele ungare horthyste trec fosta graniță și se afund în teritoriul României comitând atrocități printre români. Conform unui articol publicat în Adevărul, județul Sălaj a pierdut 7 suflete la Nuşfalău, 10 la Zalău, 2 la Halmăşd, 4 în pădurea Camărului. 157 în Ip. 87 în Treznea, vieți ce nu trebuiau pierdute dar măcelul s-a întâmplat din dorința contelui Bay Francisc de a-și recupera pământurile pierdute și care a convins armata horthystă să se abată de la drum și să-l ajute prin exterminarea românilor din localitate.
Atrocitatea de la Treznea de pe 9 septembrie 1940 rămâne una dintre cele mai sângeroase comise de soldații horthyști în județul Sălaj alături de cea de la Ip (13-14 septembrie 1940), dar și parte a multor masacre ce s-au întâmplat în Transilvania datorită teribilului Dictat de la Viena ce a dus la o desfășurare de ură împotriva populației române prinsă între noile frontiere politice.
Sursă imagine: Wikimedia Commons