Al Doilea Război Mondial a fost o permanentă competiție pentru obținerea supremației aeriene și avioanele de vânătoare erau cele care asigurau deschiderea drumului bombardierelor grele spre centrele strategice ale inamicului. Germania a fost primul stat care a ajuns faimos prin aparatele de zbor trimise la luptă pe viață și pe moarte pe cerul polonez. Au urmat la rând Norvegia, Franța și Marea Britanie, aparatele de tip Messerschmitt Bf 109 fiind temute pentru viteza cu care se apropia de ținte și ploaia de proiectile de mitralieră și de tun.
Evoluțiile din domeniul relațiilor internaționale a dus România în tabăra Germaniei și era necesară întărirea forțelor aeriene ale aliatului ce dispunea de carburant lichid necesar motoarelor însetate. Au fost trimise inițial avioane Heinkel He 112, dar acest model era depășit de realizările în ceea ce privește puterea grupurilor propulsoare. S-a aprobat cu mare zgârcenie livrarea a 50 de exemplare de Me-109 E și acestea au sosit până la începerea ostilităților în anul 1941.
S-a scris că Berlinul nu dorea înarmarea României, dar problemele erau altele. Avionul Me-109 E era combativ doar în această variantă, celelalte modele fiind déjà uzate moral. Chiar dacă erau produse doar de câțiva ani. S-a constatat în 1942 că fuzelajele aveau probleme structurale ce nu se puteau remedia în condiții de front. Lupta la mare viteză uzează rapid un aparat ce nu era confecționat din cele mai bune materiale în urma lipsurilor în ceea ce privește materiile prime esențiale efortului de război. O altă problemă majoră era provocată de lipsa unor variante de antrenament și piloții erau obligați să efectueze școala chiar pe aparatele de primă linie. S-a ajuns astfel ca pilotul Dumitru Popescu să atingă avionul unui instructor german și să se prăbușească în decembrie 1940. Tragedia a fost descrisă de pasionatul pilot și scriitor argeșean Vasile Tudor.
Autoritățile germane n-au reușit până la sfârșitul ostilităților să stabilească caracteristicile unui avion de antrenament potrivit pentru trecerea pe Me-109 și astfel au fost pierdute mașini de zbor prețioase sau avariile impuneau lungi vizite în atelierele de reparații. A fost normal să fie escadrile incomplete pe măsură ce rândurile erau rărite de focul antiaerian sau de cel al avioanelor inamice. În plus, se adăugau cedările de materiale și atelierele de reparații au făcut chiar minuni prin repararea materialului volant cu piese de schimb sau cu părți din aparatele declarate daună totală. Producția de Me-109 este considerată drept cea mai mare din Al Doilea Război Mondial, dar a fost insuficientă în raport cu cererea unităților și cu uzura morală a variantelor livrate. A fost normal ca niciodată să nu fie satisfăcute cererile aliaților din Axă.
Sursă imagine: American Heritage Museum
