Istoricii au trecut repede peste perioada interbelică și mulți au ajuns la concluzia că atunci a fost sărăcie și România era un simplu stat agrar-industrial. Chiar era prea rural în multe regiuni, mai ales în Basarabia. Specialiștii nu sunt mulțumiți cu progresele realizate de către oamenii timpului, țăranii fiind definiți drept prea conservatori.
Realitatea a fost deosebită în raport cu ceea ce scriu specialiștii în cercetarea trecutului și România se schimba la față cu ajutorul trenurilor. Erau locomotive bune în anul 1928 2.203 unități și acestea puteau să tracteze 56.335 de vagoane de diferite tipuri.
Parcul feroviar a evoluat în sensul sporirii puterii locomotivelor și a creșterii masei utile a vagoanelor, mijloacele vechi de transport fiind înlocuite prin producția unor uzine precum cele din București, Reșița și Arad. S-a ajuns în anul 1935 la 2.011 mașini de tracțiune și acestea aveau la dispoziție 57.222 de vagoane. O creștere importantă a fost înregistrată la capitolul cisterne pentru transportul de produse petroliere și s-a trecut de la 8.000 de exemplare în 1928 la 10.166 în 1935.
România avea material rulant interesant din punct de vedere numeric și s-a ajuns să nu se mai cumpere locomotive în urma dezvoltării industriei naționale. S-a putut transporta în anul 1928 17.038.517 tone de marfă și s-a ajuns la 19.998.422 t în 1935, scăderi fiind numai în 1931 și 1932. Nu părea să fie recesiune după cum zic cărțile de Istorie.
România Mare putea să evolueze economic, dar a venit războiul mondial al marilor puteri și s-a ales praful de multe proiecte. Forțele inamice au trecut la distrugerea mijloacelor feroviare pentru a împiedica transporturile militare și astfel economia a fost grav afectată. A urmat plata datoriei de război și alte locomotive și vagoane au plecat peste frontieră.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
