Europa după prima conflagrație mondială ar fi putut să aibă o soartă mai bună, dar au apărut ideologiile extremiste și s-au dezvoltat trei state în care omul era topit într-o masă informă pentru a satisface pasiunile unor lideri ce se defineau drept unici cunoscători ai evoluției spre un viitor luminos. Au apărut astfel Uniunea Sovietică, Italia fascistă și Germania nazistă. Cele trei centre de putere nu erau compatibile și un nou conflict de amploare se contura la orizont. Armele necesare au fost acumulate și pârjolul a început la 1 septembrie 1939 prin atacul german asupra Poloniei.
Istoriografia sovietică, supravegheată în mod absolut de centrul de putere de la Kremlin, a fost obligată să caute formulări rafinate pentru a explica modul în care a acționat conducerea sovietică, personal tovarășul Iosif Stalin. Au fost necesare soluții presupus raționale și pentru problema comportamentului Armatei Roșii în iunie 1941 și până la periferiile Moscovei. Cea mai puternică și ofensivă armată a suferit dezastre fără egal în istoria modernă și contemporană, numai efectivele copleșitoare trimise pe front ajutând la obținerea unei victorii parțiale prin ocuparea Berlinului în mai 1945. G. A. Deborin a fost un scriitor pe gustul conducerii comuniste și a publicat în 1958 o operă bine documentată și, mai ales, argumentată din punct de vedere ideologic. Autorul a explicat detaliat că Germania nazistă avea la dispoziție stocuri importante de materii prime, altele fiind capturate în statele cucerite fulgerător în perioada 1939 – 1941. Fabricile din aceste regiuni livrau noi și noi arme Reich-ului ce se pregătea de confruntarea titanică din Est. Armele veneau din Franța și Cehoslovacia, uzinele micului stat din Europa Centrală fiind importante pentru mașina de război. Mai mult. Munceau de zor pentru Wehrmacht lucrătorii din fabricile Belgiei, Olandei, Austriei și Ungariei.
Nu era suficient. Berlinul avea nevoie de tehnică de luptă modernă din belșug pentru dotarea noilor divizii și a apelat la un nou aliat cu o industrie performantă și care era interesat de colaborarea cu puterea nazistă. România a trimis armament modern pentru dotarea diviziilor germane și numai așa se explică performanțele pe câmpurile de luptă. Cartea a fost publicată în România populară în anul 1960 și a fost studiată de generații de elevi și profesori, dovadă stând sublinierile existente pe volumele existente încă în bibliotecile școlare.
Hârtia poate să suporte orice, dar minciunile propagandei de partid și de stat erau chiar la nivel inimaginabil. Oare cum era posibil să livreze România tehnică de luptă unui stat industrializat ce avea cea mai mare bază de mașini-unelte pentru prelucrarea metalelor din Europa? România a fost un importator de armament german pentru a putea cât de cât să facă față pe fronturile vaste din spațiul sovietic. Au fost aduse 50 de avioane germane de tip Me-109 E și acestea au format nucleul dur al aviației române. Cele mai puternice avioane de bombardament erau de tip He-111 și la asalt au fost folosite în 1941 aparate He-112, depășite ca aparate de vânătoare.
Munca de spălare a creierului a fost dusă de armate de propagandiști și s-a făcut totul pentru impunerea ideilor comuniste venite de la Moscova. Cantitatea de minciună s-a revărsat ca un torent asupra mulțimilor din lagărul socialist și calitatea acesteia a fost de multe ori sub orice critică. Autorii aveau și ei limitele lor intelectuale.
Sursă imagine: Picryl