Pictură realizată de Darie Paula - Paulinia
Ziua de 23 septembrie 1386 a fost una obișnuită a secului al XIV-lea, cel care a fost bântuit de epidemii cumplite și de manifestări violente ale naturii. Regii epocii se mai angajau și în conflicte sângeroase pentru a amplifica nenorocirile ce loveau popoarele. Anglia și Franța își măcinau resursele în ceea ce se numește acum Războiul de o sută de ani. Peninsula Balcanică era devastată de turcii ce căutau să ajungă la Roma. Oamenii de rând se gândeau cum să strângă roadele pământului pentru a înfrunta o iarnă aspră și conducătorii se mirau ce să mai cucerească pentru a-și satisface poftele de punere.
Acesta a fost contextul în care a ajuns domnitor al Țării Românești Mircea, un membru al familiei Basarabilor. Putea să fie un oarecare monarh al unui stat mic, dar faptele realizate i-au păstrat numele peste secole. A reușit să organizeze administrația pentru a avea o economie înfloritoare și a poruncit baterea de monedă, simbol al independenței și al prestigiului monarhic. Construirea mănăstirii Cozia la granița cu Transilvania în care pătrundea catolicismul era o dovadă de fermitate pe calea ortodoxiei. Orașul Târgoviște a început să se dezvolte și o curte domnească a fost construită intr-un loc ferit și plăcut. Statul muntean a atins maxima extindere teritorială în timpul stăpânirii voievodului Mircea și se întindea până la Marea Neagră.
Rolul de conducător pașnic și religios i-a fost luat de sosirea otomanilor la sud de Dunăre, fluviul fiind un mic obstacol în calea fanatismului religios. Se impunea luarea de măsuri împotriva invadatorilor asiatici și oștirea a primit arme cumpărate din Transilvania. Nu era însă suficient și au fost încheiate tratate de alianță cu Polonia și cu Ungaria, documentul semnat la Brașov la 7 martie 1395 fiind esențial în a rezista presiunii turcești.
Prietenii nu sunt suficienți dacă nu dezvolți propria armată și nu inițiezi acțiuni îndrăznețe și cu hotărâre. Steagurile muntene au fost trimise pe timp de iarnă împotriva bazei de la Karınovası și o parte a efectivelor de năvrapi a fost nimicită. A fost un dezastru complet pentru otomani și sultanul Baiazid Trăsnetul a decis să se răzbune pe cel ce demonstrase că are talent militar. A organizat o expediție de amploare la nord de Dunăre și bătălia decisivă s-a dat în locul denumit Rovine, care pare să fi fost în preajma fostului castru Jidova. A fost o ciocnire frontală care a intrat în folclorul și cronicile din Serbia, Grecia și Imperiul otoman, dar mai puțin în scrierile și legendele românești. A fost o confruntare în care trupele muntene au profitat de existența unor șanțuri și terenul îngust n-a permis desfășurarea trupelor de cavalerie. Oastea otomană s-a întors cu pierderi grele în regiunile mai prietenoase din Balcani și sultanul s-a decis că trebuie să înceapă cucerirea Constantinopolului, victorie care i-ar fi adus o glorie nemuritoare. A fost o lecție dureroasă și neplăcută pentru invadatorii obișnuiți cu victorii ușoare și sultanul Mehmed I Çelebi a evitat să organizeze o campanie în adâncimea teritoriului muntean și s-a mulțumit cu ocuparea cetății Giurgiu, cea construită din porunca voievodului Mircea pentru a bara trecerea pe la un vad cunoscut.
Voievodul a reușit după o serie de lupte să încheie prin anul 1416 sau 1417 un tratat de pace cu statul otoman prin care se plătea tribut, dar Țara Românească își păstra practic independența și legile proprii. Domnitorul Mircea cel Bătrân a pus condiții astfel încât lumea creștină să fie separată de cea musulmană și turcii nu aveau voie să stabilească la nord de fluviu și să dețină proprietăți imobiliare. Capitulația a fost luată drept model de către următorii conducători până la obținerea independenței în anul 1878. Amestecarea celor două religii monoteiste ar fi dus la conflicte sângeroase și voievodul muntean a vrut să evite stările conflictuale cu o forță ce părea în plină ascensiune. Separarea celor două lumi trebuia să fie una strictă și cei care doreau să urmeze învățăturile islamice erau obligați să plece în teritoriile otomane și erau tratați drept turci.
Domnitorul Mircea cel Bătrân a fost un model de conducător și poate opera sa să fie analizată de către actualii doritori de preluare a puterii în spațiul românesc pentru a mai învăța câte ceva. Istoria oferă acum lecții ieftine, dar care cândva au fost scump plătite.
Umbra lui Mircea trebuie să fie ca învățătură peste tot neamul românesc.