gheorghe gheorghiu dej
2

Moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și fericirea locuitorilor din România

Ionel-Claudiu Dumitrescu | 19 Martie 2024 | Nr. 538

Conducătorul României populare a fost cel care a făcut jocurile în țară în perioada 1944-1965 și a reușit să acapareze puterea în partid și în stat până când un cancer pulmonar l-a răpus. Urmașii la putere au făcut tot ce le-a stat în putere să-i șteargă amintirea și s-a mers mereu în istoriografia comunistă pe menționarea producțiilor industriale din 1950, 1955, 1960 și 1965, dar se uita cine dicta atunci.

A apărut un curent în istoriografia românească în care se încearcă să se recunoască multe merite ale celui dispărut în 19 martie 1965. Se scrie că s-a opus Moscovei cu energie prin respingerea Planului Valev, că a continuat industrializarea forțată a țării după propriile idei și s-a îndepărtat de Moscova. În plus, a eliminat multe influențe staliniste și a eliberat deținuții politici.

Acestea sunt nimicuri pe lângă faptele rele comise. Respectând ordinele Kremlinului, a trecut la exterminarea celor catalogați drept dușmani ai poporului și numeroase lagăre de concentrare au apărut în Dobrogea la Canalul Dunăre- Marea Neagră. A distrus elitele României capitaliste și a promovat în funcții de conducere tot felul de politruci lipsiți de studii și de caracter. A urmărit cu mare atenție activitatea poliției politice și a existat chiar un minister al Securității în Constituția din anul 1952. Poliția politică a putut să comită orice atrocități în numele luptei de clasă și Experimentul Pitești de distrugere a personalității umane prin tortură între deținuți este cunoscut la nivel internațional.

Securitatea a fost instrumentul represiv cu ajutorul căruia a fost realizată colectivizarea în vederea realizării numai de proprietate de stat în dauna celei particulare a țăranilor. Aceștia au fost deposedați de principalele mijloace de producție și au avut de ales din a rămâne sclavi pe plantațiile statului sau să se mute în centrele urbane. Cei care au încercat să se opună procesului de confiscare a pământului obținut chiar prin participarea ia campanii militare au fost arestați și trimiși în lagăre. Unii au fost executați demonstrativ în fața cetățenilor din patria fericirii și apoi toți au cedat pământul cu mare voioșie. A fost un adevărat război al centrului de putere de la București împotriva celei mai mari părți a poporului român și toate tacticile au fost folosite. Crimele au ieșit la lumină după 1989, Nicolae Ceaușescu făcând o mare reabilitare în cazul Pătrășcanu, adică s-a limitat la ceva simbolic din interiorul partidului.

Industrializarea a fost făcută în stil stalinist și s-a pus accent pe fabricile constructoare de mașini, cele ce aveau la bază metalurgia fierului. Chimia a fost un alt domeniu de interes pentru dictatorul roșu deoarece putea să livreze explozibili și combustibil armatei. Gigantismul de tip stalinist a dus la realizarea Combinatului metalurgic Galați, o adevărată ghiulea de fier legată de economia socialistă. Trebuia să producă patru milioane de tone de oțel anual, ceea ce era exagerat de mult pentru nevoile țării. În plus, era un coșmar logistic.

Politica externă a fost complet supusă Moscovei și s-au făcut pregătiri intense pentru participarea la revoluția mondială sau cucerirea întregii planete. Uniunea Sovietică a exploatat resursele țării prin trimiterea de cantități masive de armament, cel cu care nu se făcea pomană. Au sosit sute de avioane MiG-15, tunuri de diferite calibre și tancuri. A fost sporită cantitatea de tehnică de luptă din surse interne. Industria a fost concepută să furnizeze cât mai mult acid azotic și acid sulfuric, substanțe ce erau catalogate oficial drept necesare îngrășămintelor sintetice. Au fost trimise ajutoare masive către Coreea de Nord. Pregătirile de război au mai fost diminuate după dispariția lui Stalin și s-a eliminat cartela de pâine, România fiind ultimul stat care a renunțat la această economie de război. Au fost făcute și planuri de război privind atacarea statelor capitaliste alături de trupele sovietice. Nu s-ar fi făcut economie de vieți de români și conta numai victoria ideologiei comuniste. Nu degeaba statul totalitar a cumpărat mase de tancuri T-34 și apoi au fost aduse tot felul de tunuri de asalt, transportoare blindate și tractoare de artilerie. Apoi au început să fie cerute tancuri din familia T-55. Acoperirea aeriană a început să fie asigurată și de avioane MiG-21 spre sfârșitul guvernării lui Gheorghiu-Dej.

A existat legenda că liderul de la București s-ar fi opus politicilor Moscovei, dar este greu de crezut că armamentul sofisticat ar fi fost trimis unui adversar ideologic.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost vinovat de distrugerea a tot ceea ce era cultură românească de calitate și nici învățământul n-a scăpat de minunile gândirii de tip comunist. A început din 1948 să se ducă o politică sistematică de înlocuire a profesorilor buni cu cei slabi și mediocri. Un geniu precum Gheorghe Brătianu a fost lăsat să moară în închisoarea de la Sighet chiar după moartea lui Stalin. Sadismul lui Dej era renumit și se interesa personal de soarta deținuților pe care dorea să-i vadă morți. Există astfel de probe în cazul lui Vasile Luca, un posibil concurent din cadrul partidului. A reușit prin toate mijloacele să prostească locuitorii din spațiul românesc prin toate mijloacele și nu există suficient spațiu virtual pentru a descrie nenorocirile aduse de un zis electrician ajuns un fanatic ideologic, ceva în sensul fanaticilor religioși din toate epocile. N-a făcut ceva pozitiv pentru poporul român și Moscova a denumit un oraș din zona Voronej în amintirea celui care a terorizat o țară întreagă timp de două decenii.

Ideile lui Dej au fost aplicate apoi de către Nicolae Ceaușescu cu speranța că se va ajunge la războiul suprem cu lumea capitalistă. N-a existat vreo picătură de național-comunism, un termen inventat de istorici doritori să rămână cumva în lumea științifică.

Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 30/1961