Fiind considerată una dintre cele șapte arte frumoase, o artă nemuritoare, cinematografia a revoluționat modul în care este văzută și percepută lumea. În ceea ce privește cinematografia românească, existența sa se împarte în trei etape: înainte și după anul 1945 și după anul 1990, până în prezent. Încă de la începutul anilor ’40 producțiile cinematografice devin subordonate obiectivelor propagandistice ale țării.
Primele filme din epoca stalinistă erau inspirate din cărți celebre, precum La moara cu noroc, film produs în anul 1955 de către Studioul Cinematografic București, ecranizare după nuvela cu același nume a lui Ioan Slavici. Filmul este în format alb-negru și prezintă lumea creionată de Slavici a familiei lui Ghiță, fost cizmar, care ia în arendă hanul Moara cu noroc, situat la o răscruce de drumuri, din dorința sa de a se îmbogăți. Ana, soția lui Ghiță și mama a doi copii, este o femeie tânără și frumoasă, pură și luminoasă la chip, purtând veșminte populare, ie cu motive ornamentale și broderie la gât, basma neagră, prinsă la spate, vestă și fustă lungă. Mama Anei poartă de asemenea straie populare și este privită drept omul înțelept, care încearcă să îl prevină pe Ghiță că dorința de îmbogățire poate fi nefastă pentru el și familia sa, iar banii sunt aducători de nefericire. Ghiță, fost cizmar, personaj înalt, cu mustață, poartă cămașă albă, vestă de culoare neagră, cingătoare la brâu, pantaloni și cizme până la genunchi. Lică Sămădăul pare un personaj inspirat din filmele de tip western, înfățișându-se la han călare pe calul său alb, fiind înalt, cu mustața lungă, purtând pălărie neagră, brâu din piele, unde își ține pistolul, cămașă subțire și albă cu mâneci largi, pieptar negru, pantaloni negri și cizme, având imaginea unui personaj arogant, uneori demonic. Jandarmul, unul dinte cei trei stâlpi ai satului românesc alături de preot și învățător, personaj al statului, dar și al satului din trecut, interpretat de cunoscutul actor Colea Răutu, care îi dă viață lui Pintea, un om scund, cu mustața tunsă, având uniformă de serviciu și o ținută impecabilă. Putem observa la personajele filmului vestimentația formată din port popular, datorată probabil provenienței acestora din mediul rural, unde costumul popular făcea parte din zestrea fiecărei familii.
Apărul în anul 1951, în vremea lui Gh. Dej, filmul În sat la noi, ecranizare după nuvela “Nopțile de iunie” a lui Petru Dumitriu, este un film de propagandă ce ilustrează drama rurală a țăranilor cărora li se va impune colectivizarea forțată. Filmul conturează imaginea unui sat de câmpie, ulițe unde țăranii grăbiți pășesc, garduri cu ulci de lemn și case cu aspect pitoresc. Femeile de la sat poartă straie populare, ii înflorate, basmale cu broderie, fotă cu modele, în timp ce bărbații poartă de asemenea costum popular, iar chiaburii sunt ușor de recunoscut după vestimentația opulentă. Se conturază imaginea omului de partid, care se distinge prin prestanță, purtând cămașă, cravată, veston și sacou.
Directorul nostru, film produs în anul 1955, de către Studiul Cinematgrafic București, este o comedie satirică la adresa birocrației, ce a produs un puternic scandal în epocă. DGRBP-ul, este în aparență insistuția unde viața se desfășoară liniștită, fără zguduiri, însă corupția, aroganța, nepotismul și servilismul sunt atent înfățișate de către regizor.
Putem remarca cu ușurință faptul că instaurarea comunismului în România a însemnat și un stil vestimentar auster, caracterizat prin lipsa modei, a rafinamentului și a bunului-gust, oamenii îmbrăcându-se aproape uniform. Putem remarca funcționarii îmbrăcați în costume standard, de culori închise și purtând cravate, iar ţinutele doamnelor erau formate din fuste lungi, drepte, părul permanent. Sunt ilustrate moravurile funcționarilor: directorul este un personaj îndesat, îngâmfat și tiranic, care luptă pentru poziția sa. Arhivarul Gheorghe Ciubuc, personaj interpretat de marele actor Grigore Vasiliu-Birlic, este naiv și lingușitor, iar bătrânul Tănase Florescu este funcționarul curajos care provoacă agitație.
Brigada Diverse este un film de comedie românesc produs în anul 1970, considerat de numeroși critici un film cu puternic caracter politic și propagandistic al epocii comuniste, ce prezintă aventurile a trei hoți recidiviști, Fănică Patraulea, interpretat de Jean Constantin, Gogu Steriade, căruia i-a dat viață Dem Rădulescu și Trandafir, interpretat de marele Puiu Călinescu. Întrucât la vremea aceea milițienii nu se bucurau de simpatie primită din partea populației, filmul a urmărit creșterea popularității acestora și a beneficiat de sprijinul și implicarea Ministerului Afacerilor Interne. Putem observa că începând cu anii ’70, trendul se mai diversifică, ținutele nu mai sunt atât de terne ca în trecut, domnișoarele poartă costume viu colorate, fuste mini, părul lung și coafat, rochii negre, mulate pe corp, curea în talie și pantofi cu toc – cum este cazul “văduvelor” hoațe care doresc în felul acesta să își seducă viitoarele “victime”. Uniformele milițienilor, interpretați de maeștrii Toma Caragiu, Sebastian Papaiani și Iurie Darie erau de culoare albastră, având veston cu guler și revere, prevăzute cu un rând de nasturi, două buzunare mici la piept, cămașă bleu, petlițe de culoare roșie, cravată gri, dar și caschetă având inscripționată stema României comuniste.
Nea Mărin Miliardar este un film de comedie apărut în anul 1979, regizat de Sergiu Nicolaescu şi produs de Casa de Filme Numărul Patru, fiind considerat unul dintre cele mai vizionate filme româneşti din toate timpurile. Filmul critică societatea capitalistă decadentă, ilustrată preponderent la petrecerea de la final. Marele actor Amza Pellea îl interpretează pe ţăranul oltean Nea Mărin Juvete din comuna Băileşti, un personaj hazliu, inspirat de consătenii din satul natal, rezervorul de cinste şi energie a socialismului, ce ajunge însă să fie confundat cu miliardarul american Marlon Juvett, datorită asemnării fizice izbitoare dintre cei doi. Nea Mărin poartă straie populare tradiţionale olteneşti, iţari albi, ie cu broderie, pălărie de paie şi cingătoare lată la brâu. Deţine o valiză ce conţine brânză şi praz, similară cu cea a miliardarului american, care însă este plină cu dolari. Remarcăm în vestimentaţia americanului Juvett moda cămăşilor cu guler larg, a costumelor albe şi a pălăriilor în stil cowboy. Veta, interpretată de Draga Olteanu Matei este apriga soţie a lui Nea Mărin care vine pe litoral pentru a-l vizita pe acesta cu paporniţa plină de praz, obicei specific oltenilor. Veta poartă pe cap o basma lungă de culoare neagră, poartă o fustă lungă, largă şi vaporoasă, ie de culoare albă şi o vestă de culoare neagră. Interesantă este conjunctura prin care nea Marin ajunge să îl cunoască pe americanul milardar, atunci când recepţionistul oltean Sache îi oferă pentru o noapte lui nea Mărin camera lui Juvett. Samantha o interpretează pe fiica americanului, are rolul unui personaj exotic, fiind blondă, cu părul lung şi cu vestimentaţie orientală. Cameristele hotelului Vega, acolo unde se cazează nea Mărin, poartă uniformă formată din cămaşă albastră cu volane albe şi mâneci de dimensiuni medii, şorţ tip fustă de culoare albă, dres negru pantofi cu toc şi coroniţă albă pe cap.
Liceenii este filmul-fenomen al sfîrșitului anilor ’80, ce a influențat numeroase generații de tineri. Filmul ilustrează începutul de an școlar la liceul unde în clasa a X-a B se fac remarcați patru tineri: Ionică, interpretat de Mihai Constantin, Mihai, interpretat de Ștefan Bănică Jr, Danei tânăra cu ochi mari și pătrunzători, chip frumos și zâmbet cuceritor, purtând pe cap banderolă albă și având părul până la umeri, intrepretată de Oana Sârbu şi Geta, liceeana rebelă interpretată de Cesonia Postelnicu. Remarcăm în rândul elevilor de liceu uniforma ce ilustra tendința regimului de a uniformiza populația. Băieții purtau un costum de culoare închisă, cămașă albastră, cravată și nelipsita matricolă, iar fetele purtau cămașă albastră, sarafan de culoare închisă, banderolă albă, iar părul trebuia prins în coadă. Pentru liceeni, școala nu se rezuma doar la orele de curs, ci presupunea muncă la strung, unde Mihai se furișează noaptea pentru a repara o piesă greșită, muncă patriotică și apartenența la o organizație: “UTC-iștii clasei a X-a B”. Tinerii liceeni erau educați atât moral, cât și civic, în spiritul considerației și respectului față de patrie și popor, dar și față de partid. Pentru a ajunge în clasa a XI-a liceenii susțineau examenul de treaptă. Putem observa lupta între rigorile societății comuniste și influența occidentală, pasiunea pentru muzica rock, posterele lipite pe pereții camerelor de cămin, iar între hainele purtate în afara școlii se remarcă blugii, puloverele cu aspect de tricot, cămășile în carouri la băieți sau bluzele viu colorate cu imprimeu sau cu modele florale, în cazul fetelor. Povestea de iubire era una pură, ingenuă, Mihai îi pune Danei garoafe în pupitrul băncii însă fără ca aceasta să știe. Între cadrele didactice se remarcă dirigintele Socrate, iubit de toată clasa și profa exigentă de matematică, Isoscel.
Moromeții, una dintre capodoperele cinematografiei româneşti, filmul în regia lui Stere Gulea, adaptare după romanul omonim al lui Marin Preda, ne prezintă modul în care, sub presiunea schimbărilor sociale, se destramă o familie ţărănească tradiţională dintr-un sat de câmpie al României, în ciuda eforturilor disperate ale capului acesteia, Ilie Moromete de a îi ţine uniţi. Filmul are o puternică amprentă istorică ilustrând felul în care ţăranii au avut de suferit în urma crizei economice din anii 1929 – 1933, iar transformările politice ajung să conducă la violenţe între ţărani. Acţiunea se desfăşoară în satul Siliştea Gumeşti, iar figura centrală a filmului este Ilie Moromete, interpretat de Victor Rebenciug. Moromete este ţăranul gânditor, având o vârstă incertă între tinereţe şi bătrâneţe, atunci când doar marile nenorociri sau marile bucurii mai pot schimba o persoană. Problemele financiare, neajunsurile şi răzvrătirea fiilor mari îl determină să devină necomunicativ şi înrăit. Moromete poartă veşminte ţărăneşti, cămaşă albă şi vestă şi fumează ţigări ori de câte ori are ocazia să îşi procure. Moromete este un personaj sociabil, adoptând o poziţie de superioritate atunci când merge pentru a citi ziarele şi a interpreta politica, alături de Cocoşilă sau Dumitru lui Nae, în poiana lui Iocan. Catrina este a doua soţie a lui Moromete, o femeie copleşită de griji, cu zece ani mai tânără decât soţul ei, prezintă tipologia femeii simple, puternic ancorată în comunitatea rurală.Femeia îşi găseşte refugiul în biserică, religia fiind singura care îi mai salvează sufletul. Aspectul fizic înfăţişează o femeie slabă, poartă basma de culoare închisă pe cap, prinsă la spate, ie tradiţională sau cămăşi sărăcăcioase şi păşeşte desculţă. Atunci când merge la biserică poartă straie de culoare neagră, fustă lungă şi vestă albă de lână. Jupuitu’, agentul fiscal însărcinat să recupereze fonciirea este infăţişat drept un om al statului, purtând costum negru, cămaşă albă, cravată şi pălărie, având cu el o servietă de culoare neagră. Niculae, personajul principal, fiul lui Ilie şi al Catrinei, poartă veşminte sărăcăcioase şi tălpile goale. Copilul cunoaşte de mic viaţa aspră a satului, este pus de tatăl său să meargă la muncile câmpului, este trimis cu oile, însă cea mai mare dorinţă a sa este de a merge mai departe la şcoală, impresionând prin maturitatea gândirii şi perseverenţa de care dă dovadă. În ziua serbării, are o înfăţişare neglijentă, poartă pălăria veche a tatălui său, o cămaşă în carouri şi tălpile goale brăzdate de răni şi lovituri.
Sursă imagine: Național TV