Locuitorii din spațiul românesc doreau în perioada interbelică să trăiască din ce în ce mai bine și orice clădire trebuia să fie cât mai frumoasă. Se punea preț și pe rezistența în timp, visul constructorilor fiind să ridice ceva indestructibil. Opere de arhitectură sunt și astăzi admirate și lăudate prin diferite regiuni ale țării.
Au fost importate în 1919, an de criză după război, o cantitate de 1.861 t de produse necesare în domeniul construcțiilor, dar era evident că nu puteau fi satisfăcute poftele clienților. Au fost importate în 1920 12.380 t.
România era în plin având arhitectural și s-a ajuns la 100.414 t de bunuri străine aduse în 1928. Cererea a mai scăzut după 1929, celebrul an al declanșării fenomenului numit Marea Criză Economică, dar s-a menținut ridicată și era în 1938 de 80.488 t.
România se schimba la față în fiecare zi, dar contemporanii au scris că nu se întâmpla ceva deosebit pe meleagurile românești. Nici istoricii n-au fost prea generoși cu perioada interbelică.
Chiar în perioada zisă de recesiune s-a importat deosebit de mult, chiar dacă existau produse realizate pe plan local. Exista întotdeauna mitul că nu se poate lucra de calitate în țară. Recordul de mărfuri necesare în construcții a fost atins chiar în anul 1929 prin cele 100.518 t. Au fost aduse în 1930 83.540 t sau aproape 229 t, în medie, pe zi.
Evoluțiile au fost încetinite de război și apoi modelul occidental a fost distrus în numele brutalismului sovietic. Multe opere de arhitectură au fost distruse de bombele eliberatorilor și apoi de lamele buldozerelor. Trecutul nu putea să aibă valoare în ochii celor ce veneau în slujba străinilor de neam.
Sursă imagine: Techirghiol.com
