Luna august a anului 1939 a fost dominată de problemele europene și cam așa a rămas și-n istoriografie. Evenimentele de undeva din pustiurile Asiei n-au fost suficient de interesante pentru cei dornici de afirmare, dar acolo s-a format un nucleu de specialiști sovietici și au fost testate pe viu arme și structuri militare.
Divizia de infanterie rămânea cărămida oricărei armate și Stalin avea pe front Divizia 57 infanterie sau de pușcași în terminologia sovietică. Era o mare unitate ce nu prea se deosebea de cele ce existau în orice stat, dar detaliile sunt esențiale. Unitatea militară dispunea de 179 mitraliere grele de tip Maxim, cele ce foloseau puternice cartușe de calibrul 7,62 mm. Erau eficiente și testate intens în prima conflagrație mondială și pe frontul spaniol. Era o armă excelentă pentru a menține o poziție si gloanțele speciale erau un pericol chiar pentru blindatele ușoare. Pușca-mitralieră permitea trecerea la ofensivă și 401 au fost distribuite trupelor. Armamentul automat interzicea orice atac în câmp deschis în plină zi și sovieticii nu duceau lipsă de muniție îmbunătățită în raport cu anul 1918. Marea unitate avea însă puterea de foc dezvoltată prin tunurile de toate calibrele și 80 de piese au fost distribuite cu generozitate generalului ce trebuia să forțeze liniile japoneze. Dacă par puține, trebuie să nu se uite că mai existau 33 de tunuri antitanc de calibrul 45 mm, excelente în lupta cu mașinile blindate de orice tip și un bun vânător de mitraliere. Scutul de protecție îi ferea pe militari de gloanțele ucigătoare. Nu exista armată în lume care să folosească o astfel de putere antitanc, germanii dispunând de piese de calibrul 37 mm. Era ușor și putea să fie manevrat de către echipaj în câmp tactic. A fost utilizat până la sfârșitul războiului în varianta modernizată și militarii inamici le-au adoptat în dotare.
Puterea de foc era sporită de existența a 14 tancuri și a 15 autoblindate, dar documentul publicat de pasionați cercetători ruși nu precizează din ce tip erau.
Divizia 57 infanterie era o mașină de război cu o forță deosebită de izbire și Stalin putea să fie mulțumit de faptul că dispunea de un model ce putea fi multiplicat în sute de mari unități.
Luptele din Mongolia au fost o excelentă pepinieră de soldați, specialiști și ofițeri în vederea extinderii Armatei Roșii și la 23 august 1939 Stalin avea mai mulți luptători cu experiență practică în războiul modern decât Adolf Hitler. A preferat să colaboreze cu Al Treilea Reich și rezultatul a fost un dezastru demografic și industrial, multe fabrici vitale fiind deplasate departe în Est. Armele sovietice au dat satisfacție în condiții de deșert și împotriva unui dușman tenace, problemele semnalate fiind rezolvate de către proiectanții staliniști. Tancurile ușoare aveau blindajul prea subțire și foloseau benzina drept carburant, prea periculoasă în vremuri de război. Au fost făcute teste și a rezultat pentru sprijinirea trupelor puternicul T-34, cel ce era perfect capabil să lupte și împotriva blindatelor.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
