Introducere
Până în apropierea Primului Război Mondial, conceptul de armură dispare de pe câmpul de luptă european. În anumite cazuri, unele tunuri erau echipate cu scuturi, de asemenea, englezii și belgienii, dispuneau de câteva mașini blindate, folosite în misiuni de recunoaștere. Apariția tancurilor în Marele Război schimbă total modul în care războaiele moderne aveau să fie purtate. Chiar dacă blindatele erau adesea greu de manevrat și de întreținut, au fost o prezență intimidantă pe câmpurile de luptă. Aceste care de război puteau merge peste tranșee, spărgând liniile inamice și astfel deschideau noi căi de atac. Sfârșitul conflictului nu a marcat însă sfârșitul cercetărilor, în schimb a declanșat o cursă de îmbunătățire și perfecționare a tehnicilor metalurgice și a motoarelor. Industria nu a fost concepută pentru fericirea speciei umane.
Printre marile puteri care își manifestau deosebitul interes pentru dezvoltarea noii mașini de luptă se afla Uniunea Sovietică. Conducătorii de la Kremlin au considerat tancurile ca fiind o armă-cheie pentru dezvoltarea ofensivelor, fiind proiectate cu un scop unic, să ajute regimul în atingerea obiectivului politic numit revoluția mondială sau transformarea planetei într-un unic lagăr ideologic.
Izvoare și istoriografie
Tema mașinilor de luptă sovietice este destul de puțin cunoscută românilor, deoarece în perioada comunistă cărțile erau adresate specialiștilor militari1 și erau tipărite strict în tirajele necesare. Nici chiar toți luptătorii nu aveau acces la datele mașinilor de luptă. Istoricii se mulțumeau să repete că existau tancuri T-34 în Al Doilea Război Mondial și nu ofereau amănunte esențiale. Se insista pe armamentul Germaniei naziste și pe cel al N.A.T.O., blindatele noi de tip T-72 fiind secrete chiar și pentru trupele române. Autorii aveau grijă să scrie că n-au fost suficiente tancuri în iunie 1941, dar recunoșteau că aveau caracteristici superioare celor inamice2. Găseau mereu formule prin care să nu spună ceva exact despre performanțele pentru a nu dezvolta gândirea inamicilor.
Evenimentele din 1989 au permis apariția unei deschideri și la capitolul cercetării istorice în spiritul adevărului, dar profesorii universitari au considerat că temele militare nu mai sunt de interes și studenții sunt orientați spre artă, sociologie sau mentalități. Bibliografia accesibilă publicului larg a rămas destul de subțire și astfel au apărut tot felul de legende blindate sovietice. Cărțile în limbi străine sunt pline de detalii, dar autorii insistă pe lumea occidentală și numai câteva mașini comuniste sunt amintite și prezentate cu insistență, accentul fiind pus pe defecte și caracteristici definite drept inferioare. Tancul T-26 era considerat bun doar pentru împușcat vrăbii cu tunul de 45 mm3.
Asaltul german din 22 iunie 1941 a dus la nimicirea celui mai frumos dispozitiv ofensiv realizat pe timp de pace și chiar propaganda sovietică a recunoscut prezența la frontiera vestică 1.475 de tancuri4, nucleul dur al armatei staliniste.
Autorii care au supravegheat publicarea volumului Amintiri și reflecții, au insistat să sublinieze că erau 1.861 de T-34 și KV-1 în iunie 1941, ceea ce era, firește, puțin. Nu se precizează că nu exista ceva comparabil la nivel planetar și a fost absolut normal ca Stalin să nu creadă că germanii vor ataca fără tancuri serioase5.
Tancul T-34 nu este considerat astăzi cea mai bună mașină de luptă pentru că a fost detronat de Panther. Militarii germani din prima linie au avut altă impresie. Reușea să neutralizeze în 1942 tunuri antitanc de calibrul 88 mm și orice blindat german de serie, Tiger-ul fiind încă experimental. Marele impact era la nivel psihologic, mașina blindată fiind folosită pentru strivirea soldaților din tranșee, militarii germani fiind lipsiți de armament adecvat. Lansarea grenadelor era o acțiune curajoasă și inutilă. Soldații sovietici puteau să folosească proiectile, gloanțe și grenade F1, cele ce generau multe schije. T-34 era un sistem de arme perfect conceput pentru asalt6.
Începuturile armei tancuri în spațiul sovietic
Armata Roșie si forțele sale blindate au apărut din haosul si confuzia Revoluției Ruse. În noiembrie 1917 Partidul Bolșevic, sub conducerea lui Vladimir Ilici Lenin, adus de serviciile de informații ale Imperiului German din Elveția la Sankt Petersburg7, reușește o lovitură de stat în capitala Petrograd, cu ajutorul câtorva regimente militare antițariste și propria Gardă Roșie Bolșevică, condusă de Lev Troțki, fără experiență militară și slab înarmată. Astfel, Rusia iese din război prin pacea de la Brest-Litovsk8.
Între 1917 și 1921, Armata Roșie luptă cu Garda Albă, care primește tancuri și tehnologii noi, apărute în cea de a doua jumătate a Primului Război Mondial, de la Franța, Anglia și alte țări din Antantă. Bolșevicii reușesc să captureze un număr modest de tancuri de tip Mark V, Mark B Whippet și Renault FT. Deși, tancurile în sine erau lente, cu o viteză de doar 7 km pe oră, nesigure din punct de vedere mecanic și nu aveau piese de schimb9, s-au dovedit a fi un element-cheie împotriva maselor de infanteriști. Acest fapt creează un interes pentru conducerea de stat și de partid, care decide să copieze modelul tancului FT, având în vedere mărimea lui mai mică și complexitatea sa redusă în comparație cu celelalte tancuri capturate.
Totuși, din lipsa resurselor industriale și a competențelor tehnice, modelele noi de tancuri sovietice produse între 1919 și 1924 nu treceau dincolo de simple concepte și schițe pe hârtie10 din cauza lipsei de specialiști în industria metalurgică.
Acest lucru se schimbă, în urma ascensiunii la putere a lui Iosif Stalin, care a schimbat destinul tancurilor în Uniunea Sovietică, liderul de la Kremlin fiind pur atașat de tehnica de luptă motorizată. De unde acest atașament? Totul pornea de la ideologie și s-a precizat în discursul prilejuit de funeraliile lui Vladimir Ilici Lenin că unicul obiectiv al unui comunist trebuie să fie revoluția mondială11, cucerirea planetei în numele ideologiei egalitariste ce fusese sistematizată de către Karl Marx. Dotarea Armatei Roșii cu armament modern devenea prioritară12 și tancul urma să ia locul infanteriei prea lente pentru o misiune atât de mare. O viteză de numai 4 km pe oră a soldatului nu era interesantă în raport cu distanțele la nivel mondial și omul nu avea nici rezistență.
Primele Valuri
Politica de dezvoltare a tehnicii blindate a fost întârziată de problemele industriale, dar planurile guvernului sovietic pentru dezvoltarea unei vaste industrii de acest tip erau ambițioase, fabrici fiind construite rapid după 1927, printr-o industrializare forțată, transformând radical sistemul social-economic în primul plan cincinal, cu consecința unei scăderi a livrărilor de bunuri alimentare și de larg consum13.
Iosif Stalin a avut propriile idei în ceea ce privește dotarea trupelor și a cerut un tanc pentru copleșirea liniilor defensive inamice. Tancul propus, mic, ieftin și puternic avea structura tancului Vickers de 6 tone din 1931. Primele modele ale tancului, T-26A, produse între 1931 și 1933, erau folosite la însoțirea infanteriei și un model T-26B, apărut în 1933 a fost dezvoltat pentru a fi folosit de cavalerie, avea o turelă nouă, mai mare și un tun de calibrul 45 mm, dezvoltate inițial pentru tancurile BT14. Acest T-26 era ușor de fabricat în serie mare cu ajutorul muncitorilor slab calificați. Era exact visul lui Stalin în metal, simplu și ucigător. Industria putea să îl producă în mare serie.
Un al doilea tip de blindat, dezvoltat cu ajutorul ideilor inginerului american J.W. Christie, tancul BT era ideal pentru ofensive în adâncimea teritoriului inamic prin viteză mare și autonomie sporită. Modelul BT-2, intrat în uzul Armatei Roșii în 1932, era special conceput pentru a evolua prin surprindere și ar fi fost un coșmar pentru unitățile lente de infanterie. Dispunea de un motor M-5 cu 400 de cai putere, performanță pe care tancurile germane o egalează la finalul anului 194215. Acesta a fost modificat în BT-5 pentru a avea același tun de calibrul 45 mm, Stalin cerând o standardizare a tipurilor de armament și muniții. Producția lui a început la sfârșitul anului 1932 într-o fabrică nouă din Harkov și urma să formeze baza forței blindate a Armatei Sovietice de la finalul anilor 193016. Chiar dacă era cu mult peste caracteristicile inamice, a fost îmbunătățit în varianta BT-7, care oficial putea să se deplaseze cu 86 km pe oră și să străbată pe șosele până la 700 de km la o viteză de croazieră.
La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Armata Roșie avea 6.456 de tancuri BT17, un număr care asigura cu siguranță supremația sovietică, luând în considerare datele cunoscute în 1935, de unde aflăm că armata Franței era dotată cu tehnică uzată moral18. Numeric, puterea Franței era dată de batalioanele de Renault FT rămase din Primul Război Mondial, ceea ce însemna că lumea capitalistă nu avea potențial ofensiv împotriva regimului comunist.
Războiul din Manciuria din vara anului 1939 a demonstrat că mijloacele anticar au evoluat și tehnica blindată trebuie să progreseze rapid, mai ales că în Europa existau mai multe tunuri anticar performante prin viteza inițială mare a proiectilelor.
Anul 1939 a rămas în istorie prin apariția modelului KV-1 ce avea drept menire spargerea frontului inamic, blindajul fiind capabil să reziste la proiectile grele de tun. Motorul său diesel V-2, îi oferea 600 de cai putere și primele variante ale carului de asalt au avut o viteză maximă de 35 de km pe oră. O versiune a acestuia din 1941, care are un blindaj și mai puternic, este limitată la 28 de km pe oră19. Totuși, KV-1 a fost criticat chiar de echipajele sale pentru mobilitatea sa slabă și pentru lipsa unui tun de calibru mai mare decât al tancului mediu T-34. Era mai scump decât T-34, fără a avea performanțe mai bune în luptă. Teoriile specialiștilor vremii sunt profund eronate din moment ce masa unui KV-1 era de 47,5 t și putea să atace țintele cu 114 proiectile de 76,2 mm și 6.000 de gloanțe20. Astfel, Moscova a ordonat ca unele linii de asamblare KV să treacă la producția T-34, ceea ce a produs temeri că producția de blindate KV-1 va fi oprită21. În 1942, această problemă pare a fi parțial rezolvată de varianta KV-1S, care dispunea de o armură mai subțire decât a originalului, făcându-l mai rapid. Aceasta intră într-o competiție cu Tancul T-34, dar cu sacrificiul pierderii blindajului original, care era mai puternic. Producția de KV-1S a fost încheiată în aprilie 194322.
Ofensiva urma să fie dezvoltată de masele de T-34, blindatul presupus ușor, având același tun de 76,2 mm ce era capabil de luptă antitanc, de tir împotriva cuiburilor de mitralieră și împotriva infanteriei. Există astăzi un cult pentru mașinile grele germane, dar inginerii sovietici au ascuns mai multe secrete în creațiile lor, simple și geniale. Tancul T-34 avea o lățime a șenilei de 50 cm și astfel putea să manevreze în teren greu23, ceea ce nu realiza un Panzer III sau Panzer IV. Șenilele au fost mai puțin complicate decât la Tiger și Panther, ceea ce permitea repararea lor chiar pe câmpul de luptă de către echipaj. Motorul său diesel era similar celui V-2 al KV-1, furniza 500 de cai putere, având un randament net superior celor pe benzină și nu lua foc de la scânteile produse de loviturile de proiectile. Proiectanții germani n-au trecut la folosirea motorinei, pentru că nu aveau cum să producă acest tip de carburant în cantități suficiente. Rudolf Diesel a fost german, dar alte popoare au tras beneficii din invenția sa. Autonomia putea să fie de 300-400 km pe șosea24.
Evoluția în timp de război este rapidă și în 1943 se simțea nevoia unei modernizări radicale. Ideile inginerilor staliniști au fost simple și geniale. Tancul IS-2 era ușor în raport cu temutul Tiger, dar dispunea de tun de calibrul 122 mm, o armă ce se putea afla foarte bine la bordul unor distrugătoare. Un adversar mai pe măsură este tancul Panther, cu care se aseamănă mult în mărime și greutate. Diferențele majore ar fi blindajul mai puternic al tancului IS-2 și capacitatea de muniție mai mare de care Panther dispune25. Mașina sovietică era potrivită și pentru lupta cu infanteria.
În această vreme, noi tancuri T-34 sunt dezvoltate, primind o turelă de tanc greu cu un tun de calibrul 85 mm. Se obținea un tanc mediu cu un tun asemănător celui de pe un colos precum Tiger. Marile avantaje nu erau acum la mașina de luptă, ci erau înregistrate la nivel de industrie. Fabricile produceau în continuare corpul vechiului blindat cu unele îmbunătățiri, turela era luată de la KV-1 și tunul era în producție pentru că era o armă antiaeriană și antitanc în uz. Astfel nu mai erau probleme legate de dezvoltarea unor fabrici noi. Logistica este complicată în vreme de război și resursele strategice nu sunt inepuizabile. În plus, timpul era prețios.
Ratarea marelui moment pentru cucerirea planetei în numele comunismului
La declanșarea unui nou conflict mondial, în anul 1939, statul sovietic a profitat pentru a ocupa teritorii capitaliste în Europa de Est cu pierderi mici. Numai Finlanda a dat peste cap socotelile dictatorului de la Kremlin, tocmai pentru că tancurile n-au putut să acționeze eficient în nordul înghețat. Mai mult, apărătorii au capturat intactă tehnică blindată în cantități impresionante și numai din modelul T-26 au fost folosite 114 exemplare. Erau ideale pentru defensivă, pentru că aveau putere de foc sporită în raport cu ceea ce avea mica armată. Iosif Stalin a încheiat pace în 1940 pentru a forma noi corpuri de blindate și se cerea constituirea a nu mai puțin de 20 de astfel de mari unități ce erau alcătuite din două divizii de tancuri și una de infanterie motorizată. Acestea urmau să se adauge celor ce erau trimise deja spre frontiere și au influențat în mod decisiv operațiunile militare din partea a doua a războiului26.
Planul lui Stalin era unul foarte simplu, așa cum era gândirea liderului comunist în orice situație. Erau aduse trupe aproape de frontieră pentru a da o lovitură decisivă împotriva trupelor germane, diviziile de tancuri urmând să avanseze rapid în teritoriul fostei Polonii. Tancurile BT ar fi fost ideale pentru manevre în adâncimea dispozitivului de luptă, pentru că aveau o autonomie ce urca la 700 km. Ar fi avut drumul deschis prin acțiunea mașinilor grele precum KV-1. Ar fi fost urmat de secretele T-34 care ar fi lichidat centre de rezistență, depozite de muniții, aerodromuri și puncte de comandă cu ajutorul tunurilor de calibrul 76,2 mm. Dacă diviziile germane concentrate în fosta Polonia și în statele baltice ar fi fost distruse, drumul coloanelor de tancuri ar fi fost deschis până la Oceanul Atlantic, detașamente de desant putând fi lansate în locurile importante de trecere cu ajutorul avioanelor de transport de tip TB-3. Tancurile reprezentau principala forță de izbire în conformitate cu doctrina militară sovietică antebelică27. Deși Iosif Stalin a dat ordin să fie deplasate la graniță 1.475 de KV-1 și T 3428, lovitura executată de Wehrmacht la 22 iunie 1941 a dat peste cap toate planurile comuniste și numai o parte a Europei a intrat în lagărul comunist și în urma unor pierderi înfiorătoare. Germanii au calculat că au distrus sau capturat până la începutul lunii august 1941 13.145 de care de luptă și 10.388 de tunuri29. Era o statistică greu de acceptat și pentru propaganda nazistă condusă de renumitul manipulator Goebbels. Niciodată în istorie n-au fost disponibile în același timp atâtea blindate pe front în afara lagărului comunist.
Perioada Războiului Rece
Ostilitățile au încetat în 1945, dar interesul pentru blindate de toate tipurile a rămas. Iosif Stalin dorea două mari tipuri de tancuri. Era interesat în primul rând de o mașină universală, ușor de produs în serie foarte mare.
A apărut modelul T-55 ce s-a produs în lagărul comunist în peste 86.000 de exemplare. Blindajul permitea înfruntarea armelor antitanc și tunul de calibrul 100 mm era capabil să străpungă armura mașinilor inamice datorită proiectilelor cu o viteză de 1400 m/s la gura țevii30. Acest tanc a fost modificat într-o multitudine de variante, atât pentru a adapta blindatul la diferitele armate în care a fost folosit cât și pentru a actualiza mașini de luptă cu tehnologiile de ultimă generație.
Cum tehnica evoluează rapid, urmașii dictatorului la Kremlin au cerut noi modele și a rezultat T-72 ce aducea pe câmpul de luptă un tun de calibrul 125 mm. A doua mașină cerută de Iosif Stalin era cea destinată combaterii tancurilor inamice și care primea aparatură mai bună și armament special. A fost dezvoltat în timp modelul T-64 care n-a fost exportat și a fost menținut pentru unitățile de elită ale Armatei Sovietice. A urmat tancul T-80 ce dispunea de o turbină pentru propulsie, puterea superioară permițând manevre rapide în teren dificil, un tanc lent fiind o pradă ușoară pentru rachetele și proiectilele inamice.
Umbra trecutului totalitar asupra lumii
Chiar dacă în 1989 a început destrămarea lagărului comunist, centrul de putere de la Kremlin a continuat să ceară tancuri și producția de T-72 a fost menținută pentru piețele externe. Se impunea modernizarea acestui sistem de luptă și schimbările realizate au dus la apariția modelului T-90. Federația Rusă a rămas moștenitoarea Uniunii Sovietice și doctrina militară prevede folosirea masivă a tancurilor pentru realizarea de învăluiri ce aduc aminte de operațiunile ofensive de la Stalingrad din noiembrie 1942. Stocurile imense au fost trimise la modernizare cu blindaje reactive pentru a rezista la loviturile de rachete și apoi au fost expediate pe front. Armata Sovietică a abandonat în Germania 3.031 de tancuri T-62 și T-72 după căderea comunismului31. Erau greu de evacuat și nici prelucrarea lor nu era ieftină. S-a preferat vânzarea către clienții dornici să dispună de armament puternic și astfel mijloacele de ucidere s-au răspândit și au apărut noi focare de conflict.
Tancul și modelarea lumii comuniste
Mașina de luptă n-a fost văzută de oameni în acțiune și pare o jucărie inofensivă la paradele grandioase. Totuși, a avut un rol fundamental în modelarea întregului lagăr comunist și pecetea lui Iosif Stalin este și astăzi pusă peste viețile locuitorilor de pe întreaga planetă. Un gigant de 45 t necesita mult metal și se știe că dictatorul a fost obsedat de cantitatea de oțel32. Mai înainte de armament au apărut uzinele metalurgice și încă din 1932 a intrat în funcțiune combinatul de la Magnitogorsk, producția acestuia fiind secretă și astăzi. Norilsk a devenit un cumplit lagăr pe timpul lui Stalin pentru a avea nichel necesar la producția de blindaje. Oamenii spun și astăzi cu o mulțumire deosebită că înainte de 1989 erau locuri de muncă și statul era paternalist, dar nu vor să priceapă că numai pentru război s-a lucrat și așa se explică sărăcia menținută în marele lagăr făcut după ideile lui Marx și Engels. Trebuia mereu să existe superioritate numerică în raport cu lumea capitalistă33 și oțelul de calitate mergea în domeniul armamentului greu, costuri sporite fiind generate de echipamentele optice și electronice.
Producția de armament a mai avut o consecință extrem de gravă asupra populației comuniste: scăderea nivelului de trai până la cel din Ucraina, cunoscut în istoriografie drept Holodomor34. Locuitorii din grânarul Uniunii Sovietice piereau de foame pentru că fabricile produceau oțel ce era transformat în tancuri. Fenomenul s-a întâmplat și în anii 1946 și 1947 în Basarabia, moldovenii neprimind alimentele necesare supraviețuirii35. Era și o pedeapsă pentru colaborarea cu România din timpul războiului și Uniunea Sovietică nu ierta ceva. S-a dat vina pe secetă pentru a se ascunde odioasa crimă. Nici industria chimică nu era civilă decât în aparență. Mașina de luptă solicita cantități importante de motorină, dar pentru sporirea autonomiei puteau fi luate rezervoare suplimentare cu un total de 380 l36. Motorul de 500 de cai putere avea nevoie de o ungere perfectă și rezerva de ulei special era de 76 l37. Tunul de la bord putea să fie afectat de factorii de mediu și nu se acceptă de către ofițeri ruginirea pieselor. Industria trebuia să ofere o unsoare specială ce era diferită pentru sezonul rece38. Sporirea masei blindatelor a dus la creșterea consumului de carburant și un T-72 putea lua în rezervoare până la 1.200 l39.
Cererea armatelor comuniste de astfel de consumabile era mare și întreaga economie funcționa pentru a satisface pretențiile conducătorilor de partid și ale generalilor.
Reducerea comenzilor de stat a dus la prăbușirea fabricilor și a întregii economii centralizate și planificate după 1991. Fenomenul este vizibil și în spațiul Federației Ruse, cea care a fost menținută în viață prin investițiile firmelor occidentale până în 2022.
Concluzii
Uniunea Sovietică a fost construită în jurul ideii de revoluție mondială de către Iosif Vissarionovici Stalin.
Tancul a rămas principala mașină de luptă chiar dacă erau executate lovituri nucleare40 și sovieticii s-au antrenat intensiv pentru o astfel de situație.
Întreaga industrie a fost construită pentru a satisface necesarul de blindate și celelalte categorii de arme erau menite să sprijine diviziile de cuirasate terestre pentru dezvoltarea ofensivelor în adâncimea teritoriului inamic.
Vina pentru întreaga motorizare a Uniunii Sovietice a fost dată pe SUA chiar de către ziși reformatori din anturajul lui Mihail Gorbaciov și nivelul de trai a fost afectat în mod deosebit de proiectarea și construirea tancurilor ce începem să fie dotate cu computere41, ceea ce absorbea energiile industriei electronice și electrotehnice.
Nicolae Ceaușescu a fost un stalinist convins și a făcut totul pentru dezvoltarea armei tancuri. A menținut în dotare mașinile T-34, complet depășite, și a importat 880 de T-55 și T-72 după 1970. Apoi au fost produse copii modernizate ale modelului T 55. Mașinile TR-580 și TR-85 au fost asamblate la o uzină specială din București exact când era foamete în țară, oficial pentru plătirea datoriei externe. Dictatorul comunist a strâns cu elan patriotic 3.200 de tancuri la nivelul anului 1988 pentru a participa la marele război cu lumea capitalistă42. Populația avea însă dreptul la rații de pâine, la alimentație rațională. Acestea erau numai mașinile ce urmau să fie utilizate în orice moment și nu erau incluse cele ce erau necesare prin școlile militare, mai uzate. Costurile erau amplificate de cele 5.000 de transportoare blindate și mașini de luptă ale infanteriei43, absolut indispensabile pentru protejarea tancurilor de atacurile militarilor dotați cu lansatoare de grenade și rachete.
Lumea comunistă a fost un imens lagăr sărăcit pentru a avea materiile prime necesare trupelor de tancuri. Ideile staliniste sunt menținute și astăzi și profitul obținut după 1991 a fost tocat pentru a face războaie după modelul celui din Ucraina.
Referințe
1 Manualul tancului T-34-85 Cunoaștere și exploatare, Editura Militară, București, 1974.
2 G.A. Deborin, Al Doilea Război Mondial, Editura Politică, București, 1960, p. 186.
3 Alexander Werth, Un corespondent englez pe Frontul de Est, Editura Politică, București, 1970, p. 94. Nici nu se precizează că acestea proveneau din Marea Britanie (Tancul, Editura Militară, București, 1962, p. 255/256).
4 Alexander Werth, Un corespondent englez pe Frontul de Est, Editura Politică, București, 1970, p. 83.
5 G.K. Jukov, Amintiri și reflecții, Editura Militară, București, 1970, p. 230.
6 G. K. Koschorrek, Zăpadă însângerată, Corint, București, 2019, p. 109.
7 Victor Loupan, O istorie secretă a Revoluției Ruse, Editura Corint, 2017, p. 58.
8 Ibidem, p. 68/69.
9 Joseph Page, Russian Tanks of World War II: Stalin’s Armoured Might, Ian Allan Publishing, 2002, p. 10.
10 Ibidem, p. 11.
11 Vladimir Ilici Lenin, Opere alese, volumul I, Editura pentru literatura politică, București, 1954, p. 7.
12 Ibidem, p. 7/8.
13 University of Birmingham. Centre for Russian and East European Studies, Mi Industry Complex from Stalin to Krushchev, Palgrave Macmillan London, 2000, p. 4.
14 John Milsom, Russian Tanks, 1900-1970: The Complete Illustrated History of Soviet Armoured Theory and Design, Galahad, 1970, p. 83-86.
15 Viktor Suvorov, The Chief Culprit: Stalin’s Grand Design to Start World War II, Naval Institute Press, 2013, p. 51.
16 Joseph Page, Russian Tanks of World War II: Stalin’s Armoured Might, Ian Allan Publishing, 2002, p. 70.
17 Viktor Suvorov, The Chief Culprit: Stalin’s Grand Design to Start World War II, Naval Institute Press, 2013, p. 52.
18 Vulcănescu Mircea, Conjuncturi internaționale, Crater, f.a., p. 72.
19 Steven J. Zaloga, Peter Sarson, KV-1 & 2 Heavy Tanks 1939-45, Osprey Publishing, 1996, p. 10.
20 Gheorghe Stănescu, Dumitru Vochin, Tancuri și automobile, Editura Militară, București, 1978, p. 100.
21 Steven J. Zaloga, Peter Sarson, IS-2 Heavy Tank 1944-73, Osprey Publishing, 1994, p. 4.
22 Steven J. Zaloga, Peter Sarson, KV-1 & 2 Heavy Tanks 1939-45, Osprey Publishing, 1996, p. 43.
23 Manualul tancului T-34-85 Cunoaștere și exploatare, Editura Militară, București, 1974, p. 13. Existau situații în care mașinile rămâneau înțepenite în noroi în perioadele denumite Rasputița.
24 Manualul tancului T-34-85 Cunoaștere și exploatare, Editura Militară, București, 1974, p.13.
25 Steven J. Zaloga, Peter Sarson, IS-2 Heavy Tank 1944-73, Osprey Publishing, 1994, p. 12. Inginerii sovietici preferă 28 de proiectile pentru un tun de calibru mai puternic, pe când germanii aleg 81 de proiectile pentru un tun de calibru mai mic. Proiectilul de 122 mm străpungea ușor armura unui Panther.
26 G.K. Jukov, Amintiri și reflecții, Editura Militară, București, 1970, p. 231.
27 Strategia militară, Editura Militară, București, 1972, p. 204.
28 Alexander Werth, Un corespondent englez pe Frontul de Est, Editura Politică, București, 1970, p. 83. Numai Corpul 6 Mecanizat era mai puternic decât toate Panzerele existente în iunie 1941 prin cele 352 de tancuri moderne (Victor Suvorov, Îmi retrag cuvintele, Polirom, Iași, 2014, p. 217).
29 Gheorghe Tomaide, Jurnal 1932-1943, Editura Militară, 2020, p. 317.
30 Gheorghe Stănescu, Dumitru Vochin, Tancuri și automobile, Editura Militară, București, 1978, p. 201.
31 Sarin Oleg, Lev Dvoretsky, Război contra speciei umane Agresiunile Uniunii Sovietice împotriva lumii 1919-1989, Antet, București, f.a., p. 273.
32 N.N. Baranschi, Geografia economică a U.R.S.S., Editura de stat pentru literatură științifică, București, 1953, p. 32.
33 Strategia militară, Editura Militară, București, 1972, p. 319.
34 Bohdan Klid, Alexander J. Motyl, The Holodomor Reader: Sourcebook on the Famine of 1932-1933 in Ukraine, University of Alberta, 2012.
35 Valeriu Pasat, RSS Moldovenească în epoca stalinistă (1940-1953), Cartier, Chișinău, 2011, p. 279.
36 Manualul tancului T-34-85 Cunoaștere și exploatare, Editura Militară, București, 1974, p. 18.
37 Ibidem, p. 19.
38 Ibidem, p. 71.
39 Haskew E. Michael, Tanks (Inside Out), Amber Books Limited, Londra, 2010, p. 238.
40 Gheorghe Stănescu, Dumitru Vochin, Tancuri și automobile, Editura Militară, București, 1978, p. 204.
41 Alexandr Iakovlev, Ce vrem să facem cu Uniunea Sovietică, Editura Humanitas, București, 1991, p. 127/128.
42 Petre Opriș, România în Organizația Tratatului de la Varșovia (1955-1991), Editura Militară, București, 2008, p. 372.
43 Ibidem, p. 372.
Sursă imagine: Second World War The Military Photo Archive