Adolf Hitler a uat conducerea Germaniei la 30 ianuarie 1933 deoarece mulți locuitori au vrut să voteze altfel să fie o schimbare în raport cu stilul partidelor tradiționale. N-au înțeles că Mein Kampf nu era o glumă și se anunța un nou război pe baze noi, ideologice. Din păcate, politicienii extremiști sunt cei care se țin de promisiuni și compensează lipsa de pricepere prin teroare și acțiuni surprinzătoare, cele ce uluiesc poporul supus și pe inamici. Astfel de manevre pot da rezultate și pot genera impresia că sunt luate de un geniu. Dacă adversarul comite erori sau este lovit exact în strategie, rezultatele pot fi uimitoare și fanteziile dictatorilor apar drept adevărate minuni. Greșeala strategică a Aliaților în 1940 și cea a lui Stalin din 1941 au dus la victorii incredibile și de proporții legendare.
Dictatorii nu sunt însă interesați de detalii și sunt obsedați de acțiunile mari, cele aducătoare de glorie sau slavă. Cursa permanentă după iluzii duce în final la o gripare a întregului mecanism statal. Adolf Hitler n-a făcut excepție de la regulă.
Fost luptător în armata imperială în Primul Război Mondial, caporalul austriac a fost fascinat de organismul de luptă dezvoltat după cele mai riguroase canoane ale artei militare și a considerat că trebuie să perfecționeze ceea ce se numea Wehrmacht după declararea reintroducerii serviciului militar obligatoriu. Creșterea permanentă a efectivelor și realizarea de rezerve au generat comenzi masive de puști pentru dotarea infanteriei și un model modernizat a intrat în producția de serie. Avea o precizie bună și un infanterist antrenat era capabil să execute trageri de precizie asupra țintelor izolate. O lunetă amplifica performanțele în timpul tragerilor de precizie asupra ofițerilor sau a personalului specializat precum mitraliorii. Totuși, cadența lăsa de dorit și nu permitea oprirea atacurilor cu formații numeroase. Trebuia să fie produs pistolul-mitralieră, o gură de foc ușoară și cu cadență ridicată. Cartușele de putere mică erau considerate un dezavantaj din cauza capacităților reduse de penetrare, dar se ajungea la concluzia că secerarea soldaților inamici în luptele apropiate compensează dezavantajele. A fost proiectat model MP-38, îmbunătățit în MP-40, și mitraliera foarte ușoară a dat rezultate și a devenit un simbol al infanteristului german.
Proiectanții naziști au avut idei interesante și au obținut un pistol-mitralieră cu o masă de 4,1 kg și care era o realizare a industriei metalurgice prin consumul ridicat de fier. Erau necesare 10,7 kg de metal rezistent pentru fiecare exemplar trimis trupelor. Era un consum ce explică de ce tehnica militară este întotdeauna costisitoare, chiar atunci când autoritățile declară că este ieftină în urma realizării unor cantități sporite.
Germania a obținut o armă automată foarte ușoară în raport cu fostele mitraliere cu răcire cu apă și care permitea ducerea luptelor în localități sau în teren acoperit cu vegetație, zone în care cartușele puternice deveneau aproape inutile. Totuși, proiectanții au obținut o armă grea cât o pușcă și care avea un încărcător cu doar 32 de lovituri. Modelul PPȘ-41 al sovieticilor era net superior în concepție prin viteza inițială mai mare a gloanțelor și cadența permitea secerarea unor putoare întregi. Iosif Stalin nu se zgârcea cu muniția și au fost folosite încărcătoare cu 71 de cartușe. Cartușul sovietic era mai ușor și ajungea până la 10,5 g și tipul german avea 11 g. Nu pare mult, dar Germania ducea o lipsă de materiale strategice și orice gram conta în vederea realizării de echipamente de calitate.
Conducerea Reichului a mers tot înainte cu MP-40, cel ce era greu de 3,9 kg, și după ce au fost văzute armele sovietice de captură. S-a trecut ulterior la arma de asalt, dar pistolul-mitralieră avea avantajele lui în luptele apropiate. Inginerii germani n-au reușit să înțeleagă simplitatea tehnicii sovietice și să realizeze producții de serie mare pentru întreaga infanterie expediată pe sângerosul Front de Est. Experții Reichului, de rasă superioară, n-au înțeles principiile staliniste și au mers pe tehnologii superioare, pe rachete care să lovească Londra și chiar SUA, dar infanteria nu dispunea de armament adecvat și a trebuit să se descurce cu ceea ce găsea pe câmpul de luptă sau prin depozitele inamice. Armamentul portativ sovietic era foarte apreciat, dar nu exista suficientă muniție în vederea unei utilizări intensive. Dictatorii au mereu fantezii și popoarele sunt supuse experimentelor generate de mințile bolnave.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
