Anul 1916 a adus intrarea României în conflictul mondial și aliații din Antanta aveau mari speranțe de la noua acțiune pe un front unde inamicul nu avea multe trupe disponibile. Ocuparea unor ținuturi bogate în resurse alimentare și ale subsolului ar fi fost o lovitură mortală dată Puterilor Centrale. Ofensiva în Transilvania a început și a fost un adevărat prăpăd pentru Austro-Ungaria. Fiecare trecătoare a fost luată cu asalt și au fost înregistrate pierderi în oameni și armament. Nu erau efective și cantități mari după gustul generalilor megalomani în cruzime, dar erau suficiente pentru mărirea diferenței dintre cele două blocuri militare. Sosirea trupelor germane de pe toate fronturile și din rezervă a dus la întoarcerea soartei armelor și diviziile române au fost obligate să se retragă tocmai în sudul Moldovei.
Această manevră a implicat sângeroase lupte de ariergardă după ce Bătălia de pe Argeș n-a dus la înfrângerea invadatorilor. Nenorocirile au fost posibile numai și numai datorită generalilor ruși care n-au vrut să trimită divizii în ajutorul aliatului ce lupta cu disperare. Chiar generalii germani erau uimiți de această abandonare a românilor din partea marelui vecin estic. Regimentele rusești au început să lupte mai serios după ce a fost evident că inamicul putea să invadeze și Moldova și astfel s-a reușit bararea înaintării germanilor. A ajutat din plin și un viscol teribil.
Armata română a fost refăcută în cursul anului 1917 cu ajutorul Misiunii militare franceze și a fost adusă tehnică de luptă performantă. Era evident că se putea trece la acțiuni ofensive și forțele dușmane nu erau suficiente pentru acoperirea întregului front. Succesul de la Mărăști nu i-a împiedicat pe germani să atace de-a lungul Siretului și o bătălie de nimicire a început în fierbintea vară. Tactica germană era una absolut simplă, atacarea unităților rusești demoralizate de politică ducând la retrageri interesante din punct de vedere militar.
Comandamentul român a trebuit să renunțe la acțiunile ofensive și să folosească diviziile noi pentru înlocuirea aliaților fugari. Un batalion de infanterie din Divizia 5 infanterie a fost trimis pentru apărarea satului Străjescu, dar a căzut într-o ambuscadă pregătită de inamic. Au fost pierderi grele în timpul acțiunii de noapte, dar autorii raportului nu știau exact câte în momentul redactării. Ce se întâmplase? Ofițerii români au primit ordin să înlocuiască forțele aliate din localitate, dar comandanții ruși n-au vrut să colaboreze în mod real cu unitățile vecine și n-au spus de abandonarea ce semăna cu o trădare. Infanteria germană a profitat de ocazie și a avansat în așezare. Conforma regulilor războiului modern, a fost organizat un sistem defensiv în jurul mitralierelor. Au rezultat astfel victime din belșug în rândurile românilor în cursul zilei de 7 august 1917. S-a calculat ulterior că au fost 1.770 de victime în urma tuturor luptelor de la 7 august, 377 de ofițeri și soldați fiind răniți. Restul erau morți și dispăruți, adică pierderi definitive pentru armată și poate pentru omenire.
Conflictul mondial s-ar fi încheiat mult mai repede dacă strategii din Antanta ar fi respectat logica militară. Armatele inamice erau absolut insuficiente pentru a face față superiorității numerice și tehnice a aliaților.
Sursă imagine: Picryl
