Tineri din regiunile izolate ale fostei Germanii comuniste au ajuns la concluzia că sunt puternici și au o gândire corectă, revoluționară. Au descoperit ceva din ideile lui Adolf Hitler și au început să se comporte în stil extremist cu cei pe care-i denumesc dușmani ai germanilor. Au ură pe străini, persoanele cu o altă orientare religioasă, politică sau sexuală și nici persoanele instruite superior nu sunt bine văzute. Dimpotrivă. Adolescentul nu are gândire creatoare dacă rămâne ancorat în ideea că ura trebuie să domine societatea.
Astfel de comportamente sunt identice cu cele cultivate de inițiatorul mișcării naziste și forța militară a Reich-ului a găsit mulți admiratori până-n ultima clipă de existență. Chiar există documentare în care se vorbește în stil mistic despre marile creații ale regimului și se spune că a fost totul făcut prin colaborarea cu ființe venite din spațiu. Așa se explică superioritatea armamentului german din Al Doilea Război Mondial.
Realitatea crudă este că liderii partidului mimau inteligența pentru a avansa sau a rămâne la putere. Cele mai pricepute nulități se făceau luntre și punte în încercarea de a ajunge pe placul lui Hitler. Era apoi dificil să păstrezi poziția în fața lupilor tineri, cei dornici de mărire cu orice preț. Valoarea reală conta puțin în raport cu acest comportament absolut primitiv și brutal.
Lipsa de minte a naziștilor a fost uluitor de uimitoare. Arma de bază a infanteristului german a rămas pușca Mauser Kar 98k de calibrul 7,92 mm, cea care avea un încărcător cu cinci cartușe și încărcarea se făcea manual ca la 1914. Infanteria americană dispunea de M1 Garand, pușcă semiautomată ce avea încărcătoare cu opt cartușe. Precizia tragerilor era asigurată prin faptul că militarul nu manevra închizătorul după fiecare foc.
Militarii germani au dat pe Frontul de Est de un tip de armă care a provocat un șoc și a impus copierea modelului. Aruncătorul de mine de calibrul 120 mm folosea o bombă de 16 kg cu o putere devastatoare în cazul în care lovea în tranșee. Schijele provocau răni cumplite infanteriștilor surprinși în teren deschis și nu degeaba cerea Stalin cât mai mult oțel.
Artileria era Dumnezeul câmpului de luptă modern și Stalin i-a fost credincios până la capăt. Tunul de calibrul 122 mm a fost montat pe tancul IS-2 și loviturile erau mortale pentru orice blindat și erau utile în lupta cu militarii inamici. Germanii au mers pe gurile de foc de calibrul 88 mm și au obținut coloși metalici greu de asamblat și slab înarmați pentru câmpul de luptă modern. Tunurile și obuzierele sovietice de calibrul 152 mm nu sunt faimoase precum piesele venite din fabricile Krupp, dar aveau proiectile ce devastau pozițiile germane sau avariau tehnica blindată prin schije. ML-20 avea o masă proprie de aproape 7,3 tone și putea să lanseze câte trei sau patru lovituri pe minut, un proiectil putând să aibă 40 kg sau mai mult. Tancurile nu rezistau la lovituri directe și au apărut tunurile de asalt cu guri grele de foc SU-152 și ISU-152. Combinația s-a dovedit una de succes în lupta cu blindatele naziste. Militarii germani se temeau în mod deosebit de acești monștri de oțel și aviația avea misiunea să-i descopere pentru a afla sectorul de rupere a frontului. Este interesant de observat că admiratorii totalitarismului nu înțeleg cu mintea ce înseamnă un război și trebuie să sufere pentru a se putea îndrepta. Primitivismul speciei merge însă înainte și se spune că tot înainte era mai bine. Atât se poate!
Luftwaffe a avut avioane care au intrat în legendă prin caracteristicile tehnice și prin reușitele împotriva unor adversari puși de generalii proprii în situații imposibile. Cum prietenia de partid conta, aparatul de vânătoare Me-109 a fost produs în cea mai mare serie până la sfârșitul ostilităților. Gânditorii cu inteligentă superioară, conform ideologiei, n-au observat până la final că trenul de aterizare era prost proiectat și provoca accidente soldate cu avarierea sau distrugerea aparatelor. Mașina de zbor se comporta bine pe pistele betonate, dar alta era situația pe aerodromurile de campanie sau pe cele înghețate. Timpul se măsoară altfel în război și aviația germană avea prea mulți pacienți în atelierele de reparații. Nici piesele de schimb nu se găseau din belșug și prețioasele avioane zăceau prin spatele frontului vreme îndelungată.
Submarinele au fost o armă de temut și au fost făcute ravagii în flotele inamice. Nu ss-a gândit cineva în mod real să le asigure acoperirea prin avioane cu rază lungă de acțiune, FW-200 Condor fiind produs în prea puține exemplare și avea o structură de rezistență fragilă la proiectilele inamicilor. N-au fost sprijinite eficient și intens nici de unitățile flotei de suprafață. Uzinele Reich-ului n-au fost în stare să termine un singur portavion și acela era prost proiectat în raport cu ceea ce asamblau șantierele navale americane. Succesul a fost asigurat de trimiterea bombardierelor B-17 și B-24 în misiuni lipsite de valoare strategică în loc să se intensifice patrularea deasupra apelor Oceanului Atlantic.
Sunt numai câteva exemple despre ceea ce înseamnă avansarea fanaticilor ce aveau pretenția că gândesc. Iluzia superiorității le-a fost asigurată de resursele unei țări bogate și, mai ales, de erorile monumentale ale adversarilor, cei ce doreau să treacă la ofensivă și lăsau apărarea neglijată.
Nazismul, fascismul, comunismul și orice altă ideologie sau religie vor avea adepți fanatici deoarece mereu se găsesc persoane dornice să comande peste mase de sclavi. Orice astfel de înjghebare politică nu poate să evolueze din moment ce gândirea reală este eliminată. Se pune accent pe militarism și cam atât se poate. Cuba a rămas un muzeu în aer liber. La fel este situația în Coreea de Nord. Germania a avut mai mulți intelectuali și specialiști în tehnică, dar tot a rămas în urmă din moment ce partidul era dominat de carieriști trufași.
Sursă imagine: DW