Armata germană a început operațiuni ofensive pe teritoriul sovietic la 22 iunie 1941 și, spre surprinderea conducerii de la Kremlin, a pătruns adânc în interiorul celui mai mare stat unitar al lumii. Diviziile aflate în vest erau sfărâmate unele după altele sau se descompuneau din voința soldaților sătui de poftele politrucilor lui Stalin.
Orașul Kiev era un centru economic important și dispunea de fortificații puternice, deci era necesară apărarea cu orice preț. Armata Roșie s-a concentrat să facă față Wehrmacht-ului și au început lupte sângeroase în jurul centrelor de rezistență pregătite din timp de pace.
S-a terminat cu orice idee de Blitzkrieg si s-a trecut la luarea cu asalt a cazematelor, la străpungerea liniilor de fortificații de campanie, cele pline de tot felul de capcane ucigătoare. Minele antipersonal și antitanc au devenit simbolul acestor lupte de exterminare reciprocă pe fond de ură ideologică.
Militarul Hans Roth a făcut parte din Divizia 299 infanterie germană și s-a aflat în prima linie până când a fost rănit în august 1941. Situația a devenit critică și toate regimentele marii unități au intrat în luptă pentru a face față roșilor ce aveau în spate temutele detașamente de baraj dotate cu mitraliere.
Rănitul ușor se afla pe targă când a fost vizitat de un coleg de arme în ziua de 15 august. Militarul din prima linie văzuse multe, dar o încleștare tot l-a șocat. Unitățile germane erau presate de către sovietici, dar minele ascunse de apărători provocau pierderi grele și atunci comandamentul sovietic a avut o idee genială prin care să se confirme că Al Doilea Război Mondial a fost unul total. Exista în zonă un spital de psihiatrie plin de bolnavi în stare gravă și această resursă umană nu fusese folosită din punct de vedere militar. Pacienții au fost luați din paturi în pielea goală și împinși în fața trupelor sovietice. Oamenii cu mintea rătăcită nici n-au avut nevoie de prea mult elan și au luat-o peste câmpuri. Se bucurau de libertate după ce fuseseră ținuți între zidurile ospiciului și supuși la tot felul de tratamente. Libertatea n-a durat prea mult. Trupurile de femei și bărbați au început să sară-n aer spre disperarea germanilor și bucuria sovieticilor.
A fost un succes tactic sovietic, dar militarii germani au reușit să efectueze manevre de învăluire cu unități mobile și Kievul a fost eliberat de sub ocupație comunistă. Ghinion! Începea cea nazistă înrudită ideologic.
Hans Roth a reușit să mai noteze ceea ce a mai văzut pe front în calitate de soldat în trupele avansate și aceste rânduri au format un jurnal prețios astăzi pentru istorici. Chiar dacă risca să piară în orice moment, a făcut efortul să scrie în pauzele dintre lupte pentru a nu se pierde nenorocirile aduse de război. Această muncă intelectuală era la fel de periculoasă precum gloanțele sovietice deoarece justiția militară nazistă vedea peste tot spioni și pedepsele erau date repede.
Hans Roth a pierit pe front și nu se știe în ce condiții. Crimele comise de ambele părți totalitare au fost bine descrise și perspectiva militarului de rând este mai interesantă decât documentele redactate de cei ce nu simt mirosul prafului de pușcă.
Armata Roșie și trupele N.K.V.D. au fost dominate de o brutalitate ce șoca orice inamic și cruzimea se revărsa în mod deosebit împotriva civililor care urmau să rămână pe teritoriul inamic sau erau eliberați de armata eroică. Nici măcar nebunii nu erau lăsați în pace, valoarea lor militară fiind neglijabilă. Eroica Armată Roșie a făcut mai multe nenorociri decât Wehrmacht-ul, dar învingătorii pot scrie istoria după cum doresc. Este interesant de observat că militarii care au aplicat terorismul și tactica pământului pârjolit, mai ales cei din trupele lui Beria, sunt astăzi prezentați ca viteji și sunt plini de decorații.
Sursă imagine: Bundesarchiv, Bild 183-B12190 / Kraagranger [Kraayvanger] / CC-BY-SA 3.0
