Teritoriul actual al României a fost din totdeauna plin de resurse suficiente pentru a satisface poftele oamenilor obișnuiți. Problema a fost și este reprezentată de cercurile conducătoare, veșnic nesătule și nemulțumite.
Neamul românesc a fost și este dezamăgit crunt de clasa politică democratică, rezultată din alegerile libere. A început să caute un conducător patriot și iubitor de popor și, cum memoria socială este de scurtă durată, s-a ajuns la concluzia că Nicolae Ceaușescu a fost cel care a pus ordine în lagărul socialist și a construit mult după preluarea puterii în martie 1965.
Au fost uitate complet măsurile de alimentație rațională, oamenii stând la cozi lungi pentru o coajă de pâine sau pentru gheare de pui. Statul avea atunci monopol asupra aprovizionării cu mărfuri alimentare și oferea maselor populare resturile de la livrările către străini. Mai era câte o șansă să fie loturi respinse de clienți și atunci aveau și românii acces la o mâncare de calitate. Era însă pe apucate sau dacă te cunoșteai cu vânzătorii, cei ce mai făceau un ban frumos în plus din speculă. Comerțul era în epoca de restricții o uriașă afacere și doar unele controale ale Miliției mai limitau practicile celor ce primeau pe mână bunurile lăsate de cei de la putere pentru supraviețuirea populației închise în cutiile din beton.
Tăierea dreptului la hrană n-a fost o măsură suficientă pentru a se face rost de banii necesari achitării datoriei externe și s-a trecut și la închiderea iluminatului public, ceea ce ridica o mare problemă pentru muncitori și elevi, mai ales iarna când nopțile erau lungi și se întuneca devreme. Mulți contemporani zic că au fost niște sacrificii necesare pentru o sarcină măreață. Oare câte crime, furturi și violuri s-au întâmplat din moment ce infractorii erau adăpostiți de întunericul de nepătruns? Nu se gândesc masele la detalii. Au întotdeauna idei puține, ferme și greșite.
Anuarul statistic comunist din 1985 nu este o lectură prea plăcută din cauza mulțimii de date și se consideră că unele au mai fost cosmetizate în vederea realizării unei imagini aurite a regimului de ocupație. Decizia luată de conducerea comunistă a fost una pur aberantă deoarece iluminatul public, cel ce se făcea atunci cu instalații uzate moral și consumatoare mari de energie electrică, însemna numai 0,2% din ceea ce însemna energia electrică a patriei socialiste în anul 1984.
Regimul comunist se lăuda cu realizarea de centrale electrice de mare putere și astfel a fost îndeplinit programul de electrificare la nivelul întregii patrii socialiste. Făceau excepție casele izolate de prin regiunile accidentate. Hidrocentrala de la Porțile de Fier I exploata forța fluviului și volumul de apă era utilizat și la a doua centrală. Râul Olt avea o salbă de baraje pentru a se stoarce și ultima picătură de energie curată. Raul Lotru a devenit un inimaginabil furnizor de forță pentru economie. Funcționa și centrala Dobrești de 16 MW, cea care a trimis primii electroni spre București în anul 1930. Termocentrale de mare putere ardeau permanent munți de cărbune, dar statul comunist a considerat că nu este suficient și a luat măsuri ca populația să meargă pe întuneric pe străzile unde oricând putea să apară un prădător biped.
Nici în mod normal nu era România comunistă luminoasă. Totuși, s-a ajuns ca localitățile să fie asemănătoare cu cele din vreme de război. Măsura a fost doar o tortură în plus din partea celui ce era considerat cel mai iubit fiu al poporului de către politrucii din aparatul de propagandă. Totul trebuia în comunism să fie citit și interpretat invers decât ar fi dorit autoritățile roșii.
Nicolae Ceaușescu a ținut poporul pe întuneric din trei motive. Primul a fost că industria trebuia să funcționeze deoarece era mândria regimului de ocupație. Al doilea era că se mai obțineau niște bani ce puteau fi utilizați la plata datoriei externe sau la achiziții de tehnologie din lumea capitalistă. Al treilea ar fi politica de obișnuire a populației cu starea de război ce ar fi urmat cu lagărul imperialist. Acesta era marele vis al liderului suprem, dar nu s-a întâmplat până la prăbușirea lumii roșii în cursul anului 1989. Uzinele ridicate de regim s-au dus la fier vechi peste tot pe unde au fost ridicate cu eforturi deosebite și cu consumuri uriașe de energie electrică. Noile fabrici urmau să dispună de noi tehnologii și să lucreze pentru piață.
Sursă imagine: Wikimedia Commons