Orașul București a evoluat la o intersecție de drumuri comerciale și acumulările de bani și de mărfuri au convins conducerea Țării Românești să mute capitala din orașele mai ferite din munți spre cel cu potențial economic, chiar dacă astfel sporea dependența de Imperiul Otoman, puterea militară de la sud de Dunăre fiind totuși un interesant partener de afaceri pe timp de pace. Fiecare epocă istorică a avut o arhitectură specifică și orașul de pe malurile Dâmboviței s-a îmbogățit cu adevărate bijuterii de arhitectură, fiecare proprietar bogat dorind să se afirme în comunitate prin casa personală și prin ctitoriile religioase. Statul investea tot în clădiri de cult cât mai impresionante și nu exista o preocupare pentru o sistematizare a urbei. Secolul al XIX-lea a adus influența franceză și astfel au apărut clădirile ridicate de arhitecți care au mutat Parisul în orașul ce va cunoaște o dezvoltare explozivă după Mica Unire din ianuarie 1859. Drumul spre Europa occidentală era ales cu hotărâre de elitele epocii și trenul accelera ritmul vieții și al modernizării. Nu mai era timp pentru admirarea trecutului și se construia mult în domeniul clădirilor administrative, tânărul stat având nevoie de prestigiu în fața locuitorilor și a străinilor. Centrul de putere avea însă consumuri și s-a trecut la dezvoltarea sectorului industrial, proces care a fost amplificat de formarea României Mari în 1918. Au apărut fabrici care puteau să producă avioane, locomotive și autocamioane, cele ce completau livrările de produse alimentare și de lux. Noi și noi palate au fost ridicate de-a lungul străzilor principale, acolo unde soseau mărfurile din Occident. Au apărut blocuri înalte de peste 30 m și care aveau asigurate toate facilitățile vieții moderne. Orașul se dezvolta uimitor de repede, poate prea încet pentru contemporani, dar a venit Al Doilea Război Mondial și bombardierele americane au spulberat multe clădiri valoroase. Au mai atacat și avioanele germane după actul de la 23 august 1944. Regimul comunist a venit cu o reducere la numitorul comun: betonul armat și clădiri în stilul brutalist. Totul trebuia să fie simplu și standardizat pentru reducerea costurilor. Economia socialistă era o economie a economiei. S-a introdus o politică de sistematizare a orașului astfel încât să fie concentrată populația în apropierea unor capacități industriale și să fie rezolvată problema transportului în comun, cel ce nu mai făcea față valurilor de muncitori din cauza insuficienței mijloacelor motorizate.
Nicolae Ceaușescu a considerat că nu prea mai este spațiu liber pentru construcțiile socialiste în vederea realizării concentrării gigantice de tip comunist și a făcut o obsesie pentru sistematizarea capitalei socialiste. Au fost construite blocuri în locurile libere și apoi s-a trecut la demolarea unor cartiere întregi, motivul demolărilor fiind că toate construcțiile vechi erau șubrede și nu mai făceau față unor noi seisme de tipul celui din 4 martie 1977. Buldozerele au fost puse în mișcare pentru a pune în practică ideile liderului comunist și două cartiere au fost rase pentru Casa Poporului ce avea un larg bulevard necesar ilustrării tezei victoriei socialismului ca formă de organizare socială și economică. Mănăstirea Văcărești, o perlă a construcțiilor brâncovenești, a fost spulberată în anul 1986. Stilul brutalist trebuia să fie biruitor pentru totdeauna.
Evenimentele din decembrie 1989 au dus la căderea sângeroasei dictaturi comuniste și a început o nouă epocă în arhitectura bucureșteană. Interesele imobiliare au început să fie o adevărată obsesie și cartiere întregi de blocuri au extins capitala în Ilfov. Adevărate palate ale celor ce se consideră elita țării au înflorit în comunele învecinate marelui oraș. Întotdeauna se poate mai mult și clădirile cu multe apartamente scumpe au fost ridicate cât mai aproape de Centrul istoric. Blocurile de birouri din metal și sticlă au început să se ridice după modelul zgârie-norilor și au fost infiltrate chiar printre construcțiile istorice, munca de restaurare fiind prea costisitoare și era la îndemâna băncilor sau a statului. S-a preferat lăsarea clădirilor în paragină până la ruina totală și apoi apăreau coloși din beton armat.
Anul 2023 a fost unul deosebit prin faptul că autoritățile zise democratice au mai făcut un pas mare în vederea ștergerii imaginii istorice a capitalei României prin același motiv ceaușist: imposibilitatea rezistenței în fața undelor seismice. Clădirea Poliției Capitalei era un palat ridicat în anul 1936 pe Calea Victoriei și avea o istorie legată de perioada tulbure de la sfârșitul domniei lui Carol al II-lea. A urmat un război mondial și trista eră comunistă. Oare câte destine au fost mutilate în subsol sau prin birouri de anchetă? Palatul a servit și drept decor pentru filme (Un comisar acuză).
Construcția a fost definită drept șubredă, dar a înfruntat cu succes marile seisme din anii 1940 și 1977. Vechimea nu era una impresionantă, doar 87 de ani. Se putea realiza o restaurare ca la carte și, teoretic, statul este cel mai deținător de fonduri. Orice firmă specializată ar fi fost interesată să se laude în portofoliul de realizări cu o bijuterie în centrul orașului București. Creatorii de filme polițiste ar fi avut multe teme interesante scoase din dosarele vechi și decorul ar fi fost unul apropiat de original.
Statul nu știe să păstreze trecutul istoric și nu contează decât interesele unor birocrați ce urăsc din adâncul sufletului instituțiile din care fac parte. În rest, se declară patrioți adevărați și au pretenții la pensii speciale. Armate de dictatori se formează în organele statului și sunt mai de temut decât un tiran suprem. S-a inventat o minciună cu slaba rezistență structurală și utilajele au pus palatul la pământ și nici măsuri de protejare a clădirilor vecine n-au fost luate. Praful s-a ales de istorie, dar cei implicați în acțiune au avut grijă să se blindeze cu documente justificative, practică obișnuită în România.
Minciuna autorităților iese repede la suprafață din alte știri publicate în luna noiembrie a anului 2023. A început renovarea Palatului Știrbei ce era ridicat la 1835, teoretic după planuri ce nu țineau cont de rezistența la undele seismice. Construcția se află tot pe Calea Victoriei și este o dovadă că se pot realiza restaurări de finețe. Palatul Prefecturii Poliției Capitalei n-ar fi generat costuri comparabile cu reședința fostului domnitor Barbu Știrbei, dar a fost mai simplu să se treacă la ridicarea unei clădiri de materiale moderne. Contează comisioanele din afacere și astfel trecutul Bucureștiului dispare pas cu pas, ceea ce duce la o lipsă de interes din partea turiștilor. Se merge tot pe stil brutalist în varianta capitalistă.
Nicolae Ceaușescu nimicea trecutul neamului în numele unei ideologii străine, dar de ce se șterge istoria astăzi? Au ajuns adolescenții contemporani să creadă că numai sinistrul dictator a construit în România toate clădirile, fabricile și drumurile. Slaba cunoaștere a istoriei unei țări generează numai iluzii sociale și politice.
Sursă imagine:politici.weebly.com