Anul 1989 a fost cel în care a căzut regimul organizat după indicațiile Moscovei și cu multe idei preluate din China și Coreea de Nord. Chiar dacă puterea a fost luată tot de agenți ai partidului totalitar, totul s-a dezghețat pe meleagurile carpatine și nimic nu mai era ca pe timpul dictaturii.
Economia s-a schimbat după model occidental și fabricile staliniste au fost rase de pe fața Pământului din moment ce erau un adevărat muzeu în aer liber sau nu mai aveau piețe de desfacere. Uzine moderne au fost ridicate în locul celor vechi, dar nu mai au nevoie de forța de muncă necalificată și indisciplinată. Firma Renault a dezvoltat capacitatea de producție de la Mioveni și automobilele noi pot ajunge pe orice piață de desfacere și la prețuri bune pentru producător și clienți. Producția anuală depășește cu mult pe cea din zisa Epocă de aur. În plus, întreprinderea este înconjurată de fabrici care livrează componente esențiale automobilelor sau le exportă. O situație asemănătoare a fost realizată de compania Ford la Craiova.
Mărfurile necesare marilor magazine sunt transportate cu ajutorul camioanelor grele pentru ca viteza de circulație să fie ridicată. Statul român, cel existent în decembrie 1989 fiind comunist și de ocupație, a fost obligat să treacă la efectuarea de masive investiții în infrastructura rutieră. Au fost asfaltate străzile din orașe și ulițele din comune, autovehiculele având nevoie de carosabil rezistent în locul noroiului de odinioară. Moștenirea dictatorului în infrastructura rutieră a fost una deosebit de grea. Exista în 1989 doar o scurtă autostradă între Pitești și București și camioanele nu aveau variante de ocolire a centrelor urbane sau a comunelor. Regimul totalitar nu avea atunci probleme cu dreptul la proprietate și buldozerele puteau trece peste tot, dar s-a făcut puțin. S-a ajuns ca astăzi să existe autostrăzi care au străbătut terenuri grele și au fost realizate poduri, viaducte și tunele pentru comprimarea distanțelor. Au fost adevărate bijuterii ale ingineriei contemporane și muncitorii au avut de înfruntat teren instabil. Lungimea șoselelor de mare viteză a ajuns în 2025 la 1.418 km, o adevărată revoluție în raport cu construcția comunistă de circa 114 km. Muncitorii au reușit să forțeze terenul din valea Mureșului de pe traseul spre Lipova și acum trebuie să fie realizată forțarea Carpaților Meridionali între Sibiu și Curtea de Argeș, un teren străbătut de râuri capricioase și de falii tectonice. Muncitorii plănuiesc luarea cu asalt a Carpaților Orientali, un alt sector cu roci dure și instabile. Se apropie de finalizare Centura București, ceea ce ar asigura o fluidizare a traficului din jurul marelui centru urban.
Dacă în timpul lui Nicolae Ceaușescu românii nu prea aveau voie să călătorească peste frontiere și dacă regimul cumpăra avioane occidentale și sovietice, traficul aerian nu era suficient de dezvoltat. Au fost înregistrați în 1999 1,6 milioane de pasageri prin Aeroportul Otopeni, dar s-a ajuns în 2018 la 13,8 milioane de călători. Calitatea aeronavelor s-a îmbunătățit în mod deosebit și se poate ajunge rapid în destinații care erau un vis în perioada roșie. În plus, cursele charter pot spori numărul de clienți spre orice obiectiv istoric.
România de astăzi nu mai este cea din 1989 și prin lungile drumuri de mare viteză, cele care dispun de pasaje și bretele de acces, au fost modificate relieful și chiar structura unor localități. Terenul agricol a fost sacrificat fără milă și îndurare în numele progresului, fenomen ce se petrece la nivel planetar. Suprafețele asfaltate se extind de la o zi la alta și era noroiului a devenit istorie chiar pentru comunități mai izolate. Totuși, mai sunt necesare modernizări pentru a se ajunge prin toate satele. Orășenii caută tradiționalul, dar asfaltul biruitor schimbă fața României contemporane.
România contemporană s-a transformat radical în raport cu ceea ce era în timpul represiunii sângeroase din decembrie 1989. Dacă înainte de căderea regimului totalitar statul făcea totul pentru nimicirea proprietăților private și buldozerele rădeau casele, eliminarea restricțiilor a dus la declanșarea unei adevărate revoluții în construcții și peste tot au apărut vile cu un etaj, două sau chiar trei. Populația nu mai suporta să stea în celulele din beton pe care Nicolae Ceaușescu le oferea poporului la sfârșitul secolului al XX-lea. Suprafața locuințelor a crescut rapid și palate impresionante au fost ridicate la cererea etniei rrome. Un adevărat paradis imobiliar a fost în România postdecembristă și astfel moștenirea comunistă a început să fie treptat estompată sau chiar ștearsă.
Mulți locuitori contemporani văd peste tot o moștenire a lui Nicolae Ceaușescu, dar liderul comunist a dezvoltat o rețea rutieră astfel încât să fie posibilă deplasarea trupelor și a armamentului, mai ales dacă se producea o revoltă a mulțimilor. Nu era de dorit prea multă economie prosperă deoarece oamenii înstăriți nu mai sunt interesați de comunism.
Regimul Ceaușescu a fost o formă de sclavie impusă de la Moscova, dar oamenii trăiesc cu iluziile că a existat un conducător patriot înainte de 1989 și atunci autoritățile se ocupau de oameni. Credințele mulțimilor au fost întotdeauna puternice, puține și greșite, așa cum considera marele gânditor Gustave Le Bon. Se pune mereu accent pe mase, dar popoarele sunt imprevizibile și sunt ușor de manipulat.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 1/1977