Poporul român după evenimentele sângeroase din 1989 poate să fie un interesant domeniu de studiu pentru experții în psihologia colectivă. Locuitorii s-au plictisit de actualii politicieni și au început un proces de cădere în trecut prin adorarea lui Nicolae Ceaușescu, cel care ar fi fost iubitor de neam și un bun conducător. Toate păcatele i-au fost șterse din cauza politicienilor hoți, cei care parcare vor să se trezească la realitate și umblă cu creierul bolnav de idei mai mult sau mai puțin ciudate.
Problema maselor de români contemporani este că nu vor să citească și, mai grav, să gândească. Se preferă preluarea unei idei simple de la un grup de manipulatori și apoi este prelucrată în tot felul de variante în calitate de proprie interpretare rațională. Oamenii știu tot. Nicolae Ceaușescu avea multe preocupări în spatele camerelor de filmat, imaginile și informațiile din presă fiind alese cu grijă pentru a sublinia ideea unei epoci de aur. Din păcate, trecutul glorios n-a existat din moment ce populația n-avea nici măcar pâinea cea de toate zilele și patria socialistă era renumită pentru cozile la orice. Oare cum era posibil ca grânarul Europei să nu aibă pâine pentru populație?
Explicația este simplă: industria lui Nicolae Ceaușescu era ridicată în jurul produselor speciale. Acestea puteau să fie multe și mărunte, dar erau realizate din materiale de calitate și solicitau multă forță de muncă specializată. Asamblarea acestora era făcută sub pecetea secretului de stat și nu erau oferite date despre cantitatea produsă, destinația finală și costurile activităților.
Cel mai cunoscut produs special era pistolul-mitralieră, cel ce era văzut până și la militarii din Miliție care patrulau pe străzi. Era o armă puternică, de asalt, și implica utilizarea unui oțel de calitate superioară pentru țeavă. Se producea încă din 1963 și era o variantă a mai cunoscutului AKM sovietic. Cele două guri de foc foloseau aceeași muniție puternică, militară, capabilă să străpungă și tablă groasă sau zidărie din cărămidă. Efectele asupra corpului omenesc erau pe măsură. Uzina mecanică din Cugir îl producea în masă pentru dotarea trupelor și ar fi trebuit să fie suficient pentru a face față cerințelor din războiul întregului popor pentru apărarea patriei. Gura de foc era importantă din punct de vedere financiar, dar nu se putea compara cu costurile generate de muniția de calibrul 7,62 mm. Aceasta implica prelucrarea unor cantități importante de oțel, plumb, cupru și zinc pentru a rezulta cartușul ce conținea și pulberea de propulsie. Mereu se recomanda populației realizarea de economii la mâncare și la orice, dar producția de arme automate era în floare.
Ideea de economie se aplica și la capitolul armament în sensul diminuării masei produselor speciale, dar ideea era să fie realizate și mai multe exemplare din cantitățile existente de materiale. Poporul stătea la coadă pentru o coajă de pâine și autoritățile comuniste au trecut la livrarea Puștii automate, calibrul 5,45 mm, model 1986, o variantă locală a cunoscutului AK-74 sovietic. Cartușele erau mai ușoare și gloanțele aveau un impact cumplit asupra țesuturilor, ceea ce s-a putut verifica în decembrie 1989.
Ambele modele erau funcționale în armata socialistă la căderea regimului și autoritățile de la București cereau ca uzinele să asigure dotarea trupelor, realizarea de rezerve de arme și muniții, vânzarea la export pe valută forte și o cantitate era oferită drept ajutor nerambursabil statelor sau organizațiilor prietene, cele care urmau să contribuie la căderea capitalismului. Au fost bani cheltuiți în zadar în timp ce populația era înfometată.
Armele ajungeau prin Africa și Asia pentru sprijinirea oricui era împotriva lumii capitaliste de unde veneau banii pentru susținerea economiei socialiste. Jocul dublu costă scump masele. Firmele străine n-au mai făcut contracte ca pe vremuri și colaborarea se reducea la domenii ce nu implicau industria grea și înalta tehnologie. SUA interzicea transferul de tehnologie avansată și astfel România socialistă a ajuns un muzeu în aer liber, ceva în stil Coreea de Nord. Erau arme, manifestații de masă și propagandă care nu țineau de foame. Așa s-a mers până-n decembrie 1989, chiar dacă datoria externă a fost plătită din primăvară.
Sursă imagine: "Epoca Nicolae Ceausescu" de Gheorghe Ioniță