Se spune prin popor și prin unele scrieri din mediul virtual că înainte de 1989 a fost mai bine, economia funcționa și s-a reușit plata datoriei externe, ceea ce a fost o mare realizare a regimului. Au fost necesare unele sacrificii din partea poporului pentru atingerea acestui obiectiv măreț și s-a ajuns astfel la primirea de alimente pe cartelă ca-n vreme de război.
Problema a fost că toate aceste sacrificii n-ar fi fost necesare și au reprezentat doar o politică de copiere a ideilor lansate de către Iosif Stalin. Nicolae Ceaușescu dorea să participe la revoluția mondială, adică la cucerirea întregului Pământ alături de trupele sovietice, și avea nevoie de cât mai mult armament. Lucrările despre artilerie prezintă câteva date interesante. Tunurile de calibrul 152,4 mm erau considerate suficient de puternice pentru nimicirea țintelor de pe câmpul de luptă și erau destul de ușoare în timpul manevrelor. A intrat în producție gura de foc denumită Obuzier calibrul 152 mm, model 1981 și aceasta avea o masă de 5,62 tone. Era o bijuterie tehnică, dar deosebit de scump deoarece necesita folosirea unor mari cantități de proiectile, două mașini necesare la deplasarea servanților și a muniției și instrumente speciale pentru dirijarea tirului în timpul tragerilor indirecte. Programul de artilerie se desfășura exact când finanțele României socialiste mergeau deosebit de prost și erau căutate soluții pentru obținerea de credite și reducerea dobânzilor. Livrările de tunuri au continuat în conformitate cu planurile și nu contau lipsurile din țară.
Nicolae Ceaușescu a dorit doar să participe la revoluția mondială și de aceea a dorit înzestrarea armatei ideologice cu armament nou și greu. Cele mai bune oțeluri erau realizate cu un consum ridicat de energie electrică în timp ce populația stătea pe întuneric.
Sursă imagine: Mizeria Istoriei
