Mulți români repetă idei simple despre trecutul comunist. Se zice că înainte era mai bine, că statul oferea locuri de muncă, apartamente și era ordine în țară. Miliția muncea mult și tovarășul Nicolae Ceaușescu se interesa de patrie. Mai mult. Armata obligatorie, de masă, îi făcea pe adolescenți bărbați adevărați.
Datele publicate în volume stufoase de documente, precum cele realizate sub îndrumarea reputatului Mihnea Berindei, schimbă imediat imaginea despre un trecut plin de slavă și de aur, dar puțini sunt cei ce vor să citească și să gândească în lumea contemporană. Realitatea era că autoritățile militare au înregistrat în perioada noiembrie 1974 – iunie 1975 470 de evenimente și acestea s-au soldat cu 91 de morți și 86 de răniți.
Raportul din 6 decembrie 1975 arată că o oștire numeroasă, cu mulți militari slab instruiți și nepricepuți în domeniul armamentului, putea să genereze multe tragedii.
Sunt mulți români astăzi care tot spun că înainte era mai bine, dar nu vor să creadă că înainte autoritățile ascundeau totul sub camuflajul secretului de stat. Presa timpului putea să scrie doar ceea ce permitea partidul unic. Dacă presupunem că au fost opt luni complete de instrucție și accidentele s-au produs uniform, rezultatul ar fi că fiecare lună avea cel puțin 11 decedați și aproape 11 răniți grav. Nu cred că mai erau raportate rănile definite drept foarte ușoare pentru a nu da prost unitatea și comandanții în fața superiorilor.
Dacă evenimentele s-ar întâmpla astăzi cu o astfel de frecvență, presa ar avea un interesant material de studiu și s-ar pune cam multe întrebări incomode. Publicațiile democratice și-au luat misiunea să informeze populația în spiritul adevărului, dar ploaia de catastrofe prezentate cu insistență a avut un efect absolut negativ asupra maselor de români. S-a ajuns la concluzia că înainte era mai bine pentru că nu erau așa de multe dezastre.
Masele au întotdeauna tendința să adopte interpretările cele mai simple, care nu impun efort de gândire. Situația este universal valabilă și cei ce vor să devină conducători veșnici trebuie să le cânte în strună mulțimilor
Poporul român nu pune însă o întrebare simplă despre trecut. Oare la ce era necesară armata obligatorie? Ce puteau face cu sute de mii de persoane înarmate cu tehnică din ce în ce mai numeroasă și mai ucigătoare? Erau luați tineri ce abia terminau studiile, încă jucăuși, și primeau în mână arme de foc individuale sau explozibili dintre cei mai puternici. Mulți nu puteau să fie conștienți de ceea ce primesc și care pot fi consecințele unor erori sau glume. Ajungeau în posesia produselor speciale si persoane cu ușoare tare psihice sau cu înclinații infracționale. Masele de militari erau greu de instruit și supravegheat de către ofițeri și oricând se puteau întâmpla nenorociri. Vinovați cădeau cei ce erau responsabili în unitate și se putea merge ierarhic până la comandant. Dacă superiorul nu-l simpatiza, orice incident era util pentru o schimbare în funcție.
O armată de profesioniști și de voluntari conștienți de rolul lor în cadrul unităților ar fi fost mult mai eficientă și economică. În plus, incidentele sângeroase ar fi tins spre zero. Trupele sovietice au avut surprize deosebit de neplăcute pe frontul din Finlanda cu o armată ce n-a dispus de cea mai bună tehnică militară.
Armata României socialiste nu avea vreo urmă de legătură cu neamul românesc, ci a fost un organism conceput după model stalinist pentru războiul cel mare cu lagărul capitalist. Ar fi trebuit să participe la cucerirea lumii în numele ideii lui Stalin de revoluție mondială. N-ar fi contat numărul de victime, chiar puteau să piară toți locuitorii români morții de la antrenamente erau doar un mic început pentru ceea ce urma să fie atunci când ar fi dorit conducerea de la Moscova. Din fericire, acel ordin n-a mai sosit.
Armata socialistă i-a făcut bărbați numai pe cei care au scăpat cu viață sau întregi. Adevărul despre numărul de victime era prezentat numai autorităților de partid și de stat. Populația a rămas astăzi cu impresia că înainte de 1989 nu se întâmpla ceva grav și că a fost o epocă de aur.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 204/1977