Orice carte redactată de către specialiștii sovietici sublinia mărețele realizări ale oamenilor muncii sub conducerea partidului unic, cel ce organiza omenirea după cele mai corecte și științifice teze economice, sociale și politice. Se promitea un adevărat paradis terestru în viitorul apropiat, dar fericirea era precum linia orizontului. Politrucii puteau să promită orice din moment ce erau bine plătiți pentru zăpăcirea maselor. Oare care să fie cauza ce genera o penurie de bunuri de larg consum și de alimente?
Explicația este deosebit de simplă: economia sovietică nu era concepută pentru oameni. Iosif Stalin a jurat în ianuarie 1924 că va organiza o armată care să cucerească întreaga planetă, să fie realizată revoluția mondială cea dragă lui Marx și Lenin. Armata Roșie avea nevoie de mult armament pentru nimicirea forțelor capitaliste și au fost ridicate fabrici chiar cu ajutorul firmelor occidentale. Stalin era admirat de patronii interbelici deoarece cumpăra în cantități mari atunci când era interesat de un produs ce putea să aibă destinație specială.
Viteza de deplasare a infanteristului era prea redusă în raport cu aspirațiile politicienilor comuniști și Iosif Stalin a propus motorizarea trupelor. S-a ajuns la concluzia că avionul este cea mai bună soluție pentru depășirea obstacolelor naturale și se rezolva problema distanțelor prin sporirea vitezelor și a autonomiei aparatelor de zbor. Aeronavele aveau multe calități, dar aveau și un mare cusur: necesitau pistă de decolare și atunci s-a trecut la proiectarea și asamblarea de elicopterelor de transport, industria sovietică reușind să realizeze cele mai mari și mai multe aparate de zbor cu decolare verticală.
Ideile politrucilor erau simple, dar dificultatea apărea atunci când erau puse-n practică. S-a venit cu teza construirii celui mai mare elicopter din lume prin adaptarea unui fuzelaj de avion la un sistem de propulsie și sustentație cu două rotoare enorme. A apărut astfel Mil V-12 și au fost realizate două prototipuri începând din 1967. Avea fiecare o masă de 69,1 t și putea să transporte 196 de oameni sau 40 t de încărcătură. Venea după modelul Mi-6 care reușea să deplaseze 90 de militari și a fost livrat în peste 900 de exemplare. Complexitatea tehnică a construcției a dus la abandonarea proiectului, dar au fost făcute noi cercetări pe calea gigantismului și a apărut Mil Mi-26.
Noul gigant avea posibilitatea să transporte 90 de militari și rezervoarele puteau să înghită 12.000 l de carburant de calitate. Elicopterele de 28 de tone au fost produse din 1977 și cele mai multe au fost livrate forțelor aeriene sovietice. Imperiul roșu suferea de grave probleme economice, dar se găseau resurse pentru sute de Mi-26.
Mi-8 a fost mai interesant pentru stat și armată din 1961 și încă este asamblat. Mașina de 7,1 tone avea nevoie de 3.700 l de carburant pentru a transporta 24 de militari complet echipați. Au fost livrate forțelor sovietice, statelor aliate și clienților din întreaga lume peste 17.000 de exemplare.
Economia Uniunii Sovietice a fost concepută pentru revoluția mondială și era specializată să folosească resursele de calitate în producția de armament. Populația trebuia să se mulțumească doar cu cantități mici, doar atât cât să nu se moară de foame sau să iasă vreo revoltă. Nu s-a făcut ceva bun în comunism pentru om și toate masele erau pregătite în vederea declarării marelui război contra lagărului capitalist. Ar fi fost un război al lumilor în urma căruia trebuia să fie nimicit Occidentul și amintirea societății libere avea să fie ștearsă prin munca înverșunată a serviciilor secrete din seria începută de CEKA în 1917. Numărul de victime n-ar fi contat în fața măreției ideii politice.
Sursă imagine: Wikimedia Commons