Al Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939, dar Berlinul încă nu știa ce amploare vor lua ostilitățile. Dacă Polonia a fost o pradă ușoară din cauză că s-a atacat din trei direcții, situația a devenit deosebit de complicată în cazul Norvegiei, stat ce era protejat de marea rece și de lungimea deosebită. În plus, terenul accidentat nu permitea o desfășurare spectaculoasă a blindatelor. Cum fiecare tabără avea interese în regiune, ostilitățile au fost declanșate la 9 aprilie 1940 și au implicat din plin marina și aviația.
Confruntările n-au fost însă pe gustul istoricilor contemporani prin amploarea forțelor implicate și s-a scris că Germania a obținut o victorie fulgerătoare și ușoară. Publicarea datelor despre pierderile înregistrate în asaltul aerian și amfibiu demonstrează că Luftwaffe a fost grav afectată și zi de zi a fost măcinată de natura ostilă și de inamic. Țara nordică a fost o adevărată capcană pentru forțele Reichului și Hitler a tot insistat să fie trimise noi și noi efective pentru întărirea dispozitivului.
Distanțele mari au silit comandamentul german să trimită în misiuni avioanele de vânătoare de tip Me-110, denumite cu termenul Distrugătorul datorită puterii sporite de foc. Au dezamăgit totuși prin pierderea a șase exemplare din varianta C încă din prima zi. Erau cam multe în raport cu forțele existente și cu frontul secundar în raport cu cel ce se contura împotriva Franței. În plus, folosirea avioanelor grele ducea și la un consum sporit de combustibil și alte materiale prețioase în vreme de penurie. Fiecare zbor însemna pregătirea a 1.270 l de combustibil scump de aviație și acesta nu mai era disponibil pentru alte unități sau categorii de arme. A fost un adevărat dezmăț petrolier pentru o țară ce nu dispunea de resurse în ceea ce privește combustibilul lichid de calitate superioară.
Bombardierele reprezentau vârful de lance al flotilelor aeriene și aveau drept misiune nimicirea oricărui centru de rezistență inamic. Au fost complet scoase din uz 5 avioane He 111 și 4 de tip Junkers Ju-88. A picat și un Ju-87 Stuka. Erau pierderi grele chiar și pentru o putere industrială.
Un adevărat masacru s-a întâmplat în rândurile avioanelor de transport de tip Ju-52. Dotate cu rezervoare ce înghițeau câte 2.475 l de combustibil la un zbor, erau absolut necesare pentru a transporta rapid militari și echipamente vitale peste apele ce puteau fi oricând dominate de Royal Navy. Au fost distruse complet sau în proporție de 60 de procente 22 de avioane ce erau absolut vitale pentru un adevărat război-fulger. A căzut și un hidroavion Do-26 ce avea o masă proprie de 11 tone.
Acestea erau avioanele de calitate ce dispăreau din evidentele forțelor armate. S-au dus în adâncuri patru Ar 196 împreună cu navele lor. A fost făcut o epavă un He 59.
A fost o adevărată zi neagră pentru Luftwaffe, dar a urmat o altă problemă și mai deosebită: trimiterea de unități care să apere un lung front pe care inamicul putea să-l atace oricând.
Expediția din apele nordice a mai fost un coșmar și pentru marinari. Militarii norvegieni au realizat o lovitură senzațională prin scufundarea crucișătorului greu Blücher în fiorul Oslo. S-a dus în adâncuri și crucișătorul ușor Karlsruhe. Era un dezastru din moment ce șantierele navale au livrat numai 13 nave capitale până la 9 aprilie 1940. Pierderile se ridicau astfel la 15,3% din tot efortul industrial interbelic.
Sursă imagine: Wikimedia Commons