Autoritățile centrale ale României Mari au considerat că trebuie să cunoască situația țării după trecerea unui deceniu de la formarea statului național-unitar și au hotărât că trebuie realizat un recensământ amănunțit. Orașul București era motorul economiei și a beneficiat de multă atenție din partea recenzorilor.
Datele colectate indicau existența unei localități în plin avânt și industria metalurgică dispunea deja de 992 centre de producție cu 11.467 angajați. Se considera că era ramura economică utilă pentru livrarea de produse pentru sporirea producției în toate celelalte domenii și, mai ales, era importantă pentru reducerea importurilor costisitoare de la firme renumite din Occident. Existau deja întreprinderi mari pentru prelucrarea fierului și o astfel de firmă ajungea la un număr de 2.492 de angajați. Nicolae Malaxa investea mult în utilaje și personal. Alte două capacități industriale treceau de pragul de 500 de salariați.
Uzinele din București satisfăceau cererea locală, dar livrau și mărfuri ce erau solicitate la nivel național. Capitala era un fel de atelier pentru întreaga țară și producția creștea de la an la an. Obiectele realizate erau de calitate, durabile și din ce în ce mai sofisticate, fabricile locale oferind de la cuie până la locomotive și avioane. Metalul era din ce în ce mai dorit de patroni și clienți.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
