Anul 1930 este amintit des în lucrările de istorie contemporană din cauza venirii la putere a lui Carol al II-lea, noul suveran având fantezii deosebite. Mai puțin se amintește despre recensământul efectuat pentru a se cunoaște potențialul economic și demografic al țării la peste zece ani de la Marea Unire.
Datele colectate au fost publicate în anulare stufoase și au fost folosite de către autorități și savanți, cei din perioada comunistă subliniind insistent că orașul Huși nu era dezvoltat. I. Șandru și colaboratorii au publicat un studiu vast despre orașul Huși în revista Probleme de geografie, volumul V apărând în anul 1957.
Se spunea că au fost recenzați 17.130 de locuitori și 7.716 erau agricultori, ceea ce era o dovadă de slabă dezvoltare economică. Tot ce făceau proprietarii epocii burgheze nu era pe placul autorilor fideli indicațiilor de peste Prut. Localitatea avea 2.078 de oameni incluși la capitolul angajați în instituții publice și la capitolul etc. Aici ar fi fost profesorii, medicii, preoții și patronii, dar totul era trecut sub renumitul etc când era ceva neplăcut autorilor. Orașul din zona viticolă era un centru comercial și 1.550 de persoane trăiau din această activitate deosebit de rentabilă, domeniu în care se stabilesc prețurile. Un om din 11 era implicat în procesul de vânzare - cumpărare, ceea ce înseamnă că exista cerere de mărfuri din partea localnicilor și a sătenilor din așezările învecinate. Numeroasa comunitate evreiască era renumită pentru orientarea spre domeniul vânzărilor. S-ar fi putut mai mult, dar acestea au fost condițiile timpului și ritmul de dezvoltare al epocii în funcție de cerere și ofertă.
Începea să se dezvolte și o industrie locală și erau 426 de angajați în domeniul metalurgiei. Erau efectuate lucrări în fier ce se căutau în regiune. Se producea prea puțin după gustul autorităților impuse de tancurile sovietice și nici nu erau prea mulți experți în metale. Nici nu făceau mașini grele în stil sovietic. Numai 2,48% din populație prelucra fierul și asta arăta slaba dezvoltare industrială a zonei în concepția comunistă. Autorii uitau să precizeze că persoanele respective erau cele în putere și nu se făcea o raportare la populația activă. Dacă se elimină din calcule copiii sub 16 ani și oamenii cu vârsta de peste 65 de ani, procentul celor implicați în metalurgie crește substanțial.
Autorii comuniști nu doreau să precizeze că principala activitate de tip industrial era cea legată de domeniul textilelor și al lucrărilor manufacturate. Aici era folosită forța de muncă și priceperea a 750 de locuitori, ceea ce ar echivala cu 4,37% din totalul populației.
Orașul Huși era în plină dezvoltare economică după ce s-a introdus și calea ferată, autorii comuniști fiind obligați să recunoască faptul că burghezia locală a ridicat clădiri impozante. Orașul avea o arhitectură frumoasă și la capitolul clădiri publice. Cum era tradiția epocii și a unui vechi centru episcopal, au fost ridicate biserici frumoase și monumentale în raport cu potențialul economic al regiunii. Religia era cea care domina viața oamenilor și restul conta mai puțin. Dezvoltarea normală a orașului dintre vii a fost întreruptă de stabilirea graniței pe Prut în iunie 1940 și apoi de sosirea trupelor sovietice în 1944. A urmat dezvoltarea în stil brutal și brutalist din epoca roșie, lumea artificială prăbușindu-se după decembrie 1989. Nici astăzi nu se mai poate reface o economie înfloritoare din moment ce calea ferată nu mai este utilizată și legăturile cu Moldova de peste Prut nu sunt dezvoltate în mod intensiv. Orașul suportă și astăzi consecințele politicilor staliniste.
Sursă imagine: Municipiul Huși - Pagina oficială a Municipiului Huși