Localitatea de pe malul râului Argeș a fost atestată printr-un document de la marele voievod Mircea cel Bătrân la 20 mai 1388 și deja erau amintite mori in regiune, ceea ce înseamnă că locuitorii practicau intens cultivarea cerealelor. Viticultura era o altă ocupație de bază în regiune și vinul era un produs interesant de export în Transilvania, regiune vitregită din punct de vedere climatic. Drumurile comerciale treceau prin regiune și târgul Pitești a început să se dezvolte astfel încât au fost ridicată o curte domnească. Soseau țăranii din partea de sud cu cereale și cei de la deal și munte cu produse din lemn, oale, var etc. Negustorii sași veneau cu bunuri manufacturate din metale, piele și cu țesături. Comerțul a dus la o acumulare de avere și au apărut hanuri și magazine, populația sporind de la un an la altul, dar progresele erau limitate de invaziile militare și de epidemiile de ciumă. Situația s-a îmbunătățit în secolul al XIX-lea prin introducerea măsurilor sanitare moderne de carantinare și urmărire a stării sanitare după 1831. Apariția trenurilor din 1872 a dus la accelerarea ritmului vieții și afacerile au înflorit, chiar dacă Primul Război Mondial a adus o exploatare germană uimitoare prin amploare și organizarea metodică. Reichul murea de foame și conducerea de la Berlin credea că poate să rezolve problema prin exploatarea populației românești ce mai rămăsese prin satele părăsite de bărbații în putere.
Orașul Pitești s-a dezvoltat în perioada interbelică și la recensământul din 1930 avea 28.000 de locuitori. Clădirile administrative impresionau prin dimensiuni și arhitectură. Primăria orașului, actuala Galerie de artă, era o bijuterie pictată în interior. Prefectura Argeș domina centrul localității de pe panta unui deal. Biserica Sfântul Gheorghe amintea prin stil de epoca medievală și era o bijuterie alături de Biserica Sfântul Nicolae care avea un renumit ceas ce era vizibil de la distanță. Mult mai impozantă era Catedrala Sfânta Vineri construită de renumitul inginer Dimitrie Dima, specialist în beton armat.
Dacă zestrea edilitară era deosebită, nici economia nu stătea pe loc și recenzorii au găsit în 1930 309 persoane ce prelucrau metalele în obiecte cerute pe piață. Orașul era cunoscut prin industria textilă și existau în domeniu 1.010 angajați. Fabrica Textila Românească avea în anul 1937 475 de salariați și capacitatea de producție putea să fie de 50.000 m de țesături pe săptămână. Alți 348 erau ocupați cu producerea de mărfuri alimentare. Orașul avea 830 de persoane angajate în transporturi și 1.349 în comerț. Alte 4.629 erau implicate în alte activități.
Procesul normal de dezvoltare a fost brutal întrerupt din cauza celor doi dictatori totalitari care la 23 august 1939 s-au înțeles să împartă Europa și s-a ajuns la un nou război mondial. Fabricile au început să ducă lipsă de materii prime și nici piața internă nu mai era ca odinioară. Anul 1944 a sosit cu o schimbare de strategie din partea generalilor americani. Bombardierele grele cu bazele în sudul Italiei erau protejate de avioane de vânătoare și astfel puteau să atace nestingherite orice oraș românesc. Urbea de pe Argeș a fost lovită de bombe pe 6 mai, 6 iunie și 4 iulie și au fost înregistrate pagube imense în domeniul edilitar. Au fost distruse și centre de producție de dispozitivele explozive ce ajungeau și la 454 kg. Perioada interbelică a fost ștearsă parțial de forțele militare sovietice, cele ce se comportau precum un tsunami. A fost jefuit tot ceea ce s-a putut lua în trecere, dar apoi a urmat exploatarea în numele achitării despăgubirilor de război.
Începea din august 1944 dictatura adusă de tancurile sovietice și orașul Pitești a cunoscut cele mai dure experimente în vederea ștergerii trecutului național.
Sursă imagine: Coasta de Argint