Localitatea de pe malul râului Argeș era încă într-o epocă liniștită, departe de agitația epocii industriale și nici măcar războiul nu părea să afecteze viața orășenilor. Trenurile mai multe și pline de militari și tehnică de luptă aduceau aminte că undeva erau încleștări sângeroase. Ziua de 6 mai 1944 părea să fie una obișnuită, oamenii vânzând produsele la târg și apoi gustau băutura oferită de cârciumari. Afacerile mergeau bine deoarece la Pitești erau schimbate mărfuri de la câmpie pe cele de la deal și munte. Târgul de la Pitești era un loc potrivit pentru împletirea poftei de câștig cu petrecerea timpului liber.
Ziua a fost stricată de zgomotul motoarelor bombardierelor strategice americane de tip B-17 și B-24, dar localnicii și vânzătorii de produse nu s-au sinchisit prea mult de păsările metalice. Mai trecuseră și se duceau să lovească rafinăriile sau capitala. Orașul Pitești nu avea fabrici de importanță strategică și nu existau motive pentru declanșarea unui atac masiv.
Calculele civililor români nu s-au potrivit cu cele ale planificatorilor din sudul Italiei. Aceștia au calculat că gara și depoul prezintă o importanță deosebită în cadrul efortului de război prin faptul că pe calea ferată treceau eșaloane germane cu armament și se întorceau altele cu petrol și alte mărfuri interesante pentru Reich. Lovirea trenurilor și a instalațiilor feroviare ar fi afectat mașina de război nazistă. Obiectivul ales era aproape de oraș, dar nu mai existau de mult scrupule în respectarea legilor războiului. Se știa că precizia bombardierilor lăsa mult de dorit și întreaga localitate ar fi fost atinsă de dispozitivele explozive ce reușeau să răsucească șinele din oțel ca pe simple sârme. Bombardierele cvadrimotoare aveau chiar orașul Pitești drept obiectiv în frumoasa zi de mai. Oamenii au continuat să privească demonstrația de forță, dar mulți au încercat să se ascundă în vegetația deasă a zăvoiului Argeșului. Prevederea este bună în vreme de război.
Colonelul Gheorghe Florea Creangă-Stoilești a descoperit în arhivele din București și a publicat în 1993 rapoarte ale autorităților locale din care rezultă că au fost lansate 230 de bombe explozive și acestea au lăsat în urmă 177 de morți, mulți fiind tocmai din rândurile celor care au fugit în vegetația densă. Precizia scăzută și curenții de aer au purtat dispozitivele explozive departe de depou și au căzut prin tot orașul. Au fost răniți mulți cetățeni și schijele provenite din ruperea corpului metalic al bombelor provocau mutilări cumplite. Au rămas în urmă și 4.000 de sinistrați. Misiunea a fost un eșec complet din moment ce Atelierele Nicht, cele ce aveau o producție militară de aruncătoare de flăcări, fuseseră evacuate în pădurea comunei Albota. Circulația pe calea ferată a fost rapid reluată și distrugerile de case, biserici și școli nu prezentau importanță militară de moment.
Raidul din 6 mai 1944 a fost din categoria celor inutile din punct de vedere militar deoarece lovirea căilor ferate de la 4.000 m era greu de realizat și, în plus, echipele de intervenție reușeau să permită reluarea circulației în cel mult 48 de ore. Exista chiar o carte publicată de doi specialiști americani în 1938 și în care aceștia subliniau inutilitatea unor astfel de misiuni asupra unor gări din câmpie, dar nu citesc generalii astfel de detalii. Sovieticii demonstraseră că este posibil să fie puse traversele și șinele direct pe sol. Trenul trece prin zona bombardată cu o viteză redusă, dar important este că deplasează vagoanele încărcate cu cele necesare frontului. Nu poți să rămâi în istorie fără să ucizi sau să spulberi orașe întregi, creierul primitiv rămânând activ chiar dacă sunt urmate școli înalte. Crimele de război oricum nu sunt pedepsite dacă realizarea aparține învingătorilor. Nici după trecerea a 80 de ani nu s-a scris suficient despre masacrul de pe Argeș și nici măcar nu există vreo scuză din partea celor care acum figurează drept eroi prin cărțile de Istorie. Statul democratic a reușit să provoace cea mai mare mortalitate în unitatea de timp din perioada contemporană. Bombele cu destinație generală au contribuit și la distrugerea realizărilor din perioada interbelică sau mai vechi și astfel au ajutat la conturarea ideii că numai regimul comunist a construit ceva deosebit în Pitești și România.
Sursă imagine: Asociația Memorial Ploiești