Militarii americani aveau idei simple, mereu planificate riguros în vederea obținerii de rezultate deosebite cu pierderi puține. Eficiența era cuvântul de ordine în acțiunile de luptă, ceea ce nu era rău din punct de vedere teoretic și practic.
Petrolul era sângele războiului modern și rafinăriile din zona Prahova erau considerate drept esențiale pentru mașina de război germană. Un bombardament masiv asupra centrului de prelucrare de la Ploiești ar fi blocat tancurile și temutele avioane ale Luftwaffe. Colonelul Jacob Smart a venit cu idei geniale pentru a face totul praf dintr-o lovitură și astfel zburătorii americani să nu aibă rândurile rărite. A ales atacul la joasă altitudine, ceea ce garanta o precizie deosebită în raport cu loviturile de la 7.000 m. Superiorii au fost de acord și pregătirile au fost derulate în spirit american, fără să se facă economie de materiale. Au fost construite chiar machete ale obiectivelor românești. Totul era făcut ca la carte.
Intențiile inteligente ale colonelului Smart au fost în practică deosebit de proaste. N-a existat vreo persoană care să-i explice că un B-24 este un gigant cu patru motoare, greu de ascuns și dacă zbura la zeci de metri altitudine. Problema era că la raid participau 178 de exemplare și acestea urmau să treacă pe deasupra teritoriilor din Peninsula Balcanică ocupate de germani. În plus, aceștia aveau stații radar. Aparatele de zbor urmau să intre pe teritoriul României prin zona Olteniei și era greu de crezut că nu s-ar fi dat alarma până la Ploiești. Era cunoscut că o apărare antiaeriană dispunea de pândari cu telefoane și de sisteme de radare.
Un avion B-24 avea o anvergură a aripilor de 33,5 m și 27,2 t. Era un uriaș rezervor în care erau dispuse bombe explozive și incendiare, un amestec ce nu dădea vreo șansă de supraviețuire în caz de lovire. Tunurile antiaeriene de calibru mare aruncau un număr limitat de proiectile împotriva țintelor ce zburau în mare viteză deasupra obiectivului. Șansele unei lovituri în plin erau minime și schijele nu reușeau să facă prăpăd după gustul generalilor germani. Alta era situația în cazul zborului la joasă altitudine. Se putea trage și cu mitraliera ușoară, dar cele mai periculoase erau tunurile automate de calibrele 20 și 37 mm, capabile să realizeze o ploaie de proiectile.
Planul colonelului Smart a fost un model de dezastru și istoricul J. A. Stout considera că au fost pierdute definitiv 54 de aparate B-24 în urma raidului, aproape 500 de militari fiind morți, prizonieri, internați în Turcia sau grav răniți. Alte aparate au fost canibalizate pentru a nu se arunca piese prețioase și care mereu sunt prea puține în atelierele de reparații.
Operațiunea Tidal Wave a avut un rezultat pozitiv. Colonelul J. Smart a ajuns general și s-a bucurat de prestigiu până la decesul survenit în anul 2006. Gloria se obține călcând pe cadavre.
Sursă imagine: Asociația Memorial Ploiești