Istoria contemporană a fost umplută de mituri despre perioada comunistă în care s-au făcut anumite lucruri bune și s-a realizat o industrializare a țării după principiile enunțate la București. Au fost niște răi pe la Moscova ce doreau cu orice preț transformarea patriei socialiste în simplu grânar pentru restul lagărului comunist și cel mai mare dușman a fost în anul 1964 Emil Borisovici Valev. Planul Valev a fost inclus în manualele de istorie și a fost combătut cu violență de politrucii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și apoi de cei care vor cu orice preț să găsească părți bune ale comunismului zis național.
Se știe că acest cadru universitar din Moscova ar fi făcut un plan în 1964 pentru dezvoltarea agricolă a României și ar fi fost combătut cu eroism de foarte renumitul economist Costin Murgescu. Chiar dacă n-a scris nimic de rău despre industria românească, se poate pune întrebarea de ce era rău să se dezvolte și agricultura pe meleagurile patriei socialiste. Toată lumea trebuie să mănânce ceva bun, sănătos. Istoricii care scriu astăzi despre ura profesorului moscovit împotriva industriei nu înțeleg că dezvoltarea agriculturii implică în mod logic dezvoltarea fabricilor. Geograful I. Șandru a scris în anul 1957, anterior apariției operei lui Valev, despre economia orășelului Huși și datele sunt deosebit de interesante. Localitatea dispunea de opt mori și cea denumită Ceahlău putea să prelucreze 800 de vagoane de cereale anual. Dacă transformăm în unități clasice de masă, este vorba de 8.000 t de cereale. Moara 23 august era mai mică și capacitatea era redusă la 208 t lunar. Celelalte unități de măcinare aveau posibilități să satisfacă dorințele localnicilor. Se spune că totalul prelucrat în localitatea situată în zona viilor era de 1.338 de vagoane. Se subînțelege că aceste fabrici de făină ofereau locuri de muncă și aveau nevoie de combustibil și de cantități mari de saci. Făina rezultată era prelucrată în fabrica de pâine din localitate sau trimisă spre orașe importante precum Iași, Bacău și Galați.
Fabrica de conserve avea o capacitate de 100 de vagoane și trimitea produsele în afara raionului. Centrul de producere a băuturilor spirtoase realiza o producție de 12 vagoane.
Orașul Huși nu era considerat un centru economic de prim rang, dar livrările amintite erau interesante pentru o bună aprovizionare a centrelor urbane ce asigurau livrări de mașini grele și ce mai dorea regimul de la București. Ar fi avut nevoie de investiții mai mari pentru dezvoltarea unor sisteme de irigații și pentru primirea de utilaje moderne de calitate superioară, ceea ce va cere specialistul sovietic pentru raioanele dunărene în anul 1964. Acesta considera că solul României sudice, zona Huși nefiind analizată, poate să ofere multă marfă alimentară aducătoare de valută necesară industrializării. Din păcate, agricultura a rămas o cenușăreasă la capitolul investiții și nici țăranii n-au fost încurajați să livreze pe piață. S-a ajuns în final să se stea la coadă pentru orice și apoi să se importe orice din piața globală.
Sursă imagine: Municipiul Huși - Pagina oficială a Municipiului Huși