Zona de nord-vest a județului Argeș forma Plasa Titești cu sate izolate din cauza reliefului accidentat. Oamenii din regiune trăiau tradițional, în ritmul naturii și se ocupau îndeosebi cu agricultura. Grija pentru ziua de mâine era preocuparea obișnuită și cea mai obositoare rămânea cea referitoare la pregătirile pentru anotimpul alb și deosebit de rece.
Autoritățile locale erau obligate periodic să facă informări despre situația din regiune, sistem ce fusese încercat de celebrul domnitor fanariot Constantin Mavrocordat și în Transilvania fusese aplicat sistematic la porunca împăratului Iosif al II-lea. Un raport pleca de la pretura locală cu numărul 2060 din 2 octombrie 1944 și se preciza că în nu există curente subversive, alarmism în legătură cu evoluțiile militare și nici acțiuni de sabotaj. Era și normal din moment ce oamenii strângeau rezerve pentru iarnă. Se consemna că nu sunt sectanți, neoprotestanți, care să tulbure liniștea religioasă a satelor ascunse în munți și păduri.
Populația era liniștită și nu provoca probleme autorităților locale. Ritmul vieții continua departe de viteza secolului dominat de mașini. Singura îngrijorare era provocată de trupele sovietice ce înaintau tot cu visul ideologic al ajungerii la Berlin. Problema era că Armata Roșie era departe de imaginea de organism militar modern și revoluționar. Semăna mai mult cu o adunătură de bărbați înarmați din perioada medievală și o mare parte din aprovizionare era realizată pe loc prin jafuri. Orice era interesant pentru posesorii de mitraliere ușoare și populația nu mai știa cum să se ferească de aliații ce promiteau să aducă o lume nouă și fericită celor eliberați. Toate activitățile erau date peste cap de noii năvălitori, mulți având fețele mongoloide ce aduceau aminte de tătarii de pe la orele de istorie.
Autoritățile locale erau cu mâinile legate deoarece puținii jandarmi din regiune nu aveau voie să intervină împotriva aliaților. În plus, puterea de foc a militarilor sovietici era mai mult decât copleșitoare, Iosif Stalin punând mereu accent pe armamentul automat. Singura posibilitate de acțiune rămânea cea a redactării de memorii și plângeri către comandantul Lîsenko de la Pitești, dar acesta era preocupat doar să asigure fluidizarea traficului și aprovizionarea trupelor ce se deplasau spre frontul din Transilvania. Era prea puțin interesant de dramele mărunte ale civililor ce oricum erau departe de standardele sovietice. Se putea comite orice abuz împotriva celor ce încă se mai închinau la icoane și nu tovarășului Stalin.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 1/1938
