Militarii americani au pus mare preț pe eficientă pentru a reduce pierderile și misiunile erau precedate de studii temeinice prin spionaj, interogarea prizonierilor sau prin efectuarea de zboruri de recunoaștere. Gândirea simplă a celor de la putere era absolut corectă. Generalii au ajuns la concluzia că petrolul este esențialmente funcționarea Wehrmachtului și unica sursă de petrol de calitate era în zona Prahova din România. Era logic că trebuia să fie pregătit un raid aerian care să ducă la pulverizarea rafinăriilor și la incendierea stocurilor de combustibil lichid. Era simplu și scurta războiul.
Operațiunea Tidal Wave a fost organizată de o echipă în frunte cu colonelul Jacob E. Smart și a primit resurse enorme în vederea atingerii obiectivului. Au fost repartizate bombardiere noi B-24 Liberator, cantități sporite de carburant pentru exerciții și au fost ridicate în desert machete care imitau rafinăriile românești. Data atacului a fost stabilită pe 1 august 1943 deoarece era o zi de duminică și, logic, urma să fie o apărare antiaeriană cu mai puțin personal. Totul a fost plănuit minuțios și valurile de avioane au pornit spre Prahova.
Dezastrul din România
Avioanele au ajuns deasupra obiectivelor din zona petroliferă, dar piloții au avut surpriza să constate că apărătorii bateriilor antiaeriene și aviatorii inamici erau la posturi. A urmat un prăpăd cum rar s-a mai văzut în cazul forțelor aeriene americane, cele ce preferau să atace pe timp de zi pentru a vedea țintele în mod cât mai clar. Problema era că și inamicul vedea avioanele în același fel. Au fost pierdute, după Jay A. Stout, 54 de bombardiere și altele au ajuns doar sursă de piese de schimb deoarece mecanicilor le lipseau mereu componente esențiale. Se zice prin diferite surse că din cele 88 de aparate ajunse înapoi la bazele din Libia 55 erau prea ciuruite de proiectile pentru a mai zbura.
A fost cel mai mare eșec al bombardierelor americane într-o singură misiune și nu degeaba primiseră aviatorii mâncare cât mai bună înainte de decolare. Să pierzi 30 de procente din forța de atac era mai mult decât un dezastru. Dacă se adaugă și cele avariate grav, procentul se dublează. Teoretic, resursele industriale americane erau nelimitate, dar un bombardier strategic nu este ieftin și, în plus, personalul calificat nu se formează de pe o zi pe alta. Un B-24 Liberator avea o masă proprie de 16,5 tone pentru a rezista celor mai puternice tiruri și un astfel de avion s-a întors de la Ploiești cu 365 de găuri de proiectile. Personalul de la bord era compus din 11 persoane și nu oricine putea să conducă un colos. Piloții chiar aveau nevoie de forță fizică deosebită pentru a putea să controleze comenzile.
Colonelul Smart n-a fost inteligent
Planificatorul misiunii a fost vinovat de nenorocirea tinerilor care au plecat în misiune. A venit cu ideea genială să fie trimise aparatele B-24 în zbor la joasă altitudine pentru a surprinde apărarea inamică. Tunarii ar fi avut puțin timp să reacționeze și dacă ar fi fost lângă gurile de foc. Calculul a fost absolut eronat. Un B-24 avea anvergura aripilor de 34 m și era greu de crezut că s-ar fi putut ascunde 177 de aparate în timpul traversării Peninsulei Balcanice. În plus, zgomotul sutelor de motoare ar fi atras atenția observatorilor germani. Aparatura radar oricum detecta apropierea avioanelor mari și militarii germani erau instruiți să avertizeze apărarea din România. Exista și un sistem de avertizare românesc.
Marea eroare
Colonelul Smart a vrut să-și facă datoria și să obțină ceva glorie personală și a reușit performanța să trimită bombardiere concepute să zboare la peste 7.000 m în misiune de atac la sol. Ar fi fost atacate în văzduh cu ajutorul tunurilor de calibrul 88 mm, periculoase, dar care nu mai aveau precizia cu care nimereau tancurile la distanțe sub trei kilometri. Ideea ofițerului american de trimitere la joasă altitudine a unei armade aeriene a fost o adevărată condamnare la moarte din moment ce puteau să intre în acțiune mitralierele antiaeriene și tunurile automate. Se putea trage cu orice în țintele voluminoase, cele ce erau deosebit de vulnerabile din cauza cantităților sporite de combustibil și de bombe. Cum nici nu puteau atinge viteza maximă, erau ținte sigure pentru tunari, cei pe care i-a încurcat cât de cât tirul mitralierelor grele. Avionul care s-a întors cu 365 de găuri în fuzelaj a demonstrat cât de eronată a fost decizia luată de ofițerul Smart.
După faptă și răsplată
Se poate crede că planificatorul a fost pedepsit pentru eroarea săvârșită și care s-a soldat cu pierderea a 440 de militari. Greșit! A primit Distinguished Service Medal și a ajuns un general respectat până la pensionarea din 1966. A decedat în 2006 la 97 de ani.
Gloria personală în armată se ridică pe munți de cadavre și nu prea există remușcări pentru lipsa de pregătire sau de gândire.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
