Anul 1917 a rămas în istorie prin apariția primului stat comunist din istoria contemporană și din 1922 a purtat denumirea de Uniunea Sovietică. S-a spus că este un stat al muncitorilor și al țăranilor în care nu mai există exploatarea omului de către om. Teoria ideologică poate să fie frumoasă, dar nu ține de foame decât celor din conducere. Trebuia dezvoltată o politică economică pentru a menține un nivel de trai în permanentă îmbunătățire. Acesta trebuie sa fie obiectivul oricărei administrații.
Autoritățile de la Kremlin, personal tovarășul Iosif Stalin, au decis că trebuie să se procedeze la o industrializare forțată pentru a întrece lumea capitalistă. Fabricile noi au început să se înmulțească rapid începând din 1927 și liderul comunist cerea cât mai multe metale, îndeosebi aliajul cunoscut sub numele de oțel, pentru dezvoltarea industriei constructoare de mașini. Cum în epocă mecanizarea și automatizarea erau puțin răspândite sau definite drept prea costisitoare, au apărut multe locuri de muncă unde oamenii din mediul rural au fost atrași de plată sau au fost aduși cu forța. Nu conta viața lucrătorilor în raport cu cantitatea de mărfuri stabilită prin planurile de stat.
Mulți nostalgici după era comunistă uită de aspectele negative existente în lagărul totalitar și insistă să sublinieze că existau locuri de muncă. În plus, statul paternalist oferea locuințe în blocurile ridicate în stil brutalist. Masele de muncitori aveau o viață asigurată, lungă și plată.
Trebuie totuși să punem întrebări despre această obsesie pentru metale ce se obțineau cu mari costuri umane și energetice. Cei ce erau definiți drept dușmani ai poporului erau exploatați până la moarte prin mine pentru producții record. Nici nu mai conta dacă era accelerată epuizarea statelor de minereu sau de cărbune. Nu se punea în discuție poluarea și erau celebre catastrofele ecologice de la Norilsk și de la Copșa Mică. Unde se duceau cele mai bune produse ale metalurgiei dacă oamenii nu aveau nici măcar pâine de calitate și-n cantitate suficientă?
Explicația este una simplă și nu este cunoscută locuitorilor obișnuiți sau aceștia nu vor să știe. Statul comunist oferea locuri de muncă, dar cele mai bune metale ajungeau în fabricile cu destinație specială. Uzina mecanică era un termen civil și banal, dar putea să definească o capacitate industrială destinată producției de armament. Uniunea Sovietică era un stat in care conta și cantitatea, modelul fiind copiat de toate țările organizate după model stalinist. Uzinele de muniții aveau nevoie de metale deosebit de greu de găsit pentru tehnică de luptă definită drept ieftină datorită seriilor mari de asamblare. Cartușele de calibrul 7,62 mm erau necesare celebrelor arme de asalt AK-47 și gurile de foc portabile erau hulpave. Masa unei singure lovituri era de numai 16,3 grame, dar tubul cartuș solicita un aliaj din cupru și zinc. Era prea costisitor și s-a trecut la producerea din oțel protejat împotriva coroziunii. Glonțul conținea un nucleu din plumb pentru îmbunătățirea calităților balistice, dar metalul toxic era necesar și-n alte domenii. A fost absolut normal să fie înlocuit cu oțel zis moale. A existat și varianta din oțel dur pentru creșterea performanțelor împotriva țintelor umane adăpostite după construcții obișnuite. Se poate spune că nu erau cu o masă mare pentru a afecta economia socialistă în plin avânt. Problema era că fiecare armă avea un încărcător cu 30 de cartușe. Zeci de milioane de AK-47 au fost asamblate și fiecare cerea muniții. Multe cartușe erau trimise peste frontieră drept ajutor nerambursabil.
Dacă gloanțele infanteriei par mărunțișuri în raport cu producția industriei metalurgice, artileria era mult mai lacomă. Strategii de la Moscova au considerat că proiectilele de calibrul 152,4 mm sunt ideale pentru distrugerea fortificațiilor de campanie și a blindatelor. Existau diferite tipuri de lovituri dar cea clasică, înalt explozivă, avea o masă de 59,28 kg, proiectilul fiind de 43,56 kg. Fabricile de muniții înghițeau munți de metale și explozivi, dar acestea nu aduceau ceva bun pentru mulțimi. Alte cantități de metal de cea mai bună calitate mergeau către gurile de foc necesare la trageri. Un singur tun de calibrul 152 mm avea o masă de 5,62 tone și implica folosirea unui mijloc special pentru tracțiune. Utilajele din fabricile de armament erau strict specializate și foarte scumpe. Consumul de energie electrică era deosebit de ridicat și era normal să fie ținută populația în întuneric. Dacă se produce ceva pentru distrugere în cantitate mare, nivelul de trai scade îngrozitor. Trebuie să existe o balanță foarte fin echilibrată între consumul militar și cel al civililor. Industria militară este o gaură neagră pentru economia unui stat slab dezvoltat. Drumurile nu erau modernizate și autoritățile erau interesate de arme pentru atac.
A fost absolut normal ca poporul român să ajungă muritor de foame să cerșească o bucățică de pâine pe la cozile rușinii. Propaganda de partid a lansat teoria că au fost sacrificii pentru plata datoriei externe. Adevărul a fost că toți oamenii din lagărul socialist au fost sacrificați pentru armele necesare revoluției mondiale. Această iluzie a stat la baza industriei staliniste până-n prezent.
Sursă imagine: Wikimedia Commons