Anul 1945 a adus ȋncheierea ostilitǎților ȋn Europa, dar tǎcerea armelor nu ȋnsemna cǎ pretențiile liderilor politici au fost satisfǎcute. Iosif Stalin dorea cucerirea ȋntregii planete și nu se putea sǎtura cu bucǎțele precum Romȃnia sau Bulgaria. Trebuia sǎ se treacǎ la o nouǎ politicǎ de ȋnarmare masivǎ, avioanele cu elice fiind de domeniul trecutului. Fabricile sovietice duduiau și au ieșit de pe benzile de fabricație modele uimitoare precum Yak-17, Yak-23 și, mai ales MiG-15. Liderul de la Kremlin promisese ȋn 1924 cǎ va duce comunismul la nivelul de unicǎ ideologie și trebuia sǎ se grǎbeascǎ, vȃrsta spunȃndu-și cuvȃntul. Chiar dacǎ noile mașini zburǎtoare implicau aliaje scumpe și ȋn cantitǎți din ce ȋn ce mai mari, seriile de fabricație erau uimitoare. Era un efort pe care Uniunea Sovieticǎ nu mai putea sǎ-l suporte singurǎ și s-a trecut la exploatarea sateliților supuși ȋn 1945. Romȃnia nu putea sǎ scape și liderii de la București au ȋndeplinit cu fidelitate exageratǎ ordinele stǎpȃnului, fǎrǎ sǎ se ținǎ cont de fericirea poporului. Primele au sosit avioanele Yak-17 (9 unitǎți), utile pentru antrenamentul pe aparate reactive. A urmat un val de Yak-23 (62 unitǎți). Erau prea puțin ȋn perspectiva confruntǎrii cu forțele americane. S-a trecut la MiG-15 și au fost achiziționate peste 400 de avioane, numǎrul exact nefiind cunoscut nici astǎzi. Erau aduse din URSS și din Cehoslovacia pe sume imense, ȋncǎ necunoscute. Moartea lui Stalin ȋn 1953 n-a oprit obsesia rǎzboinicǎ, autoritǎțile de la București cerȃnd și bombardiere. NU trebuie sǎ mire pe cineva faptul cǎ populația avea totul restricționat pȃnǎ la nivel de cartelǎ. Regimul de la București nu avea nimic ȋn comun cu poporul romȃn. Totul pentru front, totul pentru victorie!
Sursă imagine: Flickr
