Era o iarnă aspră și oamenii din Țara Românească stăteau pe la casele lor pentru a trăi cele două mari sărbători religioase, Crăciunul și Boboteaza. Ritmul vieții creștinilor era dat de instituția bisericească și chiar domnitorul avea o forță militară redusă într-o epocă de aparentă liniște. Nu prea erau campanii militare în timpul anotimpului rece și era costisitoare întreținerea unor efective numeroase.
Voievodul Radu de la Afumați a preluat tronul după moartea renumitului Teodosie, fiul lui Neagoe Basarab, și într-o perioadă în care beiul de Nicopole ar fi dorit să preia controlul asupra statului creștin de la nord de Dunăre. Sultanul Soliman Magnificul ducea o politică agresivă de expansiune teritorială în numele unei religii monoteiste și visa să controleze Europa creștină. Chiar dacă principala direcție de ofensivă era Sofia-Belgrad-Buda-Viena, au mai fost găsite ordii și pentru integrarea statului muntean în lumea otomană și astfel să dispară o autonomie locală deranjantă din punct de vedere religios. Voievodul Radu de la Afumați a reușit și cu sprijin din Transilvania să oprească forțele invadatoare pe linia Dunării și să păstreze prevederile vechilor înțelegeri, capitulații, cu Imperiul otoman.
Au fost necesare lupte crâncene cu forțele turcești și cu factorii de opoziție din plan intern. Piatra de mormânt amintește de 20 de bătălii sângeroase în câțiva ani, ceea ce demonstrează situația critică a țării și talentul militar al voievodului. Cel mai mult a impresionat voința de fier în atingerea scopului politic și s-a reușit menținerea statutului de autonomie în fața unui imperiu ce se afla la apogeul puterii militare. Mehmed, beiul de Nicopole, trecuse chiar la numirea de dregători turci în Țara Românească, un prim pas în politica de transformare a teritoriului valah în pașalîc. Loviturile militare date de luptătorii români au măcinat forțele turcești și sultanul a preferat să mențină autonomia tradițională până când urma să rezolve problemele de pe alte fronturi. Din fericire, oștile otomane au fost dur încercate de dușmani, boli și vreme.
Voievodul Radu de la Afumați a putut să demonstreze în câțiva ani că un conducător capabil, ajutat de locuitori și de aliați, poate să facă față unui inamic puternic și deosebit de agresiv. Lecția a fost repede uitată și zisele elite boierești au continuat luptele neîntrerupte pentru putere în micul stat dintre Dunăre și Carpați. Domnitorul Radu de la Afumați a fost ucis la Râmnicu Vâlcea în ziua de 2 ianuarie 1529 și astfel au reînceput confruntările pentru putere. Cel ce oprise invazia străinilor de neam și religie a fost asasinat fără milă de cei ce doreau puterea fără limite. Crima s-a produs în incinta unei biserici și boierii au vrut să se asigure că nu mai rămân urmași care să se răzbune peste ani după modelul oferit de Ștefan cel Mare împotriva lui Petru Aron.
Sultanii au profitat și au sporit obligațiile fiscale către Sublima Poartă și chiar au numit demnitari fanarioți pentru o intensificare a exploatării din ceea ce era definit drept chilerul, magazia cu de toate a Imperiului otoman.
Toată perioada medievală din istoria poporului român a demonstrat că a existat o pătură boierească lipsită de caracter și de gândire. Chiar dacă se declara cu frică de Dumnezeu și deosebit de creștină, avea drept principală ocupație acumularea primitivă de avere prin jefuirea maselor de supuși. Banii obținuți erau tocați in uneltiri în vederea ocupării de poziții cât mai înalte în societate și nu conta prețul. Aurul se scurgea astfel spre centrele de putere străine în vederea schimbării domnitorilor. Hiclenia era pedepsită cu moartea în epocă, dar creierul bolnav nu putea să gândească limpede nici măcar după lecțiile sângeroase date de Vlad Țepeș. Au intrat în legendă, dar boierii n-au învățat ceva util pentru progres și, mai ales, pentru traiul lor în huzur. Asasinii lui Radu de la Afumați din 2 ianuarie 1529 aveau case mari și moșii întinse, țăranii fiind exploatați fără milă în vederea satisfacerii poftelor. Voinicul Neagoe și postelnicul Drăgan aveau funcții înalte și se bucurau de încrederea voievodului. Aveau absolut tot ce-și doreau, dar poftele sângeroase pentru putere le-au luat mințile. Moise Vodă n-a mai avut încredere în astfel de oameni și la 13 februarie 1530 o mulțime de boieri a fost capturată la o nuntă și atunci au pierit și cei doi trădători din ianuarie 1529.
Problema principală a poporului român, de la vlădică la opincă, a fost că niciodată n-a știut să fie fericit. Elitele n-au putut să evolueze intelectual și cele mai multe persoane au fost aducătoare de nenorociri din cauza luptei pentru putere. Nici nu contează ce studii au avut.
Sursă imagine: YouTube