Secolul al XVI-lea a început tot cu prezența otomanilor la Dunăre și cu presiuni economice împotriva statului creștin. Domnitorul Radu cel Mare a reușit să ducă o politică de echilibru între puterile din regiune și a fost considerat un exemplu de conducător bun, dar situația s-a înrăutățit după decesul produs în anul 1508. Au început luptele pentru putere și aceasta a fost o caracteristică a întregului veac.
Neagoe Basarab a reușit să mențină o vreme pacea internă, dar luptele au reînceput după ce a ajuns la Mănăstirea Curtea de Argeș în 1521. Domnitor a devenit Radu de la Afumați tocmai când Imperiul otoman era în plină ofensivă împotriva lumii creștine. A fost un context internațional deosebit de dificil. Voievodul a avut de luptat împotriva poftelor beilor de la Dunăre și a reușit să elimine pericolul instaurării pașalîcului pe calea armelor și apoi prin înțelegere cu sultanul Soliman Magnificul. Au fost necesare 20 de bătălii pentru a face față pericolului extern și forțelor interne. Situația părea stabilizată în decembrie 1528 și luptătorul conducător se putea bucura de sărbătoarea sfântă a Crăciunului.
Boierii însă doreau o SCHIMBARE, vornicul Neagoe și postelnicul Drăgan urmând să se ocupe de punerea în practică a complotului. Vornicul cunoștea situația forțelor militare din țară și postelnicul afla cele mai mari taine ale voievodului. Iarna și de sărbători efectivele militare erau reduse și astfel puterea domnească era slăbită. Boierii implicați în complot și-au păstrat oamenii de încredere înarmați, poate au plătit grupuri de mercenari. Nici turcii dunăreni nu erau dornici să mențină un om capabil în Țara Românească. Rebelii au pornit atacul chiar în plină iarnă și voievodul Radu de la Afumați a fost surprins cu forțe insuficiente și a încercat să scape prin fugă, dar a fost ajuns din urmă în Râmnicu Vâlcea și ucis cu mare cruzime și plăcere. A fost răpus și fiul Vlăduț, cel ce acea vreo cinci anișori. Asasinatul s-a produs chiar în spațiul sfânt al unei biserici în ziua de 2 ianuarie 1529. Complotiștii s-au bucurat de putere pentru scurtă vreme și au fost uciși din porunca domnitorului Moise Vodă în 13 februarie 1530.
Boierii din perioada medievală aveau o instabilitate psihică deosebită și mereu erau nemulțumiți de cel care era conducător. Doreau să fie alături de un pretendent ce se declara sprijinit de forțele străine. Țara putea să fie sclava dușmanilor, dar stăpânii pământurilor doreau să se bucure de drepturile istorice și de plăcerile vieții. Chiar dacă erau creștini, făceau totul să fie în slujba musulmanilor. Soarta celorlalți le era complet străină în timp ce trăiau bine. Religia era doar o frază inventată pentru a se asigura o viață de huzur unei elite și o biserică ridicată spre sfârșitul vieții era menită să mai șteargă din păcatele făcute timp de decenii.
Povestea de groază din 2 ianuarie 1529 n-a fost o lecție pentru contemporani sau pentru generațiile următoare. Elitele românești s-au ocupat mereu cu comploturi pentru mai multă putere personală. Știau că se poate lăsa cu pierderea vieții, dar mințile înfierbântate și blocate intelectual atât puteau. A fost cândva lecția oferită de Vlad Țepeș, cel ce aplica rapid pedepse dureroase, dar pofta de putere trecea dincolo de rațiune. Nici nu conta dacă boierii aveau studii sau erau credincioși. Toți domnitorii se confruntau cu fenomenul de hiclenie și răzbunările erau cumplite. A intrat în legendă Alexandru Lăpușneanu, dar a fost prea puțin pentru a se schimba obiceiul.
S-a ajuns în situația ca familiile boierești să fie în mare parte înlocuite cu cele grecești sau balcanice și nici domnitorii să nu mai fie români. Efectele luptelor pentru putere au adus în timp la o dublă exploatare, fanariotă și otomană, românii fiind sclavii străinilor. Statul era practic împotriva maselor în favoarea unui grup relativ restrâns ce se ocupa veșnic cu căutarea unei demnități.
Obsesia pentru putere și instabilitatea în numele schimbării au dus la frământări politice care s-au soldat cu consecințe dintre cele mai cumplite pentru populația de la nord de Dunăre. Fiecare implicat în lupta pentru ascensiune socială, mereu nemulțumit de poziția ocupată în ierarhie, generează acțiuni și idei ce provoacă tulburarea colectivităților. Nu contează dacă este ceva pozitiv sau dacă se pricep să conducă aparatul de stat, importantă rămânând ocuparea posturilor superioare. Dacă pe vremuri puterea era accesibilă unor elite aristocratice și intelectuale, sistemul democratic și comunismul au permis ascensiunea maselor de nemulțumiți, cei ce se consideră cu puteri supranaturale și care pot să rezolve orice în România în numele poporului. Există un profund blocaj intelectual și nu contează nivelul studiilor. Lipsa de caracter duce la catastrofe pe durata unor decenii. Cele mai bune exemple sunt oferite de liderii comuniști care au vrut cu orice preț să dezvolte relații comerciale și politice cu Coreea de Nord și China în timp ce aceste state erau cele mai crude simboluri ale dictaturii comuniste. Nu i-a obligat cineva, dar parcă se simțeau bine supuși celor două centre de putere. Orientarea spre Asia și Africa a însemnat menținerea sărăciei și rămânere în urmă din punct de vedere tehnologic și științific. Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu au risipit resursele țării și au distrus destine pentru a trăi în huzur sub aripa sângeroșilor stăpâni. Au complotat în perioada interbelică pentru a aduce sclavia tuturor locuitorilor în numele libertății și atât au putut. Lupta pentru putere s-a lăsat cu vărsare de sânge în decembrie 1989, cei dornici de putere din sistem trăgând în oricine părea că deranjează mărețele planuri. Chiar dacă perioada comunistă pare că a fost dominată de un partid de tip monolit, intrigile au fost permanente și fiecare personaj de la nivel înalt încerca să fie pe gustul stăpânilor de la Kremlin în vederea avansării. A rezultat măcelul din decembrie 1989 până când părțile implicate s-au pus de acord cum să ocupe posturile.
Zisele elite politice sunt împrospătate periodic prin vot, dar este clar că nu s-a depășit nivelul intelectual al epocii medievale. Se vrea puterea și traiul bun cu orice preț. Obsesia ajungerii la putere este că un fel de virus ce n-are leac și generează o veșnică boală în comunitate. Se zice că trebuie să fie multă știință de carte în societatea contemporană, dar în politică totul tinde la zero și coboară chiar la nivel negativ. Numai o privire fugară aruncată peste discursurile din campania electorală arată imediat starea jalnică a celor ce se declară deținători ai căilor evoluției poporului.
Sursă imagine: YouTube