Conflictul desfășurat în fostul spațiu sovietic este deosebit de interesant sub toate aspectele și nu se știe niciodată care vor fi evoluțiile și consecințele. Orice încleștare militară este plină de surprize ce scapă celor mai rafinate calcule antebelice și se aplică mereu principiul unde dai și unde crapă.
Conflictul început în 24 februarie 2022 trebuia să fie de scurtă durată și să se încheie cu o paradă pe bulevardele Kievului. Se apropie împlinirea unui an de lupte crâncene și ambele tabere nu dau semne că vor să înceteze vărsarea de sânge. Războiul a dobândit proporții nebănuite și a ajuns deja pe locul al treilea în istoria Rusiei și a Uniunii Sovietice după cele două conflicte mondiale. Afganistanului a fost doar o petrecere veselă dusă în perioada 1979 – 1989.
Tancul părea mașina perfectă pentru operațiuni ofensive în adâncimea dispozitivului inamic, dar armata ucraineană a reușit să reziste prin folosirea unei combinații de arme. Rachetele antitanc păreau niște jucării în raport cu monștrii metalici de peste 40 de tone, dar proiectarea modernă permite străpungerea armurii prin detonarea a două încărcături explozive. În plus, loviturile venite de sus loveau partea cea mai vulnerabilă a oricărui blindat.
Comandamentul de la Kremlin si-a disprețuit adversarul și a permis difuzarea multor imagini cu concentrările de trupe de la frontieră, ceea ce a permis apărătorilor să anticipeze direcțiile de atac ale inamicilor și coloanele de tancuri au fost blocate.
Comandamentul rus a disprețuit infanteria pentru că era lentă și implica multe resurse. Și mobilizarea unor numeroase batalioane de militari ar fi limitat viteza operațiunii de tip război fulger. Tancurile lipsite de protecția militarilor au avut flancurile expuse și astfel au fost permise surprizele de la mică distanță chiar cu rachete neghidate.
Marea surpriză a venit însă de unde Kremlinul nu se aștepta: apărarea antiaeriană. Planurile pe hârtie erau frumos și simplu scrise. Coloanele de tancuri erau precedate de aviația care urma să bombardeze țintele cunoscute. Urmau apoi avioanele de transport desant pentru ocuparea aeroporturilor din zona Kievului și valuri de trupe ar fi urmat să se reverse spre capitală. Surpriza rușilor a fost totală. Nu se cunosc exact detaliile despre încleștările de la începutul ostilităților, dar se pare că au fost lovite avioane pline cu desantisti, elicoptere și avioane de bombardament. Trupele debarcate s-au trezit în fața apărătorilor care aveau superioritate numerică și armament greu. Au fost pierduți oameni de valoare și a fost tăiat cheful pentru repetarea unor astfel de învăluiri pe verticală. Mai grav. Piloții ruși au constatat că cerul poate să fie plin cu rachete ucigătoare de origine sovietică sau occidentală. Nici măcar cele mai moderne aparate de zbor n-au putut să treacă de combinația radare - lansatoare de rachete.
O altă surpriză a fost adusă de drone, cele pe care comandamentul rus le-a considerat un fel de jucării inofensive. Chiar dacă nu erau prea puternice, încărcăturile de luptă lansate au afectat rezervele de muniții și pe cele de carburant, ceea ce a limitat amploarea și viteza operațiunilor militare. Au fost interesante și efectele asupra trupelor de infanterie pentru că atacurile veneau din senin. În plus, necruțătorii roboți zburători erau interesați chiar de soldați izolați, cei ce se simțeau în siguranță pentru că inamicul nu prea strică muniție scumpă pe ținte lipsite de valoare.
O mare surpriză a venit în epoca războiului de manevră din partea artileriei. Chiar dacă tancul este în centrul atenției, tunul tractat și autotunul aflate la locul potrivit erau un pericol mortal pentru orice concentrare de trupe. Forțele ruse au împins coloane de blindate pe drumuri supravegheate cu drone și bombardamentele de precizie cu proiectile de calibrul 152 mm au făcut praf mașinile blindate imobilizate. Forțarea unui curs de apă s-a soldat în mai multe rânduri cu un măcel cumplit. Situația s-a agravat după sosirea artileriei occidentale de calibrul 155 mm și a rachetelor HIMARS, cele ce au început să spulbere orice concentrare cunoscută de trupe, blindate sau de muniții.
O altă surpriză a fost provocată strategilor ruși de comportarea armamentului de origine sovietică. Se știe că industria concepută de Stalin a produs numai obiecte ucigătoare și stocurile de rezervă puteau să fie folosite pentru a asigura superioritate numerică și economii la buget. Detonarea tancurilor de tip vechi și scufundarea crucișătorului Moscovei au arătat că tehnica veche poate să genereze catastrofe în rândurile celor trimiși să fie sacrificați. Nici dacă sunt modernizate cu noi sisteme defensive tancurile nu pot face față proiectilelor moderne decât cu mare noroc. Există și variante noi de tancuri, dar nici acestea n-au rezistat pentru că au moștenit defectele strămoșilor blindați.
Cea mai mare surpriză poate să fie la nivel strategic. Rusia a început un război pentru creșterea teritorială și sporirea potențialul militar, dar s-a ajuns la situația interesantă să piardă bărbați în putere. Au fost tocate forțele formate din profesioniști și acum s-a trecut la recruți. Aceștia n-au parte de o instrucție deosebită și pier în număr mare. Nu aceasta este problema esențială. Mulți din cei trimiși pe front au specializări interesante pentru societate și acum îngrașă solul fertil al Ucrainei. Moscova însă nu crede în lacrimi.
Războiul din Ucraina a căpătat proporții prin consumul de muniții și nici nu sunt bănuite cantitățile utilizate și cele distruse în bombardamente. S-a ajuns ca Rusia să importe drone din Iran și să caute proiectile de calibrul 152 mm în Coreea de Nord. Teoretic, există stocuri disponibile pentru diferite direcții de luptă și acestea nu pot fi scoase decât dacă sunt înlocuite cu altele noi. Ucraina consumă stocurile acumulate încă din perioada sovietică și pe cele fabricate recent. În plus, au fost golite depozitele fostelor state din lagărul socialist. Sunt tocate și munițiile trimise de statele occidentale, cele care n-au mai pus preț pe cantitate.
Ucraina a fost un aspirator de tehnică veche în combinație cu proiectile noi. Așa sunt tancurile antiaeriene de tip GEPARD, un temut vânător de drone. Chiar vechiturile au demonstrat că sunt superioare armamentului de origine sovietică.
Cine provoacă aceste consumuri pentru ambele tabere? Explicația este una care vine din prima conflagrație mondială: tranșee și alte fortificații de campanie. Militarii au constatat atunci că gloanțele lovesc orice persoană în mișcare și artileria este capabilă să satureze hectare întregi cu proiectile. Singura soluție a constat în îngroparea trupelor în șanțuri și este greu de asaltat un astfel de sistem defensiv. Orașul Bahmut rezistă de luni de zile și fiecare casă a devenit o fortăreață, un fel de Stalingrad la o scară mai mică. Deocamdată.
Războiul merge tot înainte.
Sursă imagine: Wikimedia Commons