Statul român a cunoscut o perioadă de înflorire în perioada definită acum drept interbelică și prosperitatea nu prea era văzută de către contemporani și de către istoricii care au scris în perioada comunistă. Datele din anuarele statistice ale epocii vin să contureze alte imagini despre cele două decenii de pace.
Populația țării a ajuns la 19.933.802 locuitori și creșterea a fost de 193.476 de noi cetățeni. Conform tradiției, lumea satului asigura sporul natural prin cei 186.576 de nou-născuți, orășenii fiind foarte zgârciți atunci când era vorba de întreținerea copiilor. Excedentul natural în 1939 a fost de numai 6.900 de suflete, ceea ce era nesemnificativ din punct de vedere demografic.
Populația României a putut să sporească în epoca interbelică datorită progreselor din medicină și a fost redusă mortalitatea din mediul urban, dar încă mai era mult de lucrat în lumea satului, prea bântuită de obiceiuri și tradiții nesănătoase. Încă era mare mortalitatea în primul an de viață și medicina trebuia să găsească soluții pentru înfrângerea bacteriilor și a virusurilor.
Regimul comunist a dat o lovitură de moarte locuitorilor români prin introducerea urbanizării forțate și astfel populația a mai crescut doar în urma unor măsuri represive. Orășenii nu doreau copii mulți sau chiar nu suportau chinul creșterii unei odrasle și a fost normal să apară după 1990 o prăbușire demografică.
Sursă imagine: Sursa Zilei
