Ziua de 1 decembrie 1918 a fost cea în care românii au decis să formeze un mare stat prin unirea provinciilor Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș cu Regatul României și astfel s-a format România Mare, statul național care cuprindea între frontiere cea mai mare parte a neamului vorbitor de limbă latină de la nord de Dunăre. A început o dezvoltare accelerată în jurul ideii de proprietate și fața țării s-a schimbat radical, dar contemporanilor tot li se părea că se sta pe loc. Mai mult. Nici locuitorii de astăzi nu văd că trăiesc lângă clădirile ridicate în perioada interbelică. Pare greu de crezut că s-a mai construit ceva în afara erei comunismului, cetățenii fiind obișnuiți cu blocurile gri ale regimului impus de tancurile ce înaintau sub steagul roșu al unei ideologii ce nu avea vreo legătură cu realitățile de pe meleagurile europene.
A fost o adevărată revoluție în domeniul construcțiilor de clădiri ale cultului ortodox în teritoriile în care românii au fost terorizați de către minoritarii favorizați de autoritățile de ocupație. Chiar dacă mijloacele motorizate erau puține sau de putere redusă, dimensiunile construcțiilor erau din ce în ce mai impresionante. Cea mai cunoscută catedrală a fost ridicată în Timișoara în stil neomoldovenesc și era suficient de spațioasă pentru primirea a 5.000 de enoriași. A fost construită cu înălțimea de 90,5 m și cu lungimea de 63 m în perioada 1936 – 1941. Cum orice templu se ridică din materiale durabile, biserica avea structură din beton armat, un material aflat încă la începuturile carierei și demonstra deja un potențial deosebit.
Transilvania avea drept simbol al unirii orașul Alba Iulia, dar religia ortodoxă fusese doar tolerată în așteptarea trecerii la alta credință. A fost ridicată Catedrala Încoronării din Alba Iulia în perioada 1921 – 1922. Mult mai impozantă era Catedrala Mitropolitană din Cluj, construită din beton armat și placată cu piatră deschisă la culoare din exploatarea de la Baciu în perioada 1923 – 1930. Orașul Hunedoara, o cetate interbelică a oțelului, avea o putere economică deosebită și creșterea numărului de locuitori a dus la apariția necesității extinderii spațiilor de rugăciune. A fost ridicată în perioada 1939 – 1944Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena, impresionantă prin dimensiuni și finisaje.
Orașul Iași a avut în toate epocile istorice clădiri ridicate după cele mai frumoase planuri arhitecturale și în 1925 era finisat Palatul Culturii, inițial fiind destinat aparatului de justiție. Construcția în stil neogotic are 298 de camere și suprafața este de 36.000 m². Era un impresionant centru administrativ, care să ofere prestigiu statului român.
Revoluția în arhitectură s-a produs în București, polul de dezvoltare economică și financiară. Orașul de pe malurile Dâmboviței a început să se schimbe radical prin folosirea betonului și simbolul modificării a fost Palatul Telefoanelor, cel ce se ridica spre cer în 1934. Palatul Regal a fost terminat în anul 1937 și a avut o arhitectură maiestuoasă și simplificată în spiritul epocii. A fost o adevărată epocă palațială. Carol al II-lea a vrut un nou sediu pentru Ministerul de Externe și a fost ridicat actualul Palat Victoria în perioada 1937 – 1944 în stil clasicism simplificat. Mai ascuns în vegetație era Palatul Snagov.
A existat și un interes deosebit pentru zidirea de imobile pentru locuit la noi standarde, mai ales că orașul București avea o populație în creștere cu peste 32.000 de persoane pe an după 1930. A apărut obsesia pentru blocuri ce se ridicau chiar în centrul urbei și această idee n-a fost specifică mișcării comuniste. Patronii din domeniul imobiliar se întreceau să construiască pe verticală și astfel să facă un mare profit prin limitarea cheltuielilor cu terenul. Blocul Carlton a fost ridicat în beton armat până la 47 m înălțime și a fost inaugurat în 1936. Era un gigant cu 96 de apartamente, cel mai modern din epocă. Era la concurență cu Blocul Algiu, Scala mai târziu, finisat în 1938. Cutremurul devastator din noiembrie 1940 a pus la pământ cel mai înalt turn și l-a șubrezit pe cel mai puțin cunoscut. Regimul comunist nu l-a reparat, dar l-a oferit oamenilor muncii și s-a produs dezastrul din 4 martie 1977. Proiectanții interbelici au fost încântați de calitățile betonului, dar nu știau ce consecințe pot avea undele seismice asupra structurilor înalte. Fuseseră cutremure puternice, dar construcțiile scunde generaseră un număr limitat de victime. Zona Vrancea le-a amintit în cel mai brutal mod că focarele seismice nu știu de glumă când sunt încărcate cu multă energie.
Competiție urbanistică prin clădiri cu mai multe etaje exista între toate municipiile interbelice, concurență deosebită fiind între Oradea și Timișoara. Aspectul interbelic a fost grav afectat prin ridicarea de blocuri comuniste chiar printre palate.
N-a fost uitat nici sistemul de învățământ și era construit în 1932 localul Școlii Normale de băiețiAlexandru Odobescucu banii părinților și ai comunității piteștene, confiscat de regimul comunist și ajuns parte a Universității Pitești. Școala domina zona Gării și era văzută de toți cei ce intrau în urbe. Actualul Colegiu NaționalCarolI a fost extins în perioada 1925 – 1927 cu un etaj, un nou corp de internat, un stadion, o bibliotecă și un bazin de înot. Instituția școlară din capitala Olteniei dispunea și de un cinematograf.
Nicolae Iorga, renumit savant de talie universală, a dorit să pună bazele unui centru de cercetare în domeniul Istoriei. A început ridicarea în anul 1937 a clădirii ce este cunoscută astăzi drept Institutul de IstorieNicolae Iorga. Marele istoric dorea să fie o cetate a cercetării evoluțiilor din sud-estul Europei și a cerut o clădire deosebită, proiectul fiind realizat de renumitul arhitect Petre Antonescu.
Orașul București începea să fie dominat de clădirile termocentralei Grozăvești, cea care ajunge la o putere de 77 MW. Nu era suficient și din 1930 intra în funcțiune Hidrocentrala Dobrești, cea care trimitea energie electrică printr-o linie de 110.000 V spre capitala însetată permanent de forța electronilor. Rețelele electrice se extindeau ca pânzele de păianjen în orașe și fabrici, dar procesul începea să fie răspândit și în comunele apropiate de orașe sau de centrale.
Ritmul afacerilor era accelerat de folosirea locomotivelorMalaxași trenuri din ce în ce mai lungi și mai grele șerpuiau pe liniile de fier ce străbăteau toate ținuturile și noi drumuri de fier erau proiectate și realizate. Se putea ajunge și la Tulcea, oraș ce rămăsese izolat pe malul Dunării. Viteza locomotivelor deja era prea mică și au început să fie ridicate aeroporturi în orașele îndepărtate de capitală. Aeroportul din Băneasa permitea și legături cu orașe europene.
România Mare evolua după model occidental și progresele industriale provocau invidia vecinilor, cei care în 1940 au sfârtecat fără milă statul românesc și totul s-a transformat într-un mare lagăr socialist în care viața omului valora cât o ceapă degerată.
Sursă imagine:Sursa Zilei