Istoricii români de la București au scris în perioada comunistă că Berlinul a dorit să impună condiții cât mai umilitoare părții române, oricum un neam inferior în concepția rasistă a timpului. Ideea a fost perpetuată prin diferitele cărți apărute după căderea regimului totalitar și s-a explicat că statul zis aliat n-a furnizat muniții și explozivi necesari în vreme de război impus de vecinul comunist.
Publicarea fragmentară de date statistice despre mărfurile livrate de Al Treilea Reich denotă un interes pentru aprovizionarea industriei românești cu ceea ce era necesar efortului militar. Au fost cumpărate în 1939 doar o sută de tone de muniții sau precursori și s-a ajuns în 1941 la livrări care au atins cota 11.600 t. Au mai fost aduse în următorii doi ani 11.500 t de substanțe necesare industriei militare. Fluxul de mărfuri speciale a scăzut pe măsură ce fabricile germane erau afectate de bombardamente și de presiunea comenzilor ce aveau drept destinație unitățile Wehrmachtului. Din datele identificate de către istoricul Andreas Hillgruber în anuarele statistice ale statului german se poate observa că livrările cele mai reduse au fost în 1942 pe fondul efortului de refacere după epuizantele lupte din iarna 1941/1942.
Germania se afla într-o încleștare pe viață și pe moarte cu dușmanul ideologic reprezentat de Uniunea Sovietică și a găsit totuși resurse pentru a ajuta aliatul din Carpați.
Sursă imagine: Romania Military