Primul Război Mondial a început în vara anului 1914 ca un trăsnet din cerul senin și a fost greu de anticipat cât de repede se va extinde focul din cauza politicienilor obsedați de mai multă putere, mereu însă spunând că servesc patria sau interesele naționale. Se credea că până la Crăciun se va termina cu măcelul de masă, dar iar s-a greșit și s-a ajuns la luptele de tranșee și la războiul industrial. Conta cine avea mai multe resurse și le folosea cu mai multă pricepere. Au fost mobilizate din ce în ce resurse umane mai în vârstă sau mai tinere și s-a ajuns la un război total în ceea ce privește producția industrială și absorbirea resurselor.
Pe Frontul de Vest erau 167 de divizii aliate împotriva a numai 122 de mari unități germane și aici avea Reichul forțele principale. Luptele de la Verdun și de pe Somme reprezentau o hemoragie zilnică de bărbați în putere și noi efective erau căutate pentru a fi trimise în prima linie. Chiar și cei cu ușoare tare psihice vor ajunge să fie acceptați în tranșee.
Totalul pe fronturile europene se ridica la 375 de divizii contra a 267,5 mari unități ale Puterilor Centrale. Se observă că situația forțelor asediate era una deosebit de critică, trupele austro-ungare suferind pierderi grele în fața armatelor țariste în timpul Ofensivei Brusilov din vara anului 1916. Nici Bulgaria și Imperiul otoman nu stăteau prea bine cu resursele umane pentru o campanie îndelungată și de uzură. Erau obligate să apeleze la puternicul aliat industrializat pentru arme și muniții de toate tipurile. Imperiul otoman era obligat să lupte pe cele mai lungi fronturi ale conflictului mondial în fața unor inamici ce aduceau forțe copleșitoare din colonii. Situația nu era mai bună nici în domeniul tehnic, Aliații dispunând de mai multă artilerie. Situația se înrăutățea la capitolul mitraliere și apărea pușca-mitralieră, deosebit de utilă în timpul ofensivelor. Gazele toxice nu mai erau apanajul germanilor și chimiștii francezi au găsit tot felul de soluții pentru producerea otrăvurilor. Industria liată producea mai multe și mai bune avioane de luptă. Flota de suprafață a Antantei era copleșitoare în raport cu inamicul ce avea economia blocată. Chiar și submarine erau din belșug, dar nu aveau ținte pentru torpilare.
Aliații au făcut o descoperire deosebită pentru a trece de sârma ghimpată: tancul. Trimis la luptă în timpul Bătăliei de pe Somme, noul mijloc de luptă n-a fost sprijinit eficient de celelalte arme și a fost neutralizat de artilerie. A fost o mare dezamăgire și nu s-a mai insistat în 1916 cu utilizarea blindatelor.
Puterile Centrale erau inferioare numeric și tehnic pe toate fronturile și totuși generalii Antantei nu dădeau dovezi că sunt capabili să acționeze coordonat și să profite de slăbiciunile inamicului. Atacau frontal pe rând și întăririle aveau timp să sosească în lungi garnituri feroviare. A apărut astfel un mit al invincibilității armatei germane și acesta a intra adânc în creierul unor militari ai Kaizerului și s-a mai cultivat apoi ideea unui nou război mondial în timpul căruia evreii și politicienii să nu mai înfigă pumnalul în spatele bravei oștiri germane.
Este evident că nu armata română a fost vinovată de prelungirea conflictului mondial, ci conducătorii marilor puteri aliate ce parcă acționau pentru sabotarea propriilor trupe. În plus, au reușit să producă și o subminare a colaborării cu noul aliat ce devenise principala țintă a conducerii de la Berlin. Unii istorici de astăzi, stând frumos în birouri pline cu cărți și în fața unui ecran frumos colorat, pot scrie că n-au făcut față diviziile românești celor trimise de patru imperii.
Sursă imagine: Ziar Piatra-Neamț