A fost o epocă de fericire și prosperitate după 1890 și se părea că Europa o să fie un fel de paradis terestru. Marile puteri au tot comandat armament pentru dotarea forțelor militare cu ultimele realizări ale industriei constructoare de mașini și diplomații au făcut o muncă sistematică de formare și întărire a alianțelor politice și militare. Tripla Alianță și Tripla Înțelegere au dus o permanentă confruntare pentru hegemonie regională și mondială, politicienii fiind încântați să aibă mai multă autoritate și avere din frumoasele comisioane primite din partea industriașilor. Acumularea de tensiuni inventate de politicieni a generat o atmosferă inflamabilă și două focuri de pistol au fost suficiente pentru detonarea Epocii Frumoase.
Luptele au fost declanșate în vara anului 1914 și se părea atunci pe înregistrarea unei victorii rapide până la Crăciun, dar resursele industriale și umane au asigurat acoperirea pierderilor și trupele au fost blocate în tranșee din cauza mitralierelor. Situația pe Frontul de Vest părea să fie fără ieșire din moment ce diviziile germane erau epuizate la Verdun și cele ale Antantei pe Somme. Trebuia să fie atras un nou aliat care să lungească frontul și astfel să risipească forțele inamice. Diplomația Europeană s-a pus în mișcare pentru a convinge România să treacă de partea uneia dintre tabere și promisiunile au curs în stilul specific celor cu limba mieroasă. Conducerea de la București a decis că oferta Antantei se potrivește cu aspirațiile naționale și batalioanele au pornit la asalt împotriva pozițiilor austro-ungare de pe linia Carpaților. A fost o cumplită lovitură dată Puterilor Centrale, cele ce erau obligate să găsească oameni și armament greu pentru acoperirea a 1.200 km de front.
Au fost căutate efective prin centrele de instrucție și divizii nou alcătuite au fost dirijate spre România. Berlinul și Viena au fost astfel lipsite de posibilitatea completării marilor unități aflate pe front. Chiar dacă lovitură românească a fost dirijată împotriva Budapestei, cel mai dureros a fost resimțită în Bulgaria, Sofia având în pregătire o întreagă oștire la Dunăre și lângă Cadrilater. Aceste efective ale Armatei a III-a ar fi fost deosebit de utile împotriva forțelor aliate aflate la Salonic, dar situația internațională a dus la o schimbare a strategiei și diviziile au fost orientate spre nord. Antanta a avut astfel timp din belșug să consolideze capul de pod din Grecia și apoi să-l prelungească până la Marea Adriatică. A fost o risipite cumplită a forțelor și așa insuficiente ale Bulgariei și nici celelalte trei puteri n-au avut prea multe resurse pentru acoperire. Nici măcar recruții și trupele de etape și de garnizoană nu erau suficiente, mai ales că instrucția și dotarea nu erau satisfăcătoare pentru condiții de front. Divizia 187 infanterie, proaspăt formată, a fost scoasă din rezervă și a fost deplasată în Transilvania.
Situația militară a fost catastrofală și a dus la necesitatea utilizării a întregii forțe umane pentru a închide spărtura de 1.200 km. A fost necesară deplasarea unor divizii cu experiență de luptă și acestea au fost scoase din diferite sectoare de front. S-a practicat o analiză rapidă și s-a ajuns la concluzia că poate fi recuperat chiar Corpul alpin bavarez din abatorul de la Verdun și trimis în Munții Carpați, o zonă mai potrivită pentru vânătorii de munte decât terenul înțesat de fortificații permanente, de campanie și multe guri de foc de toate calibrele. Era cea mai bună unitate de infanterie specializată, formată din bărbați din zonele înalte. România trebuia să primească șocul unității cu destinație specială și astfel misiunile diviziilor franceze au fost ușurate.
Deplasarea efectivelor spre noul front a dus la imposibilitatea realizării masei pe un punct în vederea realizării breșei decisive. Decizia conducerii de la București de intrare în război în noaptea de 27 spre 28 august 1916 a dus la o dezechilibrare a raportului de forțe și Antanta a scăpat de problemele generate de ofensiva germană la Verdun și s-a putut trece la contraofensivă chiar în sectorul râvnit de Reich. Aproape tot terenul pierdut începând din februarie 1916 a putut să fie recuperat de către diviziile franceze.
Intrarea Armatei române în luptă a provocat un adevărat torent cu un bazin de colectare în cadrul celor patru imperii centrale și s-a ales praful de toate planurile ofensive și a trebuit să se producă o restructurare a dispozitivelor de luptă. Cetatea asediată a fost obligată să ridice un nou zid pentru a putea să reziste valurilor de asalt ale Antantei.
Au fost istorici străini din fostele state ale Antantei și români care au putut să scrie că intrarea României în conflict a fost lipsită de importanță și este ciudat că tocmai aliații și urmașii lor au putut să scrie ceva împotriva românilor. Este deosebit de greu să se accepte că balanța la nivel strategic a fost înclinată decisiv spre Antanta și Germania s-a zbătut să supraviețuiască ca mare putere. Berlinul n-a mai putut să salveze Austro - Ungaria și harta Europei a fost modificată în mod radical prin dispariția unui imperiu obișnuit să exploateze popoare.
Acțiunile regimentelor românești n-au fost valorificate din plin de generalii aliați, cei care n-au putut să realizeze o coordonare a acțiunilor astfel încât diviziile germane să nu mai ajungă în zonele asaltate. Ofensiva din august 1916 a fost cea mai mare oportunitate pentru Antanta să încheie războiul rapid, dar nu s-au găsit strategi capabili de unitate.
Sursă imagine: Ziar Piatra-Neamț