Ziua de 28 august 1916 găsea România în tabăra Antantei și Austro-Ungaria se trezea atacată pe un front de 600 km. Istorici din țările fostei alianțe militare spun că armata română n-a făcut prea multe pentru victoria cauzei. Grav este că au apărut și savanți români dornici să rescrie trecutul și să aducă interpretări presupus noi. Astfel, Lucian Boia a putut să scrie că doar câteva divizii au fost luate de pe Frontul de Vest și trimise spre Carpați în ajutorul muribundului stat aliat. N-a fost ceva semnificativ în mersul evenimentelor. Oare să fie adevărat?
Trupele germane tot încercau să ocupe Verdunul și nu reușeau deoarece acesta nu era o cetate, ci se prezenta sub forma unei regiuni fortificate cu multe forturi din beton armat de cea mai bună calitate și rezistență. Au fost trimise la asalt trupe de elită precum Corpul alpin bavarez, dar pierderile de ambele părți se înmulțeau și câștigurile teritoriale nu erau semnificative. Intrarea în război a României a însemnat o ocazie pentru folosirea luptătorilor antrenați în munți în terenul ce le era cunoscut și Corpul alpin bavarez a fost scos treptat din front. Strategia în Primul Război Mondial consta din dispunerea în prima linie a diviziilor de acoperire ce aveau în spate o parte din efectiv în rezervă. Erau lăsate și mari unități pentru formarea unei mase de intervenție în caz de ofensivă inamică. Mai multe divizii puteau să fie grupate pe direcțiile de atac sau supuse unei presiuni deosebite. Germania trebuia să asigure densități sporite la Verdun și pe Somme.
Intrarea României în conflict a impus Berlinului să găsească noi trupe pentru ajutorarea Vienei și a fost scos din prima linie Corpul alpin bavarez, cel ce echivala cu o divizie de infanterie. A apărut un gol acoperit de celelalte trupe din sector, dar liniile de apărare s-au subțiat. A apărut pe 28 august 1916 o derută a Comandamentului german și până pe 31 august doar artileria s-a manifestat în stilul său distrugător. Hotărârea trimiterii de trupe spre Transilvania a dus la ordinul din 2 septembrie 1916 de oprire a atacului de la Verdun și organizarea unei poziții fortificate. Generalul Ion Jitianul nota în lucrarea Verdunul în văpae că pe 10 septembrie s-a dat ordin să înceteze treptat toate acțiunile militare. Armata germană era sleită de forțe din cauza luptelor începute în februarie 1916 și apoi a fost lipsită de forțe valoroase.
Șocul românesc a dereglat întregul dispozitiv de luptă al Puterilor Centrale și acestea, inferioare numeric, au trebuit să detașeze spre noul vrăjmaș divizii întregi ce ar fi fost utile în alte sectoare de front. Toate acoperirile în oameni erau insuficiente, dar aliații nu s-au coordonat de parcă numai România trebuia să lupte în condiții grele și sângeroase. Generalii Antantei sunt vinovați de prelungirea ostilităților.
Italia avea o superioritate absolută împotriva Austro-Ungariei, dar nu s-a organizat o ofensivă pentru străpungerea liniilor slab apărate. Armata Romei nu s-a remarcat printr-o combativitate remarcabilă și mulți soldați au fost pierduți din cauza lipsei de idei tactice și strategice.
Armata română a făcut chiar prea mult în raport cu lungimea frontului și cu resursele aflate la dispoziție. Generalii aliați parcă doreau victoria inamicului și-și propuneau sabotarea propriilor armate. Este păcat că se încearcă a se da vina pe cel ce pare mai slab și care ia de bună orice teorie vestică sau rusească.
Sursă imagine: Store norske leksikon