Anul 1944 a rămas în istorie prin intrarea în totalitare a României în lagărul comunist și a început o lungă luptă de modelare a populației după indicațiile venite de la Moscova și aplicate cu fanatism de către cei ce doreau puterea la București. S-a trecut la dezvoltarea unei industrii grele care să fie exact după modelul lui Iosif Vissarionovici Stalin și dezvoltarea metalurgiei la Galați demonstrează ce poate să facă ideologia când este aplicată de birocrații obsedați de putere.
Statul comunist a devenit singurul deținător al magazinelor și controla întregul comerț exterior, ceea ce semnifica o putere absolută asupra locuitorilor prin controlarea cantităților de mărfuri. Distribuirea alimentelor era o metodă simplă de stăpânire a celor ce erau dependenți de mărfurile de pe rafturile alimentarelor. Regimul făcea totul în vederea obținerii de profit din vânzări și fondurile să fie dirijate către fabricile mai puțin rentabile, dar care erau mândria partidului unic. Tăierea importurilor de produse alimentare, cele ce erau un lux valutar, a fost o preocupare constantă a autorităților comuniste.
Măslinele sunt fructe interesante pentru o hrănire sănătoasă a corpului și în anul 1980 au fost aduse 14.700 t, absolut insuficiente pentru o populație ce trecea de 23 de milioane de suflete. Anul următor s-a mai făcut ceva economie și au fost cumpărate numai 13.700 t. Ar fi fost utile pentru limitarea efectelor bolilor de inimă, cetățenii patriei socialiste începând să piară după 44 de ani din cauza alimentației nesănătoase. Românii se învățaseră cu traiul prea bun și regimul a început să revină la vechile obiceiuri de înfometare a locuitorilor de toate vârstele și etniile.
Conducerea de partid avea planuri de război mondial și nu s-a ocupat suficient de problemele sistemului sanitar. Mortalitatea a înflorit datorită ajutorului politic și situația era cunoscută la cel mai înalt nivel. Nomenclatura de partid avea parte de tratament adecvat, inclusiv în străinătate, și nu era interesată de restul populației. Fiecare om muncea până când cădea, cei de peste 60 de ani fiind considerați lipsiți de importanță și consumatori inutili de resurse. Oficial, se vindeau lozinci despre cât de fericită este populația patriei socialiste și astăzi sunt mulți naivi care cred că înainte era mai bine și că birocrația de partid se ocupa de soarta oamenilor.
Sursă imagine: Fototeca online a comunismului românesc, 221/1977