Mulți locuitori din România contemporană privesc cu plăcere și nostalgie la trecutul comunist și zic că pe vremuri era mai bine, erau locuri de muncă și conducătorii erau patrioți. Teza a fost rostogolită până când a fost crezută și de cei care n-au trăit în epoca roșie. Demonstrează astfel că documentarea și gândirea critică sunt flori rare în societate și se poate crede în orice, indiferent cât de absurd este teza.
Adevărul este întotdeauna diferit de ceea ce cred masele și poporul român nu poate să facă excepție de la regulile psihologice ale mulțimilor, cele care au fost scrise de către Gustave Le Bon și sunt universal valabile. Oamenii se plictisesc repede și vor mereu idei simple și nu contează dacă sunt eronate.
Regimul comunist a fost instalat cu ajutorul tancurilor sovietice și a rămas o forță de ocupație până la prăbușirea în sânge din decembrie 1989. Avea o singură misiune: realizarea revoluției mondiale sau cucerirea întregii planete în numele comunismului și acest obiectiv se poate vedea din natura armamentului importat din Uniunea Sovietică. A fost adus după 1949 mortierul sovietic de calibrul 240 mm în câteva zeci de exemplare, ceea ce nu pare mult. Gura de foc era însă de mare putere și lansa bombe de câte 130,7 kg și acestea erau importate tot de peste Prut. Era piesa de artilerie de cel mai mare calibru pe care a folosit-o trupele comuniste locale și era necesară pentru realizarea de breșe pentru a deschide astfel drumul coloanelor de tancuri. Era mai puțin utilă în apărare.
Gura de foc a fost definită drept o armă a săracului deoarece avea țeava lisă și era ușor de asamblat din oțel mai ieftin. Variantele mai mici se puteau realiza chiar din oțel-carbon deosebit de simplu. Problema era că Stalin nu furniza statelor zise aliate armele la prețuri mici și aruncătorul de mine avea nevoie de mașini speciale pentru deplasarea în teren. Erau necesari 11 oameni care să fie pregătiți permanent în vederea utilizării eficiente a piesei de artilerie. O altă mașină trebuia să transporte muniția special, amestecarea oamenilor cu bombele fiind interzisă.
Militarii români ar fi trebuit să atace spre Istanbul, Grecia sau Austria pentru a realiza cucerirea Europei în numele Moscovei. N-ar fi contat numărul de victime. În plus, populația nu avea acces la mâncare și la bunuri de larg consum pentru a se aduce mortiere grele. Aceasta a fost politica liderilor comuniști până la prăbușirea din 1989.
Aruncătorul de calibrul 240 mm a fost păstrat în dotarea trupelor comuniste până la prăbușirea regimului în decembrie 1989, ceea ce înseamnă că planurile de acțiune împotriva lumii capitaliste erau valabile. A fost casat prin 1995 pe fondul îmbunătățirii relațiilor internaționale în urma destrămării Uniunii Sovietice. Regimul comunist de la București a făcut totul pentru victoria ideologiei totalitare și n-a contat soarta celor care au avut neșansa să se afle sau să vină pe lume în lagărul socialist.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
