Președintele Rusiei joacă după regulile închistate ale Kremlinului și a depus coroane de flori în amintirea soldaților care si-au dat viața în Al Doilea Război Mondial la ordinele lui Stalin. Aceștia sunt prezentați ca fiind eroi care s-au jertfit pentru salvarea Uniunii Sovietice și a popoarelor supuse Moscovei. Centrul de putere de la Kremlin promovează această imagine ideală de părinte ocrotitor al neamurilor cuprinse între granițele Federației și care se bucurau astfel de fericire ideologică absolută.
Realitatea a fost total diferită de ceea ce inventează politrucii din diferite motive și, mai ales, pentru al lor bine. Uniunea Sovietică a fost un stat absolut negativ în istorie și Iosif Stalin a spus în ianuarie 1924 că a fost conceput în vederea cuceririi întregii planete în numele comunismului. Nu avea vreo legătură cu fericirea maselor populare și poliția politică avea grijă să se ocupe de cei definiți drept dușmanii poporului. Nu s-a făcut ceva bun pentru popor, ci s-au construit fabrici cu destinație specială, muncitorii producând armament în timp ce consumau resursele alimentare strânse de la țărani cu armele.
Armata Roșie a fost o forță de invazie care a ocupat în septembrie 1939 mai mult de jumătate din Polonia și a dat o lovitură mortală statului care se opunea ofensivei naziste din primul minut al începerii conflictului ce urma să evolueze. Soldații Armatei Roșii au fost urmați de forțele NKVD-ului, poliția politică stalinistă fiind mai temute în epocă decât trupele S S. Au fost apoi ocupate aproape fără rezistență Estonia, Letonia și Lituania, țări în care militarii sovietici au fost deosebit de brutali și primitivi. Comportamentul a fost identic în Basarabia, Bucovina de Nord și Herța, regiuni cotropite de la România în urma amenințărilor cu războiul, practică pe care Moscova o considera specifică fasciștilor. S-a dus o politică de exterminare a tuturor celor ce nu erau pe placul nucleului de la Kremlin și se poate discuta chiar de un genocid produs de forțele comuniste. Moscova a avut mare noroc cu Holocaustul pentru că astfel nu se mai văd crimele înfiorătoare de tip Katyn sau Fântâna Albă. Toate popoarele vecine colosului sovietic au fost nenorocite din cauza deciziilor luate de cei ce trebuiau să facă anumite fapte în vederea menținerii în funcțiile ce asigurau un trai bun. Erau doar oameni cu o gândire artificială de nuanță totalitară.
Locuitorii din Uniunea Sovietică au dus o viață de sclavi ideologici în marele lagăr de concentrare și unii erau puși la muncă în timp ce ceilalți erau trimiși pe front în orice condiții. Așa a rezultat masacrul din Finlanda, chiar Stalin fiind obligat să accepte un tratat de pace în vederea refacerii unităților distruse sau decimate de apărătorii ce rezistau pentru familiile lor și, mai ales, pentru libertate.
Trupele sovietice se aflau la 22 iunie 1941 acolo unde n-ar fi trebuit să fie, adică erau amplasate cât mai aproape de graniță și astfel au fost surprinse de asaltul german fără să poată închega un dispozitiv defensiv. Au fost pierdute armate întregi în cele mai mari dezastre ale secolului al XX-lea până când militarii germani au fost împinși în Berlin și regimul nazist a căzut. Aceasta ar fi fost Victoria sărbătorită an de an. În realitate, a fost dusă o cruntă politică de exterminare a celor care au fost bănuiți de colaborare cu germanii și nici popoarele presupus eliberate n-au avut o soartă mai bună, lagărele înflorind peste tot precum florile râului. Chiar renumitul Auschwitz a avut o sinistră istorie comunistă, prea puțin cunoscută și promovată.
staliniști și prețul în vieți omenești nu conta în raport cu victoria cauzei. Militarii erau trimiși direct în gura armelor germane și au fost mitraliori pe care i-au lăsat nervii când au văzut ce-au putut să facă gloanțele cu mulțimile de tineri protejați doar de uniforme. Divizii și armate întregi au fost completate cu deținuții din lagărele de concentrare, cei ce aveau promisiunea că vor fi liberi la sfârșitul ostilităților. Ofițerii cekiști îi tratau ca pe un material uman ușor de înlocuit și nu contau pierderile. Trupele trimise la atac aveau în spate detașamente de baraj ce opreau fugarii cu focuri precise de mitralieră. Oare câți bărbați au pierit de mâna celor din poliția politică? Se dă vina pe naziști și astfel se spală crima în masă, un genocid împotriva europenilor ce avea originea într-o ideologie internaționalistă mult mai criminală decât nazismul.
Toate victimele din Europa au fost generate de deciziile conducerii de la Moscova și trebuie să se termine cu poveștile despre puterea Wehrmachtului, cel ce a fost ridicat la rangul de sperietoare astfel încât orice decizie să fie justificată prin teama de Berlin. Adevărul era că Germania dispunea de puține efective blindate și modeste din punct de vedere calitativ. Mai grav era că nu existau suficiente rezerve de muniții și combustibil pentru o confruntare pe scară largă. S-a semnat Pactul Molotov-Ribbentrop la 23 august 1939 și Uniunea Sovietică s-a ars cumplit de rău în urma colaborării cu Adolf Hitler. S-a băut bine la Kremlin cu ocazia semnării documentului din care a rezultat conflictul mondial. S-a închinat chiar în cinstea lui Hitler.
Moscova s-a jucat cu focul și a reușit să incendieze planeta în 1939. Grav este că a procedat la fel și după 1945 și a aprins pârjolul în Coreea, Vietnam și Afganistan. Din fericire pentru omenire, incendiile nu s-au propagat. Se pun coroane de flori la mormintele celor care au fost victimele regimului comunist de către cei ce susțin aceleași idei și n-au nici pic de legătură cu oamenii pe care-i conduc. În plus, se amestecă victimele cu călăii din poliția politică în această încercare de cultivare a patriotismului rus și de imagine frumoasă a Moscovei. Actualul președinte al Federației Ruse este un fost cekist și nu poate să acționeze decât împotriva lumii cu mulțimile de sclavi ideologici ce pier din nou pe capete.
Sursă imagine: Wikimedia Commons