Rusia a fost acel imperiu de sub steagul ortodoxiei care s-a extins în toate direcțiile în vederea acaparării de teritorii și de noi sclavi pentru îndeplinirea fanteziilor celor de la putere. Istoricii n-au fost mulțumiți de nivelul la care au ajuns industria și economia colosului întins pe două continente. Chiar dacă resursele naturale erau inepuizabile, producția nu era suficientă și nici nivelul de dotare al fabricilor nu era satisfăcător, la nivelul existent în celelalte state aflate în lupta pentru hegemonie mondială.
Realitatea era că exista o industrie deosebit de dezvoltată, dar aceasta avea o destinație specială. Erau smulse din adâncuri minereuri de fier și cărbune și acestea ajungeau fier aliat până la cea mai bună calitate a timpului. Minerii din Donbass munceau din greu pentru a extrage combustibilul solid cu mare putere calorică din minele adânci și periculoase. Totuși, populația vastului imperiu avea puține unelte și utilaje din fier, ceea ce limita cantitatea de produse realizate în fabrici, ateliere și pe ogoare. Cum se explică situația nefericită a maselor de locuitori? Cercul de putere din jurul țarului dorea din ce în ce în mai multe teritorii și influență la nivel mondial, ceea ce implica o dezvoltare rapidă a dotării organismului militar. Înfrângerea în fața Japoniei a dus la o poftă de revanșă pe care numai un război de amploare putea s-o satisfacă. Uzinele mecanice au primit ordin să realizeze nave de luptă de calitate superioară celor folosite în Extremul Orient și astfel au apărut variante ale renumitului HMSDreadnought, cuirasat care a revoluționat construcțiile navale la nivel mondial. Proiectanții ruși au studiat diferite scheme de construcție și șantierele navale au trecut la asamblarea din oțel a coloșilor metalici.
S-a început producerea în forță a unei flote de suprafață prin lansarea în execuție a patru cuirasate din ClasaGangut, cele ce ascundeau un secret revoluționar: dispuneau de 12 tunuri de calibrul 305 mm ce puteau să tragă toate într-un bord. Au fost primite în rândurile flotei până la sfârșitul anului 1914 și erau net superioare multor clase germane de nave blindate. Cum nu se accepta șomajul capacităților industriale, au mai fost puse alte trei cuirasate din ClasaÎmpărăteasa Maria, variantă îmbunătățită și tot cu o artilerie de calibrul 305 mm. Au fost gata până-n 1917 și erau capabile să pună pe fugă un crucișător de bătălie precumGoeben.
Mereu este loc de mai bine și a fost pusă chila cuirasatulÎmpăratul Nicolae I, o mașină ce avea lungimea de 182 m și blindajul urma să ajungă la 400 mm la nivelul turelelor ce erau pregătite să primească tot câte 12 piese de calibrul 305 mm.
Industria Rusiei mai pregătea o surpriză Germaniei în timp ce erau duse grele lupte de tranșee. Șantierele navale au primit comenzi pentru crucișătoare de bătălie, un adevărat salt tehnologic în proiectarea și realizarea de vapoare militare. Cele patru vapoare din ClasaBorodinoerau lungi de aproape de 224 m și urmau să aibă la bord 12 tunuri de calibrul 356 mm ce veneau din Anglia și apoi se stabilea să fie asamblate în arsenalele rusești. Au fost puse în lucru în anul 1912 și carenele au ajuns în 1917 și la 65% din forma finală.
Puține state în lume puteau realiza astfel de cetăți plutitoare, Marea Britanie, Franța, SUA, Germania, Italia, Austro-Ungaria și Japonia fiind puterile metalurgice ce aveau uzine capabile să prelucreze lingourile de oțel de dimensiuni impresionante. Rusia a avut o industrie metalurgică deosebită, dar a fost dirijată în mod exagerat spre domeniul militar, vapoarele de luptă fiind cele mai complicate și mai scumpe arme din arsenalul pregătit de țar. Nevoile oamenilor și ale mediului de afaceri nu contau în fața fanteziilor celor de la putere și care ziceau că fac totul în numele religiei.
Sursă imagine:Wikimedia Commons