Istoricii au descris în mod detaliat vastul imperiu de pe două continente ca pe o țară slab dezvoltată din punct de vedere industrial și un simbol al acestei rămâneri în urmă era și existența unor cantități reduse de fier pe cap de locuitor. Scriitorii din perioada sovietică au repetat ideea ce era pe gustul Kremlinului. Era o obsesie să fie prezentată cantitatea de fier ce revenea fiecărui locuitor, dar media înseamnă că mulți erau cei ce nu apucau nici măcar un cui.
Conducerea imperială a făcut cam multe în domeniul industriei, dar mărfurile realizate aveau o destinație specială și nici măcar astăzi n-ar fi simplu de asamblat astfel de piese din oțel de înaltă calitate. Erau la modă în domeniul maritim cuirasatele și țarul a vrut cu orice preț astfel de vapoare ce aveau armuri groase și tunuri de calibru mare.
Primele tunuri de calibrul 305 mm au fost numite Model 1877 și ajungeau la o masă de 51,3 tone. Aliajul din care erau realizate făcea cu greu față pulberilor de propulsie și a fost necesară realizarea unor țevi groase și scurte. Modelarea unui astfel de gigant se făcea cu dificultate și erau concepute nave care să suporte presiunile generate de salvele artileriei principale.
Dezvoltarea cuirasatelor a fost o dovadă cu Rusia imperială avea specialiști care să dea oțelului orice formă dorită de centrul de putere. Erau necesare importante cantități de cărbune, minereu de fier și de instalații industriale speciale pentru a da formă potrivită tunului.
Conducătorii nu erau interesați să ofere populației măcar unelte rudimentare din fier pentru dezvoltarea agriculturii, treburile mărunte fiind absolut plictisitoare pentru cei ce se cred peste nivelul atins de omenire. Mult mai plăcute sunt jocurile strategice în birouri luxoase și nu contează cum trăiesc cei mulți și mărunți. Se subînțelege că se discută la un nivel general și cadrele inferioare trebuie să se descurce cum și cu ce pot după o decizie a celor ce cred în tot felul de iluzii.
Rusia dorea să devină o mare putere navală și nu se uitase lecția din 1856, cea a umilinței de la Congresul de la Paris. S-a dat ordin să fie dezvoltate șantierele navale și bazele militare de la Marea Baltică și din Marea Neagră, ceea ce însemna dorința pură de expansiune spre vest. Nu construiești cuirasate dacă nu dorești să le utilizezi în cadrul unei ofensive de amploare.
Cuirasatele se demodau rapid în urma apariției unor invenții noi în domeniul metalurgiei și conducerea de la Sankt Petersburg a cerut realizarea unor guri de foc ce păstrau calibrul, dar masa ajungea la 57 t. Chiar dacă au fost proiectate cu ajutorul firmei Krupp, nu erau de calitatea dorită de marinari și cadența era deosebit de redusă: doar șase lovituri pe oră. Fierul nu este un metal care să se obțină ușor, dar confecționarea unor piese de complexitatea tunurilor navale însemna că statul punea un preț deosebit pe industria de armament. Proiectanții au lungit țeava tunului în vederea creșterii preciziei la distanțe mari, dar ideea, bună în teorie, nu corespundea cu calitatea aliajelor utilizate. S-a lucrat la întărirea țevii, dar piesa de artilerie a rămas mediocră și chiar periculoasă pentru echipaje.
Industrie exista, dar cel mai bun metal nu ajungea pe piața civilă. Supradimensionarea sectorului militar a împiedicat progresele economice și sociale în vastul imperiu. Șantierele navale de la Sankt Petersburg și de la Nikolaev aveau parte permanent de comenzi din partea statului ce era obligat să treacă la cuceriri pentru a se menține din punct de vedere economic.
Conducerea țaristă dorea cât mai multă slavă și spațiu vital, ceea ce însemna declanșarea unor campanii de cucerire. Locuitorii erau considerați un fel de sclavi moderni și care urmau să muncească și să lupte pentru ocuparea de noi teritorii bogate și populate. Oamenii de rând erau doar ceva ușor de sacrificat în vederea realizării de cuceriri acolo unde existau porturi ce nu erau afectate de sosirea ghețurilor.
Rusia nu mai avea nevoie de ruși, ci încerca să obțină o rusificare a minorităților în vederea sporirii numărului de militari.
Sursă imagine: Picryl