Războiul a continuat cu furie după ce a eșuat cucerirea Moscovei și trupele române au fost obligate să lupte alături de cele germane în vederea ținerii diviziilor sovietice departe de țară. Sălbăticia trupelor sovietice fusese cunoscută încă din iunie 1940 și România a fost obligată să lupte alături de un aliat pe care nu l-a dorit.
Au fost trimise pe front batalioane de Vânători de munte deoarece erau formate din oameni instruiți și dispuneau de armament modern. Batalionul 10 VM era format din români din Maramureș și Transilvania, cei ce doreau să vadă înfrântă Ungaria cea odioasă. Evenimentele militare îi împingeau departe în est, dar dorința de răzbunare era vie. Aceste gânduri au fost auzite și consemnate de Mihai Bălaj, învățător renumit din Maramureș.
Unitatea tactică românească a fost trimisă cu trenul spre teritoriile din nordul Mării Negre în vederea desfășurării de acțiuni în teren accidentat, militarii germani fiind concentrați pe luptele cu forțe motorizate. Convoiul militar a ajuns în ziua de 13 iulie la Novo- Ucrainka și omul de cultură în haine verzi a rămas uimit de peisajul antropic în varianta sovietică. Teritoriul fertil beneficiase de politicile dure de colectivizare din epoca stalinistă, cea care dusese în final chiar la cumplitul Holodomor, foametea care a secerat milioane de vieți în 1932 și 1933.
Localitatea era foarte întinsă, risipită, oamenii preferând pe vremuri să aibă gospodării mari, semn de prosperitate. Regimul comunist a implantat ceva clădiri importante din beton pentru a sublinia puterea regimului. Construcțiile oamenilor erau mici și acoperite cu paie. Altceva i-a atras atenția militarului român: sărăcia. Statul sovietic nu era interesat de nivelul de trai al ucrainenilor și nu existau pe lângă case anexe pentru lemne, unelte și animale. Ideea autorităților era ca oamenii să aibă strictul necesar și să fie dependenți de aprovizionarea realizată prin magazinele statului, cel care avea monopol asupra comerțului intern și extern. Nici măcar garduri nu mai existau între case pentru ca orice urmă de proprietate privată să dispară fizic și din memoria oamenilor. Alți militari au observat în unele regiuni pietre puse în vederea păstrării hotarelor moșiilor părintești.
Imaginea dezolantă a așezării amintește de ceea ce dorea Nicolae Ceaușescu să facă în mediul rural prin politicile de sistematizare. Ar fi urmat dărâmarea caselor particulare pentru a se ridica locuințe tipizate în zone ușor de controlat de către regimul totalitar prin lipsirea de bunuri personale. Oamenii urmau să fie sclavi politici pentru totdeauna și să fie exploatați în vederea realizării indicațiilor pe linie de partid și de stat. Comunismul ducea spre viața de celulă și semăna cu traiul în mușuroiul de furnici. Oameni șterși, fără personalitate, ar fi dus o viață de lagăr de concentrare până la plecarea dintre cei vii, poate spre o lume mai bună.
Așezarea ucraineană a rămas modestă și abia avea 16.000 de locuitori în anul 2022, după un vârf de 21.000 în era sovietică. Afectată grav de foamete și de război, localitatea este în continuare un orășel ce poartă urmele trecutului dezastruos produs de Moscova. Banii erau concentrați doar spre centrele urbane unde se aflau uzine interesante pentru regimul totalitar, cel care planifica totul după principiile socialismului științific și în numele revoluției mondiale.
Novoukrainka este un exemplu de așezare lovită în plin de deciziile politicienilor lipsiți de limite, minte și scrupule, foametea denumită Holodomor făcând mai multe victime în timp de pace decât războiul mondial. Acum este din nou sub amenințarea armelor centrului de putere de la Moscova.
Sursă imagine: Picryl