Sfântul Dumitru este o zi de sărbătoare pentru creștinii ortodocși și bisericile sunt pline de credincioși care se roagă pentru ferirea de rele și de păcate. Rugăciunea era considerată o soluție ideală pentru ocrotirea de pericolele pe care le aduceau oamenii sau anotimpul alb.
Sfântul Dumitru era practic un vestitor al iernii și sezonul rece era de coșmar în condițiile în care oamenii nu aveau suficiente lemne în gospodărie și sistemele de încălzire nu erau din cele mai bune. Nici locuințele nu erau suficient de călduroase și viscolul puternic putea să spulbere acoperișurile din paie și chiar pereții puteau să fie afectați de apa rezultată din topirea zăpezii. Furia vântului îi silea pe săteni să folosească bordeie și nici suprafața construcțiilor rudimentare nu era prea mare. Oamenii erau siliți să stea înghesuiți, ceea ce favoriza bolile pulmonare provocate de fum sau de diferiți agenți patogeni.
Iarna era temută și de către invadatorii otomani, cei care se retrăgeau la iernat atunci când în Kara Eflak venea gerul și nu prea mai era ceva interesant de jefuit fără riscuri. Cetele otomane au avut experiențe neplăcute și chiar oști întregi au pierit când au năvălit fără să mai respecte regulile clare ale războiului. A plecat în 1474 armata condusă de Soliman Pașa pentru a executa porunca sultanului otoman, dar anotimpul alb le-a pregătit musulmanilor o nouă surpriză. A fost o iarnă cu multe ploi și soldații turci arătau ca niște găini plouate și nici caii de viteză nu se puteau deplasa ușor prin marea de glod. Trupele au ajuns la Vaslui și la 10 ianuarie 1475 au fost atacate de forțele moldovene conduse de către domnitorul Ștefan cel Mare. Prinse în terenul mlăștinoase și orbecăind prin ceață, steagurile turcești au fost lovite puternic din flanc și au intrat în panică. A urmat un dezastru militar și a urmat o retragere în derută, mulți turci fiind uciși când au fost ajunși din urmă de ostașii moldoveni ce erau sătui de nenorocirile aduse de către cei ce se credeau trimișii unei divinități pe pământ. Ajunși la Siret, otomanii au avut parte de alte surprize neplăcute. Râul avea apele umflate de ploi și undele puternice erau reci. Nu s-a mai știut exact pe unde este vadul și mulți au pierit in apă.
Otomanii preferau să rămână la adăpost când era ger, viscole puternice putând să apară chiar și-n aprilie în funcție de jocul maselor de aer. Cum prevederea vremii nu prea era posibilă, prudența era cea mai bună soluție. Iarna mai genera și probleme logistice deosebite legate de hrănirea oamenilor și, mai ales, a cailor. Lipsa furajelor implica deplasarea unor lungi coloane de aprovizionare cu ovăz și fân pentru animale, convoaie greu de apărat și de întreținut. Se considera că anotimpul propice expedițiilor militare începe după 23 aprilie, adică după sărbătoarea creștină de Sfântul Gheorghe.
Omul contemporan a uitat de aceste reguli simple din trecut și crede că este ferit de puterea Generalului Iarnă. Se trăiește cu convingerea că sezonul alb nu mai are forța de odinioară în urma încălzirii globale și magazinele pline cu toate bunătățile dau un puternic sentiment de siguranță. Iarna pare o simplă poveste și nu se poate pune cu cei ce au mașini și motociclete performante. Poleiul și gheața fac prăpăd an de an, dar nu prea contează pentru cei cuprinși de beția vitezei. Se pleacă în excursii prin creierii munților în haine nepotrivite cu gerul și astfel salvamontiștii au mereu de lucru când este vremea mai rea. Reușesc să salveze multe persoane, dar se mai înregistrează și aducerea de trupuri neînsuflețite. Uneori mor și alpiniștii experimentați. Locuitorii din orașe sunt precum puii de găină din incubator și n-au rezistența locuitorilor din lumea satului în fața intemperiilor. Este normal să se producă multe nenorociri din care nu se învață ceva util. Toți aleargă acum pentru căutarea fericirii deoarece viața este scurtă și au perfectă dreptate. O fac din ce în ce mai scurtă.
Lecțiile Istoriei spun clar că ar trebui să fie încetinite toate activitățile ce implică deplasarea la distanțe mari și prin locuri periculoase, accidentate și pustii, dar oamenii trăiesc cu impresia că sunt puternici și mulți îmbogățesc lista cu victimele sezonului înghețat. Lumea trăiește mereu cu iluzii și acum este la modă să fii bolnav de dromomanie, de plecare în cele mai îndepărtate și periculoase ținuturi pentru iluzia unei fotografii perfecte, cea care ține cât aparatul electronic. Iarna nu glumește cu cei obraznici.
Sursă imagine: Wikimedia Commons
