Cartierul Uranus din București deținea pe lângă lăcașuri de cult, arhive, muzee și instituții medicale notabile. Una dintre cele mai importante instituții medicale din București a fost Spitalul Brâncovenesc, construit din dorința Saftei Brâncoveanu, soția banului Grigore Brâncoveanu. Spitalul a fost dat în folosință în anul 1838 și era format din șase saloane folositoare pentru necesitățile a 60 de bolnavi, un vestibul, o cameră dedicată adunărilor, încăperi destinate personalului și băilor, precum și o clădire separată în care erau situate spălătoria și bucătăria1. Spitalul a fost amplasat între Curtea Domnească și Dealul Mitropoliei, fiind un component important al ansamblului istoric realizat de către familia Brâncoveanu2.
Instituția medicală era remarcabilă, iar solicitările bolnavilor erau peste puterile instituției la vremea respectivă, motiv pentru care s-a hotărât construcția unei alte clădiri în anul 1842, care să ajute la evoluția spitalului. Fiind o instituție de mare necesitate pentru populație, s-a dorit dezvoltarea acesteia, prilej pentru care s-a investit atât în construirea mai multor corpuri, cât și în gestionarea activităților cadrelor medicale. În anul 1858 s-a început construcția celei de-a treia clădiri, iar în anul 1864 s-a înălțat al patrulea Spital Brâncovenesc. Schimbările au fost vizibile și în ceea ce privește creșterea responsabilității față de pacienți. Bolnavii au început să fie repartizați în funcție de problemele de sănătate pe secția ce se ocupa de afecțiunile sale, iar în favoarea cetățenilor a fost înființată, în anul 1864, prima ambulanță de consultații gratuite3.
La începutul secolului al XX-lea s-a remarcat o evolutie a ansamblului, construindu-se edificiul care a purtat numele de Spitalul Central, însă în următorii ani, stabilimentul a fost marcat de izbucnirea Primului Război Mondial. Înfrângerile suferite de armata română, în anul 1916, au dus la mutarea persoanelor care se aflau la conducerea țării în Moldova, iar odată cu ele s-a retras și Epitropia Așezămintelor Brâncovenești, spitalul rămânând în subordinea personalului administrativ, care funcționa prin delegație4. După ce războiul a luat sfârșit, oficialitățile s-au reîntors la București, iar spitalul a reînceput să funcționeze în mod firesc.
În perioada în care la conducerea Republicii Socialiste România s-a aflat Nicolae Ceaușescu, spitalul a fost demolat. Inițial, exista ideea ca acestă unitate medicală să devină o parte laterală a marelui bulevard Victoria Socialismului, însă, în final, a fost distrusă deoarece reprezenta o cladire impunatoare în alt stil decât cel pe care Nicolae Ceaușescu îl dorea 5.
Bibliografie
Gomoiu, Victor; Platareanu, Vasile, Centenarul spitalului Brâncovenesc 1837-1937, București, Impremeria Națională, 1937.
Panait I. Panait; Rafailă, Grina-Mihaela, Doua inscripții referitoare la spitalul Brâncovenesc din București, în „București Materiale de Istorie și Muzeografie”, Vol. XXIV, București, Editura Muzeul Municipiului Bucuresti, 2010.
Pop, Georgeta, Esența unui oraș: despre demolări, case și oameni în București, București, Editura Fundația Academia Civica, 2016.
Referințe
1 Victor Gomoiu, Vasile Platareanu, Centenarul spitalului Brâncovenesc 1837-1937, București, Impremeria Națională, 1937, p. 45.
2 Panait I. Panait, Grina-Mihaela Rafailă, Doua inscripții referitoare la spitalul Brâncovenesc din București, în „București Materiale de Istorie și Muzeografie”, Vol. XXIV, București, Editura Muzeul Municipiului Bucuresti, 2010, p.18.
3 Victor Gomoiu, Vasile Platareanu, op.cit. p. 113.
4 Ibidem, p.297.
5 Georgeta Pop, Esența unui oraș: despre demolări, case și oameni în București, București, Editura Fundația Academia Civica, 2016, p. 326.
Sursă imagine: Viața medicală
